Nicolae Tomaziu, memoriile unui martir

Publicat de Curierul de Iasi la data de 11/01/2018

Pe 26 octombrie 2017, viaţa pământeană a lui Nicolae Tomaziu, martir al temniţelor comuniste, lua sfârşit. La acel moment, în vârstă de 101 ani, era ultimul supravieţuitor al lagărului de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, spaţiu de exterminare a deţinuţilor politici creat de comunişti în anii 50. Retras la Iaşi la începutul anului 2017, Nicolae Tomaziu şi-a aşternut pe hârtie memoriile unei vieţi în care a traversat un secol de deznădejde şi speranţă, de tortură a călăilor comunişti şi lumină a credinţei în Dumnezeu. Curierul de Iaşi vă prezintă în exclusivitate un serial ce cuprinde fragmente din amintirile lui Nicolae Tomaziu care reflectă anii participării sale pe frontul celui de-al doilea Război Mondial, experienţele cumplite din cei şapte ani de temniţă grea, dar şi relaţia sa cu Divinitatea.

Războiul (I)

“La 27 iunie 1940, ni s-a impus ca, la data de 1 iulie 1940, să părăsim teritoriile Basarabiei, Bucovinei de nord şi ţinutul Herţei. S-a dat acest termen foarte scurt anume ca să nu putem salva nimic din teritoriile lăsate în urmă de populaţia nevoită să se retragă doar cu ce putea duce în spate într-un haos şi îngrămădeală de nedescris, pentru a ajunge în teritoriile necedate de la granită, în Târgul Siretului. Toate bunurile rămase în urmă au fost capturate, inclusiv zece mii de prizonieri.

Făcând parte din Regimentul 4 Pionieri al oraşului Cernăuţi, capitala Bucovinei de Nord, am reuşit împreună cu camarazii mei de arme să trecem podul de peste Siret, datorită strategiei de a merge direct pe câmp, pentru a ne feri de tanchetele care veneau din urma noastră. Eu eram singurul cadru de conducere rămas în cadrul companiei a patra şi, în invălmăşeala creată de soldaţi şi civilii care ne urmau, am reuşit să trecem Siretul cu numai câteva minute înainte de tragedia asaltării acestuia de către tanchetele ruseşti, în disperarea populaţiei aflate încă pe pod, din care mulţi s-au înecat. Ajunşi în teritoriul necedat, dar plecaţi la drum fără a şti unde să ne prezentăm la ordin, am fost nevoiţi să mergem fiecare la casa lui. A doua zi s-au comunicat în presă localităţile unde trebuia să ne prezentăm. Aşa am ajuns la Regimentul 2 Vânatori de munte din Râmnicu Vâlcea.  Acolo ne-am organizat din nou în unităţi şi ne-am pus pe lucru pornind cu inventarierea celor ce au mai rămas din fostul regiment. Cei din teritoriile cedate au avut un an de zbucium până în vara anului 1941.

În luna iunie 1941, Germania declara război URSS-ului, ţara noastră  găsind astfel un bun prilej pentru a recupera teritoriile furate prin şantaj. Fiind în relaţii bune cu Germania, România decide intrarea în război de partea acesteia. Am ajuns astfel în câteva zile la graniţa firească a noastră cu URSS-ul, la râul Nistru, de unde alături de trupele germane am continuat atacul întregului teritoriu.

Batalionul nostru din Regimentul 4 pionieri din Cernăuţi a fost încadrat în Armata a doua pentru operaţiunea de deminare a oraşului Odessa şi în amenajarea locurilor de cazare. Aşa că, după cucerirea oraşului, am început cu deminarea marilor instituţii şi punctelor strategice ale armatei în care se încadrau nesfârşitele catacombe (galerii de legătură între marile instituţii şi chiar de la un bloc la altul). Prima misiune necesară a fost deblocarea căilor de acces blocate cu baricade formate din obstacole de tot felul, ca grinzi metalice, imobile dărâmate şi chiar oameni morţi, şine de cale ferată şi orice obiect putea împiedica circulaţia. Tot timpul, zi şi noapte, se auzeau explozii ale clădirilor cu bombe întârziate instalate în acestea. Cu ajutorul prizonierilor prinşi în catacombe, am reuşit ca în câteva săptămâni să se poată circula de la un obiectiv la altul când se impunea acest lucru. Apoi a avut loc plecarea armatelor din oraş pentru ocuparea teriroriilor situate dincolo de Odessa.  Au plecat în primul rând ostaşii nemţi. Civilii, cei mai mulţi dezertori ruşi ascunşi în catacombe, au plecat şi ei. Aceştia au suferit cel mai mult din cauza lipsei de hrană. Doar cei care munceau primeau o porţie de pâine şi un polonic de ciorbă, asemenea şi copiii”.

Următoarele fragmente din memoriile lui Nicolae Tomaziu vor fi publicate joi, 18 ianuarie 2018.

 

Comments

comments

Categoria: iasul istoric





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*