Nicolae Tomaziu – Memoriile unui martir. Longevitate şi misiune spirituală (I)

Publicat de Curierul de Iasi la data de 02/02/2018

În pofida grelelor încercări prin care a trecut în anii războiului, precum şi în perioada de temniţă grea şi muncă silnică, Nicolae Tomaziu a trăit 101 ani. Secretul longevităţii sale se află în strânsă legătură cu trăirea spirituală desăvârşită în chilia din Mănăstirea Caraiman, dar şi cu hrana bine măsurată şi cumpătată.

„Tragismul anilor de temniţă a trecut, dar sechelele sau urmele lor persistă, cum ar fi herniile cauzate de eforturile depuse dar şi herniile operate care recidivează. În bolile de nutriţie am ţinut un timp regim, abţinându-mă de la orice condiment şi carne, în special cea de porc. Acum fac o experienţă şi mănânc de toate însă cu prudenţă şi mai ales cu laxative. Cea mai demoralizantă este scăderea auzului, pentru ameliorarea lui folosind  aparate care nu dau rezultate. Această deficienţă este şi ea urmarea nenumăratelor palme primite peste faţă. Asta m-a afectat cel mai mult, trecerea prin iadul comunist după ce în război mi-am făcut datoria de a apăra ţara de duşmanii din afară şi apoi de cei din interior. A fost o detenţie în condiţii inumane pentru care sufăr şi azi din cauza celor îndurate prin bătăi, foame, frig, carceră, boală.

După eliberarea din închisoare m-au întâmpinat necazurile în căutarea unui loc de muncă. Părinţii erau refugiaţi încă din timpul războiului, iar casa a fost bombardată, fapt pentru care am stat câteva luni la sora mea, în Curtea de Argeş. Acolo am fost obligat să mă în fiecare zi la securitate şi să informez cine mă vizitează şi cu ce scop. Spunându-le că îmi caut un serviciu mi-au recomandat să merg la miliţie că îmi găsesc ei loc de muncă. Mi-au mai spus şi că mai bine ar fi să plec din localitate, pentru că miliţia te pune numai la muncă voluntară. Forţat de împrejurări am muncit câţiva ani ca zilier la o mică fabrică din localitatea Cisnădie, judeţul Sibiu, unde am ajuns printr-un fost coleg de facultate, angajat la acea fabrică textilă, rugându-l mult să mă ajute să intru şi eu muncitor acolo. În cele din urmă, comitetul de partid al fabricii, în urma cererii mele, mi-a aprobat angajarea, dându-mă la cea mai grea muncă din industria textilă – ca pioar, dar după câteva zile în care să lucrez ca zilier în noua construcţie din fabrică. A trebuit să mă supun dispoziţiei pentru a putea primi un salariu necesar existenţei. Fiind atât de slab şi fără putere, abia ieşit din închisoare cu 39 de kg ale mele, într-o zi am căzut cu sulul de material ud, pe care îl căram de la piuă la maşina de spălat, acesta cântărind cam 30 kg. Un muncitor m-a ridicat de jos şi m-a scos afară din secţie, la aer. La sesizarea maistrului din secţia respectivă am fost transferat la maşina de uscat, iar mai târziu tehnolog în secţia de apretură, fiindcă duceau lipsă de personal tehnic. A urmat apoi o perioadă în care întreprinderile mici erau comasate în întreprinderi mai mari, aşa încât tot printr-un fost coleg, care avea carnet de partid, am ajuns la Codlea unde am fost angajat tot la munca de jos, ca fost deţinut politic ce eram, loc de unde m-am şi pensionat în anul 1976.

 

După 1989, când prin pronia cerească s-a schimbat regimul, am început să-mi caut şi eu un loc de muncă. Am ajuns la Buşteni, unde am lucrat la fabrica de hârtie. Acolo l-am cunoscut pe fratele Serafim şi prin el pe părintele stareţ Gherontie de la noua mănăstire. Datorită harului său de blândeţe şi mai ales că trecuse şi el aproape prin aceleaşi suferinţe ca mine, m-a legat de el o bună prietenie. Acestea sunt cele mai trainice prietenii, cele dintre oamenii care au suferit mult ţi încă mai suferă din cauza lumii în care trăim astăzi. Vorbeam mai mult eu când îi eram aproape pentru a-l scuti pe dânsul să vorbească, fiind foarte suferind. Ultima dată când l-am văzut era internat la spital şi nu după mult timp am aflat de la fratele Serafim că murise.

 

Legătura dintre longevitate şi cumpătare

Se ştie că pentru orice bolnav contează foarte mult regimul alimentar oferit. Marele medic din antichitate, Hipocrate, al cărui jurământ îl rostesc şi astăzi doctorii la intrarea în practica medicală, recomanda ca un aliment trebuie să fie ca şi un medicament, adică să aibă acelaşi efect de toleranţă. Se mai ştie şi că fiinţele se supun unui ritm biologic conform cerinţelor organismului şi în concordanţă cu ritmurile universului, cum ar fi ziua şi noaptea. Ar trebui să avem un program de hrană la ore pe care să le respectăm în fiecare zi şi să respectăm cel mai bun program pentru somn, între orele 22 şi 4, cu prelungire 2-3 ore dimineaţa. Hrana fiind un factor principal pentru sănătate şi acumularea energiei zilnice contează cât şi cum mâncăm, adică în cantitate necesară şi soportabilă pentru organism dar şi la ore stabilite, fără grabă, pentru a evita stresul. Înfulecând în grabă, fără a mesteca bine şi înghiţând aer în exces provocăm balonări şi indigestie şi boli de stomac şi ale altor organe implicate în asimilarea hranei. Alimentaţia corectă şi raţională poate contribui la atingerea longevităţii, aşa cum orice persoană sănătoasă îşi doreşte. Ajunşi la bătrâneţe cu suferinţele fizice provocate de păcatele tinereţii suferim şi sufleteşte pentru că din necumpătare şi nerespectarea regulilor de sănătate ne-am păcălit pe noi înşine. Oricum omul trebuie să moară trupeşte dar nu e tot una să moară liber sau înlănţuit ca un câine. Cine moare pentru libertate şi dreptate moare pentru Dumnezeu. Acesta este rolul vieţii noastre aici pe pământ: să lupăm şi să suferim pentru libertăţi, adevăr şi celelalte virtuţi creştine.

 

Întărirea spiritului

Acum ne punem problema de a fi sau a nu fi, de a se distruge tot ce s-a realizat până în prezent sau a ne schimba cât mai este timp în felul de gândire şi comportament. Mircea Eliade spunea cu ani în urmă că numai prin revenirea la sacru mai putem ieşi din marasmul în care ne aflăm. În primul rând trebuie să ne stăpânim găndurile de la cele rele pentru a face loc gândurilor bune prin care putem să ne perfecţionăm viaţa. Cum gândeşti aşa traieşti, sau eşti ceea ce gândeşti. Aici pe pământ se duce lupta dintre cele două contrarii:binele şi răul, perfecţionarea spirituală necesitând angajarea în lupta cea drepată. În această luptă cu forţele telurice ale întunericului omul spiritualizat, prin meditaţie şi rugăciune, poate fi îndrumat de Duhul Sfânt, care pluteşte sub formă de unde energetice captate de conştiinţă, pentru a învinge duhurile rele, necurate, care circulă prin univers în căutarea victimelor. Dacă omul gândeşte la cele bune şi de folos pentru el reuşeste îndepărtarea lor, asta fiind mai greu pentru omul nehătărât. Să nu ne lăsăm ispitiţi de năvala gândurilor necurate care prin insistenţa lor ne pot corupe. De aceea sfinţii părinţi şi gânditori ne povăţuiesc să ne rugăm mereu tocmai pentru a nu lăsa loc gândurilor necurate. Lupta este grea, dar prin voinţă şi perseverenţă trebuie să învingem pentru a câştiga viaţa de dincolo.

 

Masa, ritual şi bună dispoziţie

Datorită faptului că lumea este interesată cum poţi ajunge la o viaţă lungă fiind mereu întrebat care-i reţeta, mai întâi pot să spun că reţeta şi-o face fiecare în felul lui, adică după obiceiurile sale rele sau bune, de care depinde cursul vieţii sale. Trebuie avut în vedere faptul că hrana este cea care constituie pe om atât din punct de vedere biologic dar şi psihologic. Masa trebuie să devină un ritual şi o bună dispoziţie. Atât în timpul mesei cât şi după masă trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu care ne asigură hrana cea de toate zilele. Este mai bine sa te ridici de la masă cu impresia că ai mai mânca ceea ce ţi-a plăcut mai mult decât prea sătul. În Orient şi în special în China hrana este redusă la un pumn de orez, folosind acele beţişoare care prelungesc masa prin faptul că nu poţi înghiţi mai multă mâncare deodată, durata îndelungată inducând şi gândul saţietăţii. Cei mai mulţi dintre noi însă nu avem timp pentru masă, înfulecând grăbiţi. Hrana ar trebui să fie de calitate pentru o asimilare cât mai bună şi sănătoasă prin ceea ce conţine şi modul de preparare. Problema zilelor noastre este cultivarea produselor pe terenuri infectate de chimizare şi poluare şi mai grav, pentru creşterea productivităţii se practică schimbarea genelor de la o specie la alta iar noi consumatorii suntem nevoiţi să le acceptăm aşa cum ni se oferă. Noroc că organismul nostru se adaptează încetul cu încetul condiţiilor de mediu şi hrană formându-şi anticorpi pentru a se apăra de antigenul străin. Sistemul de apărare a organismului ne face imuni la contactarea unor boli şi rezistenţi la atacul suferit din varii motive, crescând şi rezistenţa, şi şansa noastră de a vieţui mai mult”.

 

(va urma)

 

Comments

comments

Categoria: iasul istoric





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*