Municipalitatea va solicita fonduri elvețiene pentru energia durabilă

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/09/2018

Primăria Municipiului Iași ar putea obține o finanțare din partea Confederației Elvețiene. Banii ar urma să fie utilizați în vederea îmbunătățirii managementului energiei și de a-i asigura durabilitatea prin elaborarea Planului de Acțiune privind Energia Durabilă (PAED). Demersul este posibil datorită faptului că în urmă cu aproximativ jumătate de an Municipiul Iași a aderat la Programul European Energy Award – Comunitate Sustenabilă (RoEEA).

„În luna iulie 2017, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Organism Intermediar, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice al Confederației Elvețiene, în calitate de Finanțator, și cu Ministerul Finanțelor Publice, cu rol cu Unitate Națională de Coordonare, a lansat proiectul «Fondul de acțiune pentru energia durabilă». Proiectul este co-finanțat printr-un grant în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano – Român și vizează reducerea disparităților economice și sociale din cadrul Uniunii Europene extinse. Acest fond, care are două componente de finanțare, oferă sprijin financiar pentru orașele selectate interesate de aderarea la program. Municipiul Iași este eligibil pentru finanțare în cadrul componentei I «Premiul European pentru Energie»”, susțin reprezentanții Primăriei.

Activitățile eligibile pentru finanțare sunt taxa de membru RoEEA plătită la Asociația România Green Building Council, organismul care gestionează RoEEA (se decontează 50% din valoarea taxei anuale de 6.000 de lei), elaborarea PAED (se decontează 85% din valoarea cheltuielilor angajate pentru elaborarea Planului) și costurile de certificare și audituri intermediare (acțiuni desfășurate după etapa inițierii RoEEA și a elaborării PAED – se decontează 85% din cheltuielile legate de certificare).

În plus, Municipiul Iași are șansa de a deveni cea mai performantă unitate administrativ-teritorială certificată energetic, acțiune care beneficiază de premii. Prima clasată va primi 30.000 de franci elvețieni, a doua 15.000 de franci elvețieni, iar a treia 5.000 de franci elvețieni.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*