Nelly Miricioiu: „Întotdeauna, mi-am regăsit energia crezând în Dumnezeu”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 31/03/2016

Strălucitoare în toate apariţiile scenice, locuită de un suflet de o sensibilitate aparte şi cu o imensă dragoste pentru muzică şi oameni, Nelly Miricioiu reprezintă una dintre marile personalităţi ale artei lirice la nivel mondial. Curierul de Iaşi are onoarea de a prezenta cititorilor săi unicul interviu acordat unei publicaţii ieşene de către Nelly Miricioiu, după 36 de ani petrecuţi departe de graniţele ţării, dar atât de aproape de sufletul românesc.

 

Curierul de Iaşi: – Aţi absolvit Conservatorul din Iaşi, avându-l ca mentor pe maestrul Tiberiu Popovici. În 1975, debutaţi la Opera din Iaşi, în Flautul fermecat. Ce amintiri păstraţi din Iaşul muzical al acelor timpuri? Ce locuri, întâmplări sau oameni vă aduc în minte Iaşul frumoşilor ani ai studenţiei?

Nelly Miricioiu: – Înainte de a intra la Conservator, am făcut lecţii cu Stanca Ciuhandu, cea care a pus bazele cântului meu. Îmi amintesc că Tiberiu mi-a spus: „Nu am multe să te învăţ, dar vreau să te fac conştientă de ceea ce natura ţi-a dat”. Datorită acestui fapt, nu s-a amestecat niciodată în tehnica mea vocală. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că n-a făcut acest lucru, pentru că, acum, când predau, văd mulţi studenţi care vin cu atât de multe defecte încât n-ai încotro să nu le faci anumite reguli. Principiul meu este următorul: întâi cunoaşte-te, cu ceea ce ai şi ţi-a dat Dumnezeu, şi după aceea adaugi. Nu poţi adăuga peste o fundaţie care nu există. Personal, am avut şansa de a avea o generaţie extraordinară de profesori, precum Achim Stoia, Ion Baciu, Ella Urmă, regizorul Dimitrie Tăbăcaru, o adevărată generaţie de aur. Astfel, am crescut cu nişte lucruri foarte preţioase pentru viitorul meu artistic. Pentru mine, Tibi Popovici a fost un profesor excepţional.

Miricioiu

C.I.: – După ce în 1981 aţi debutat la Opera din Glasgow, în 1982 a urmat marea performanţă a rolului Nedda din Paiaţe de Puccini, o imensă reuşită ce a marcat începutul unei cariere de peste douăzeci de ani pe scena de la Covent Garden. Imediat, în 1983, aţi fost aplaudată furtunos în Lucia di Lammermoor, în templul artei lirice, La Scala din Milano. O ascensiune fulminantă. Cum aţi trăit experienţa acestui succes exploziv?

N.M.: – Când am făcut audiţia la Opera din Glasgow, am cântat toată Traviata în româneşte. Dirijorul care m-a ascultat a spus la sfârşit: „Îmi place această limbă, poţi să mi-o mai cânţi încă o dată?” şi m-a angajat imediat. După aceea, am debutat la Covent Garden, fiind refugiată la vremea respectivă. În acea perioadă, depusesem actele pentru azil politic, formalităţile durând peste un an şi jumătate. În timpul ăsta, şansa mea a fost că agenţii mei m-au chemat să fac audiţii în Londra, la fiecare dintre acestea semnând contracte. Prima mea ieşire din Londra a fost la Frankfurt. Pe vremea aceea aveam un fel de document temporar care-mi permitea să călătoresc, fapt care-i făcea pe vameşi să mă privească cu suspiciune. A fost o perioadă de coşmar. N-am putut vorbi cu părinţii mei ani de zile. Tata era militar şi nu mi s-a permis să vorbesc deloc cu el, nici măcar la telefon. Rudele mi-au întors spatele. Au fost momente extrem de grele.

Miricioiu 4

C.I.: – Aţi cântat alături de mari nume ale scenei lirice, precum Placido Domingo, Jose Carreras, Roberto Alagna, Alfredo Kraus. De asemenea, aţi străbătut întreaga lume într-un cor de aplauze, de la Opera din San Francisco la cea din Monte Carlo, din Amsterdam până la celebrul Teatro Colon din Buenos Aires. Ce anume v-a oferit atâta energie şi dăruire pentru public? De unde credeţi că vă extrageţi puterea de a fi mereu la înălţime?

N.M.: – Întotdeauna, mi-am regăsit energia crezând în Dumnezeu. De mic copil, mama m-a educat într-un fel aparte. Era un om plin de proverbe, de inteligenţa sănătoasă a ţăranului român, acea isteţime care îţi dă curaj. În acea vreme tulbure, n-aveam de ales: ori mă prăpădeam, ori învingeam. N-am ştiut niciodată să trăiesc într-o cale de mijloc.

C.I.: – Deşi v-aţi format la Iaşi, este surprinzător că nu aţi revenit niciodată aici în întreaga dumneavoastră carieră.

N.M.: – Vă mărturisesc că am o mare frustrare că Iaşul nu m-a recunoscut niciodată. N-am fost niciodată invitată aici. Când la conducerea Operei se afla celălalt director, care mi-a fost şi coleg, i-am cerut să ne întâlnim, fiind revenită la Iaşi după 33 de ani de exil. Mi-a refuzat invitaţia. Mi se pare un lucru indecent să nu te mândreşti cu oamenii tăi. Eu n-am cerut niciodată bani, şi vă spun asta pentru a nu exista suspiciuni că ar fi fost vorba la mijloc de neînţelegeri contractuale de natură materială.

Miricioiu 5

C.I.: – Opera Naţională Română din Iaşi a devenit tot mai vizibilă în ultimii cinci ani, graţie managementului doamnei Beatrice Rancea, care a reuşit să o aducă în prim planul vieţii culturale naţionale. Sunt spectacole care se joacă cu casa închisă. De ce credeţi că ar trebui să vină un om obişnuit la operă? Ce are fascinant opera, spre deosebire de alte arte?

N.M.: – Am auzit de performanţele doamnei Beatrice Rancea şi apreciez munca sa. În ceea ce priveşte mirajul operei, vreau să vă spun că vocea este un lucru foarte natural. În teatru, totul este previzibil, n-ai nici un fel de surpriză. Ei bine, o voce îţi exprimă altfel şi sufletul, şi emoţiile. Are mult mai multe nuanţe, e un cânt viu. E adevărat, ai nevoie de un anumit nivel de iniţiere, dar, dacă începi să aculţi opere de genul Carmen sau Aida, vei simţi un entuziasm extraordinar şi vei ieşi de la spectacol cu dorinţa de a mai vedea şi altele. În cariera mea, am căutat să atrag oamenii care nu au avut legătură cu opera. De exemplu, înainte de a mă cunoaşte, soţul meu asculta numai muzică simfonică. Credinţa mea este că, dacă ai un suflet sensibil, nu se poate să nu ai un pic de curiozitate pentru operă.

C.I.: – Cântaţi de la vârsta de 5 ani, iar la 9 ani aţi început studiile la pian. Cum vă imaginaţi la acea vreme lumea muzicală? Până la urmă, a fost aşa cum aţi visat?

N.M.: – Da, mă simt împlinită. Pentru mine, drumul spre împlinirea artistică n-a fost un calvar. Pe mine, decât să mă opreşti să cânt, mai bine mă omori. Am admirat întotdeauna romanţele şi doinele, acea muzică a sufletului românesc. Le-am adorat pe Maria Tănase, Ioana Radu, Ileana Sărăroiu, marile artiste ale românilor care m-au inspirat şi care, prin melodiile lor, au exprimat însuşi sufletul uman. Stilul meu este belcanto, acel cânt frumos care relevă sentimentele fiecăruia dintre noi. Belcanto mi-a oferit posibilitatea de a fi eu însămi. De altfel, pentru că tot vorbim de împlinirea artistică, sunt extrem de bucuroasă că voi susţine, chiar de ziua mea, pe 31 martie, un concert la Muzeul Cotroceni, fiind prima dată când această clădire simbolică pentru istoria României îşi deschide porţile pentru un astfel de eveniment artistic organizat graţie Fundaţiei Calea Victoriei, căreia îi aduc caldele mele mulţumiri.

Miricioiu 6

C.I.: – Pe 26 martie, aţi susţinut un concert special la Castelul Peleş, la aniversarea zilei de naştere a Alteţei Sale Regale, Principesa Margareta. De altfel, sunteţi foarte apropiată Casei Regale Române, participând şi în trecut la diverse manifestări culturale organizate de aceasta.

N.M.: – Noi suntem de foarte mulţi ani împreună. Ne-am întâlnit în Geneva cu mult timp în urmă, în exil. Am muncit împreună pentru susţinerea multor cauze umanitare. În felul acesta, ne-am cunoscut şi ne-am apropiat unii de alţii, rezultând o prietenie de care mă simt foarte onorată. Alteţele Lor m-au ajutat şi m-au încurajat să mă întorc în România. Zilele trecute, am aflat un lucru foarte frumos. Vizavi de toate suferinţele la care a fost supus, Regele Mihai a fost întrebat de către cineva “Cum puteţi uita?”, la care Maiestatea Sa a răspuns: “Nu uit, ci nu mă uit în urmă”. E atâta mizerie în jurul nostru, încât avem nevoie de repere morale care să ne motiveze, să ne inspire, să aducă un echilibru în societate, trăsături specifice numai familiei regale.

Un interviu de Gabriel Andronache

Miricioiu Peles

Carieră fabuloasă

Nelly Miricioiu – Kirk este una dintre cele mai cunoscute şi apreciate soprane ale lumii. După ce în 1975 a câştigat Marele Premiu al primei ediţii a Concursului Maria Callas din Atena, a urmat primul rol la Opera din Iaşi, în Flautul fermecat. În 1980, în urma unui concert susţinut la Manila, decide să nu mai revină în România. În 1981 a debutat la Opera din Glasgow, în 1982 a triumfat pe scena de la Covent Garden, iar în 1983 a cucerit cetatea artei lirice, La Scala din Milano. De-a lungul prodigioasei sale cariere, a avut alături cele mai mari nume ale artei lirice, precum Luciano Pavarrotti (chiar la debutul din 1983 cu Lucia di Lammermoor), Placido Domingo, Jose Carreras, Roberto Alagna. A cântat pe absolut toate scenele de prestigiu ale operei (Covent Garden, La Scala, Metropolitan Opera House din New York, Teatro de Colon din Buenos Aires, Opera de Stat din Viena, Washington Opera, Sydney Opera, Opera Bastille Paris, Festivalul de la Salzburg etc.) În 1983 a fost recompensată cu Premiul “Laurence Olivier” pentru cea mai bună interpretare dintr-o producţie de operă, Manon Lescaut (Scottish Opera). De asemenea, Nelly Miricioiu a primit din partea Casei Regale, în 2009, Crucea Regală a României.

Comments

comments

Categoria: interviu

Cuvinte cheie: , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*