Muzicologi din toată ţara, reuniţi în cadrul unui colocviu organizat la Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 23/02/2018

În perioada 23-24 februarie, Iașul este gazda celei de-a XX-a ediții a Colocviului Național de Muzicologie (CNM). Partenerii acestui proiect sunt:  Colegiul Național de Artă Octav Băncilă” Iași, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice, inclusiv cu Centrul de Cercetare „Știința muzicii”. Manifestările se vor derula la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, în Sala George Pascu, strada Costache Negruzzi, nr. 7-9.

Obiectivele majore propuse de Colocviul Național de Muzicologie sunt: investigarea istorico-științifică și structurală a fenomenului muzical; favorizarea formării unei viziuni globale și realiste privind modul concret în care trebuie conceput și realizat procesul de creație; manifestarea inițiativei de susținere a propriilor opinii – în special pentru elevi, studenți, masteranzi – și constituirea unui real schimb de experiență, prin transmiterea către participanți a rezultatului cercetării fiecăruia în vastul domeniu al învățământului cultural – artistic și educativ.

„Acestea ar fi cele mai importante preocupări pentru tânara generație, dar și noi, dascălii, avem o menire sfântă de a șlefui, contura personalitatea noii generații și, în mod implicit de «a da aripi» viitorului. Tot în atenția coordonatorilor/organizatorilor acestui colocviu se află și cinstirea celor care ne-au format pe noi, dascălii de astăzi, de aceea în urmă cu cinci ani am introdus și momentul «IN MEMORIAM» sau «IN HONOREM», unde rememorăm activitatea înaintașilor noștri sau prezentăm și lansăm ultimile volume editate de mentorii noștri.” precizează organizatorii evenimentului.

Președintele de onoare al Colocviului Național de Muzicologie este profesorul univ. dr. Gheorghe Duțică, tematica fiind „Arta sonoră și interdisciplinaritatea”.

 

PROGRAMUL CNM 2018:

DESCHIDEREA MANIFESTĂRILOR: Vineri, 23 februarie 2018, ora 17,00

Lansare album – COLOCVIUL NAȚIONAL DE MUZICOLOGIE 20

Lansare volum – STUDII DE MUZICOLOGIE, vol. XIII

Momentul – IN HONOREM – FOLCLORISTICA ŞI BIZANTInOLOGIa din moldova
Invitați: muzicolog dr. Constanța CRISTESCU și
             bizantinolog Prof. univ. dr. Elena CHIRCEV

Lansare volum FOLCLORISTICĂ MUZICALĂ – MOLDOVA. STUDII, CULEGERI, TRANSCRIERI
Autori: FLORIN BUCESCU şi  VIOREl BÂRLEANU 

Lansarea volum BIZANTINOLOGIE MUZICALĂ. STUDII ȘI ARTICOLE.
LITURGHIA PSALTICĂ ÎN GLASUL AL III-LEA

Autor: FLORIN BUCESCU

Ediții îngrijite de etnomuzicolog Prof. Viorel Bârleanu și Conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă

Sâmbătă, 24 februarie 2018, ora 9.00

  
SUSŢINEREA LUCRĂRILOR PARTICIPANȚILOR – în aceeași locație sus amintită, vor fi prezentate lucrările coautorilor volumului al XIII-lea de Studii de Muzicologie – cadre didactice universitare, preuniversitare, masteranzi, studenți, precum și elevi de la Colegiul Național de Artă Octav Băncilă Iași.

MODERATORI:
Prof. MARIA GEORGETA POPESCU

Prof. univ. dr. GHEORGHE DUŢICĂ

 

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*