Municipalitatea ieșeană a acționat non-stop împotriva efectelor iernii

Publicat de Curierul de Iasi la data de 18/01/2018

Întrucât Iașul s-a aflat sub o serie de avertizări meteorologice de vreme severă (cod galben de ploaie, lapoviță și polei în cursul zilei de miercuri, 17 ianuarie, respectiv de cod portocaliu de ninsori viscolite și intensificări ale vântului în cursul nopții și zilei de joi, 18 ianuarie, între orele 1.00 și 17.00), primarul Mihai Chirica a dispus tuturor direcțiilor și societăților comerciale din subordinea municipalității să ia toate măsurile necesare pentru a menține orașul funcțional. Reamintim că miercuri, 17 ianuarie, seara, primarul Mihai Chirica a convocat o ședință a Comandamentului Local pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia a trecut în revistă măsurile luate până la momentul respectiv și a pus la punct planurile de acțiune pentru noaptea trecută.

Astfel, între orele 20.00 și 8.00, echipele Citadin SA au acționat pe 11 trasee din oraș cu nouă autobasculante, șapte sărărițe, 19 lame, patru buldoexcavatoare cu cupă și patru încărcătoare frontale și au mobilizat 24 de muncitori, nouă șefi de trasee, un dispecer, un supracontrol și un șofer supracontrol. Au fost răspândite 354 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor pe toate traseele și opt tone de clorură de calciu în zonele centrale. În stocurile Citadin SA se mai află 352 de tone de material antiderapant, 58 de tone de clorură de calciu, 1.678 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor și 3.480 de tone de nisip. Pentru întregul sezon rece Citadin SA are la dispoziție 108 utilaje și autovehicule, cu aproape 20 mai multe decât anul trecut, și are contracte semnate pentru 7.000 tone de sare, 3.000 tone de clorură de calciu și 2.000 tone de nisip.

Și Salubris SA s-a mobilizat noaptea trecută. Astfel, 17 muncitori și o autobasculantă, un autovehicul Ladog, trei multicare, trei utilaje Milfisk, două Kramer și o volă au răspândit 1,8 tone de sare și 600 de kilograme de clorură de calciu, în special în zona trotuarelor. Echipele Salubris SA au intervenit și astăzi pentru a face trotuarele circulabile.

23 de muncitori ai Companiei de Transport Public SA au răspândit patru tone de sare și 1,5 tone de clorură de calciu. Reprezentanții companiei de transport au acționat nopatea trecută cu două autobasculante, două scări mecanice, o lamă, o volă, o macara, două tractoare cu lamă și patru tramvaie pentru a păstra funcţionale traseele de tramvai şi macazurile.

Echipele Servicii Publice SA au intervenit în zonele de versanți, pe scări și pe punțile pietonale, pe șase centre de activitate, pe care au acționat nouă utilaje. De asemenea, reprezentanții societății au curățat zăpada de pe aleile din cimitire și parcuri și spații verzi și au intervenit pentru a înlătura crengile căzute din cauza vântului puternic și sub greutatea zăpezii.

Poliția Locală a fost și ea prezentă la stradă cu 11 patrule care au monitorizat întreaga rețea stradală din municipiu, pentru a dirija traficul, dar și pentru a semnala celorlalte direcții și societăți ale municipalității problemele observate. Astfel, polițiștii locali au identificat nouă persoane defavorizate care sufereau de frig în adăposturi improvizate, din care cinci au fost conduse la Adăpostul de Noapte al Direcției de Asistență Comunitară din str. C. A. Rosetti.

În altă ordine de idei, Poliția Locală recomandă reprezentanților asociaţiilor de proprietari, persoanelor fizice şi agenţilor economici să ia măsuri de îndepărtare a zăpezii de pe trotuarele din zonele pe care le administrează, îşi au domiciliul sau îşi desfăşoară activitatea comercială. De asemenea, cetăţenii sunt îndemnați să nu arunce zăpada pe partea carosabilă şi să o depoziteze la o distaţă de 0,30 metri de bordura carosabilului, pentru a fi ridicată în cel mai scurt timp de societăţile specializate, iar în caz de formare a poleiului trotuarele să fie presărate cu nisip sau sare. Persoanele care nu se conformează somaţiilor primite de la Poliția Locală riscă amenzi contravenţionale cu valori cuprinse între 190 şi 370 lei, conform Hotărârii Consiliului Local Iaşi 172 / 2002 privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei în municipiul Iaşi.

Veolia Energie SA nu a raportat avarii pe magistrale sau pe rețelele secundare. În stocurile Veolia Energie SA mai sunt circa 98.000 de tone de cărbune, suficient până la finele sezonului rece, iar consumul mediu zilnic în această perioadă este de circa 900 de tone.

Conducerea municipalității face apel la persoanele vulnerabile să evite ieșirile care nu sunt strict necesare și, totodată, îndeamnă ieșenii să anunțe dacă au cunoștință de persoane care sunt în dificultate și nu se pot deplasa.

Problemele legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000. Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de telefon al Salubris SA 0232.270.223. De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail: politialocalais@yahoo.com.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*