Nicolae Prelipceanu în “Copou – parcul poeziei”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 21/06/2011

Începând de luni, în perioada 20 iunie – 3 iulie  2011, în zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou, ieşenii pot asculta zilnic, în format audio, poezie de Nicolae Prelipceanu, între orele 11-12 şi 17-18.

“Copou – parcul poeziei” este un proiect iniţiat de Casa de Cultură “Mihai Ursachi” cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România şi al Primăriei Municipiului Iaşi, prin care periodic, în parcul Copou se organizează recitaluri de poezie în format audio.

Nicolae Prelipceanu (n. 1942), a fost consilier cultural-şef al Capitalei (1992-1993), şef secţie „Cultură” la ziarul “România liberă”, consilier de stat al primului-ministru al României (1997). În prezent, este editorialist la “România liber㔺i redactor-şef la revista “Viaţa Românească”.

Dintre volumele sale de poezie amintim: 13 iluzii (1971, Premiul Asociaţiei Scriitorilor Cluj), De neatins de neatins (1978, Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor pe anul 1978), Fericit prin corespondenţă (1982, Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor pe anul 1982), Binemuritorul (1996, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie pe anul 1996) şi Un teatru de altă natură (2006).

Istorii viitoare

într-o continuă goană pe loc
într-o cochilie goală de mult
unde răsună pe rînd
amintirea melcului care a fost
şi-a celui care n-o să mai fie
vreodată

astfel îmi petreceam tinereţea frenetică
în ani despre care nu se mai ştie
încercînd bucuriile stinse-ale cărnii
ucigînd fără voie gînd după gînd

începuse bine sfîrşitul
cu părinţi fericiţi şi vecini fără teamă
cu ochii deschişi spre un bec
încă aprins

am fost eu ai fost tu
întrebarea e fără răspuns
nici chiar nimeni
nu va şti să ne spună

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*