Nicolae Tomaziu, memoriile unui martir – Longevitate şi misiune spirituală (II)

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/02/2018

În acest număr, Curierul de Iaşi încheie prezentarea în exclusivitate a gândurilor aşternute pe hârtie de Nicolae Tomaziu în ultimii săi ani de viaţă. O viaţă trăită timp de 101 ani, sub semnul martirajului şi credinţei în Dumnezeu.

„Un factor principal care contribuie la longevitate este ca suferinţele de orice natură să fie însoţite de gânduri bune şi luminate care pot influenţa viaţa noastră spre bine şi frumos. Pentru asta trebuie să ne cultivăm şi mintea noastră prin cercetare şi cunoaştere, să-i dăm hrană sufletească aşa cum dăm hrană trupului. Factorul principal în formarea noastră fizică şi psihică este felul în care gândim, pozitiv sau negativ. Suntem ceea ce gândim, iar înregistrarea gândurilor benefice de către subconştientul nostru, această entitate implantată în om încă de la crearea lui, este legătura ce se face între om şi divinitate. Există scânteia divină care la cererea noastră, prin credinţă şi voinţă, ne poate mobiliza subconştientul pentru a obţine ce dorim spre binele nostru. Prezentul ni l-am creat prin noi înşine, prin gândurile, dorinţele, voinţa şi acţiunile noastre trecute, bune sau rele. Hrănind mereu subconştientul cu gânduri bune, acestea se pot materializa dacă sunt însoţite de rugăciuni fierbinţi. O rugăciune adevărată însemnă o transfuzie de viaţă divină în sufletul credinciosului şi o absorbire a conştiinţei acestuia în Dumnezeu, după cum spune marele filozof creştin Alex Carell.         Dacă ne angajăm la o viaţă mai curată, trebuie să ţinem cont şi de ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel în una dintre epistolele sale, anume că credinţa fără fapte este moartă. Având un astfel de scop ni se va prelungi şi viaţa pentru realizarea lui.

Milostenia în puşcăriile comuniste

În detenţie preocuparea majoră a oamenilor era aceea de a se analiza pe sine şi de aceea tot ce se intâmpla în jur era suportat mai uşor. Prin meditaţie profundă, omul se transformă din punct de vedere spiritual şi nu îşi simte prea mult suferinţa sa când vede în jur suferinţe mai mari, bolnavi neputincioşi, demoralizaţi. Preotul Nicolae Steinhardt, trecând prim multe încercări de corupere, a rămas ferm continuând prin facerea de bine, cu credinţa că ajutându-i pe cei suferinzi îl ajuta pe Dumnezeu. El îi încuraja pe cei amărâţi dându-le din porţia lui de pâine celor slăbiţi până la epuizare şi îngrijindu-i pe cei bolnavi. Pentru aceste binefaceri era pedepsit deseori cu carcera. Totuşi a rezistat până la eliberare şi a mai trăit mulţi ani. Nicu Steinhardt s-a considerat chiar fericit, după cum îşi intitulează jurnalul din închisorile comuniste, al „fericirii”.  Alt caz mai puţin obişnuit a fost cel al marelui om de ştiinţă şi creştin Mircea Vulcănescu, care presimţindu-şi moartea a insistat să-şi ajute pe vecinul său ca să supravieţuiască. I-a cedat aceluia hrana şi pătura zdrenţuită. Nu după mult timp, Vulcănescu a decedat cu mulţumirea că a putut face bine. Alt exemplu este cel al doctorului Huta, care având o condamnare pe viaţă s-a oferit să îngrijescă bolnavi de TBC încarceraţi în spitalul de la Aiud. Au fost şi mulţi alţii care, aflaţi şi ei în suferinţă, s-au străduit să amelioreze suferinţele altora, pentru că acesta este scopul vieţii noastre, a ne ajuta şi a ne iubi unii pe alţii. Dacă această poruncă lăsată de Dumnezeu ar fi împlinită lumea ar fi alta decât cea în care trăim astăzi. Pare curios cum unii dintre cei care am trecut prin iadul comunist din închisori am devenit mai rezistenţi şi trăim mai mult. Singura cale de supravieţuire este aceea a renaşterii spirituale prin care putem obţine noi posibilităţi de gândire şi de percepţie a lumii. Asta pentru a se ajunge la acea conştiinţă spiritualizată care va permite restaurarea unei lumi în care omul se va regăsi pe sine şi îşi va conştientiza originea spirituală pentru a trăi în pace şi armonie cu semenii.

Triumful binelui

Toată această stare de lucruri în care ne aflăm astăzi este întreţinută însă de aceia pentru care singurul scop este de a se îmbogăţi cât mai mult în dauna celor mulţi, care trăiesc în sărăcie şi demoralizare. Numai marii vizionari sfinţi şi mistici care propovăduiau înţelepciunea eternă o puteau păstra în sănătate, cu bucuria de a fi şi de tot ce erau înconjuraţi. Tot ce-i bun în om trebuie să triumfe, pentru că există această scânteie în subconştientul nostru şi pentru asta trebuie să ne respectăm unii pe alţii, să punem ordine în strădania zilelor noastre, cu calm şi înţelepciune, pentru că fiecare dintre noi este o parte din univers şi eternitate. Numai în felul acesta ne putem identifica în fiinţe spirituale care nu se lasă biruite de rău. Dacă analizăm bine lucrurile vedem că că pentru a ne pregăti pentru viaţa de dincolo Dumnezeu ne-a trimis prin Duhul Sfânt pe Însuşi Fiul Său, Care, prin transformare, a devenit şi om ca să suporte toate vicisitudinile vieţii de aici în scopul unei trăiri conform poruncilor ce ni le-a transmis mai înainte Tatăl prin prooroci. Prin această lucrare dumnezeiască s-a ajuns la înfăptuirea noii religii creştine propovăduite de Domnul nostru Iisus Hristos, dar şi de Biblie, pe care o avem la îndemână, dar foarte greu însuşită de noi pentru că majoritatea oamenilor nu sunt formaţi în acest scop. În concluzie, nu longevitatea ne formează ca buni creştini, ci însuşirea şi practicarea poruncilor din Noul Testament. De ce să ne dorim o viaţă lungă care duce spre suferinţă? Ar trebui să ne preocupe mai mult felul în care ne trăim viaţa aici pentru a ajunge fericiţi dincolo decât să ne dorim o viaţă lungă pentru a ajunge la bătrâneţe să ne dăm seama că nu acesta este scopul vieţii, să te vezi neputincios şi bolnav. De ce să râvnim o viaţă lungă aici pe pământ în care să ne vedem sfârşitul anevoios şi să nu râvnim mai curând la viaţa fericită de dincolo? Viaţa lungă înseamnă pătimire şi sporirea păcatelor, pentru că duhurile rele lucrează având ca aliat instinctele noastre.

Credinţa, ca putere de vindecare

Prin programarea subconştientului nostru cu gânduri bune, iluminate şi benefice, vom reuşi o bună rânduială a tuturor lucrurilor care ne scuteşte de alergătură şi oboseală fără rost, pentru a ne organiza activităţile cu calm şi înţelepciune. Pentru reuşita unei vieţi cumpătate trebuie să ne cultivăm o voinţă necesară în activităţile noastre de zi cu zi. Prin voinţă trebuie să învingem în primul rând lenea şi comoditatea. Prin credinţă şi voinţă ne putem ameliora sau chiar vindeca boala. Niciun medicament nu are efect dacă nu eşti convins că te va vindeca. Suferinţa este provocată de comportamentul de a nu ţine cont de erorile săvârşite în stare de sănătate când nu ne gândim la consicenţe. Dacă boala este considerată o pedeapsă sau o încercare a credinţei noastre trebuie să o suportăm cu convingerea că după suferinţele răbdate vom avea până la sfârşit răsplata în viaţa de de dincolo sau chiar aici pe pamânt. În realitate asta înseamnă că gândirea noastră axată pe o idee benefică poate influenţa ameliorarea direct proporţională cu intensitatea gândirii noastre preluate de subconştient. Deci prin puterea rugăciunilor repetate mereu cu toată convingerea se deschid cerurile până la cea mai înaltă energie dumnezeiască făcându-se posibilă conectarea cu energia noastră de exprimare. Aici este implicat şi subconştientul nostru, acea scânteie divină implantată în om încă de la creaţie. Prin programarea subconştientului cu o dorinţă benefică, acesta o analizează dacă poate fi pusă în aplicare sau nu. Fiind benefică ne influenţează conştiinţa noastră de a ne conforma dorinţei prin puterea rugăciunilor noastre. Pentru aceasta însă trebuie să fim mereu posedaţi de gânduri bune şi orientaţi către fapte bune deoarece aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel „credinţa fără fapte moartă este”. Şi revin cu exemplul faptelor lui N. Steinhardt care în închisoare fiins şi el îi ajută pe cei aflaţi în suferinţe mai mari ca ale lui, îngrijindu-i pe bolnavi şi dându-le din porţia de hrană şi pentru el insuficientă.

Secretul longevităţii lui Nicolae Tomaziu

Şi mă reîntorc la secretul longevităţii mele, fiindcă sunt mereu întrebat despre acesta, spunând că el înseamnă nu doar comportamentul sănătos, ci şi activitatea spirituală, pentru că dau mereu de lucru creierului prin lectură şi meditaţie. Mai degrabă acesta este secretul. Dar important este şi felul cum ne comportăm faţă de organismul nostru, pe care, aşa cum am mai spus trebuie să-l hrănim sănătos şi cumpătat pentru a nu da de lucru în plus stomacului şi celorlalte organe, să îl ţinem activ prin exerciţii fizice şi să respectăm timpul de somn la orele cele mai potrivite pentru asta. Scopul esenţial  al vieţii este acela de a medita şi te ruga încontinuu, pentru a nu lăsa loc gândurilor rele care duc la păcat. Secretul meu personal, poate şi al longevităţii mele, este că o doresc numai pentru a avea timp să intru în rândul adevăraţilor credincioşi, fapt pentru care mi-am şi căutat loc la o manăstire, pe care l-am şi găsit, aici unde scriu aceste rânduri. Rugăciunea mea este una simplă, adăugată după rostirea rugăciunii cereşti în fiecare dimineaţă şi seara, şi este rugăciunea noastră, pentru că adresez cererea din partea tuturor, la plural, aşa:

Dă-ne Doamne sănătate,

Sănătate sufletească şi trupească,

Cuget curat,

Sporire şi statornicie în gânduri bune şi luminate,

Înţelepciune, smerenie, putere în credinţă şi în muncă,

Pentru perfecţionarea vieţii noastre, Doamne.

Dar de-a lungul zilei, pentru a-mi umple golul din cuget, mai rostesc şi alte rugăciuni”.

 

 

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*