Municipalitatea face eforturi pentru a combate efectele ninsorii și gerului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 27/02/2018

Dat fiind faptul că Iașul se află sub incidența unui cod portocaliu de ger cel puțin până joi, 1 martie, la care se adaugă și ninsori importante cantitativ în cursul zilei de astăzi, 27 februarie, primarul Mihai Chirica a dispus tuturor direcțiilor și societăților comerciale din subordine să își mobilizeze toate efectivele de personal și utilajele și să ia toate măsurile necesare pentru a combate efectele negative ale vremii. De altfel, aseară, la ora 20.00, la baza Citadin SA din zona Podului Sf. Ioan a fost convocată o ședință a Comandamentului Local pentru Situații de Urgență pentru a fi finalizat planul de intervenții în situații de vreme severă.

Luni, 26 februarie, în tura dintre orele 8.00 și 20.00, echipele Citadin SA au acționat cu șapte autobasculante, patru sărărițe cu lamă, patru tractoare cu cupă, cinci buldoexcavatoare cu cupă și un încărcător frontal, precum și cu un dispecer, un supracontrol, un șofer supracontrol, cinci șefi de trasee și 22 de munictori. Citadin SA a acționat cu 16 tone de material antiderapant preparat pe versant Bucium și cu șase tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori pe Calea Chișinăului, unde, din cauza unei avarii la o conductă de apă, exista riscul să se formeze gheață.

De luni, 26 februarie, de la ora 20.00, până astăzi dimineață, la ora 8.00, Citadin SA a continuat să intervină cu 10 autobasculante, șase sărărițe cu lamă, trei tractoare cu cupă, patru buldoexcavatoare cu cupă și un încărcător frontal, împreună cu un dispecer, un supracontrol, un șofer supracontrol, patru șefi de trasee și 22 de munictor. Pe traseele principale ale orașului s-au împrăștiat 36 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor de coroziune.

Astăzi, odată cu începerea ninsorii, până la ora 12.00, Citadin SA a intervenit cu opt autobasculante, nouă sărărițe cu lamă, șase tractoare cu lamă, cinci buldoexcavatoare cu cupă și un încărcător frontal. De asemenea, societatea a mobilizat un dispecer, un supracontrol, un șofer supracontrol, patru șefi de trasee și 19 muncitori. Echipele Citadin SA au acționat cu 32 de tone de material antiderapant pe versanții Bucium, Păcurari și Țicău, cu 112 tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor de coroziune pe toate traseele și cu două tone de clorură de calciu în zona centrală.

În prezent, Citadin SA mai are în stocuri 122 de tone de material antiderapant, șapte tone de clorură de calciu, 587 de tone clorură de sodiu tratată cu inhibitor, 3.570 de tone de nisip și 100 de kilograme de inhibitor de coroziune.

Eforturile echipelor Citadin SA au fost și sunt însoțite și astăzi de cele ale Salubris SA, care a deszăpezit trotuarele și trecerile de pietoni, intervenind cu 120 de angajați și șase utilaje multicar pe toate traseele. De asemenea, Servicii Publice SA a intervenit și continuă să acționeze pe versanți, în parcuri, cimitire și spații verzi.

Reprezentanții Companiei de Transport Public SA au intervenit în stații și refugii, precum și la macaze și calea de rulare, pentru a asigura circulația autobuzelor și tramvaielor. Operatorul de transport public intervine cu cinci utilaje cu material antiderapant: o autoutilitară Mercedes pe traseul aleea Mihail Sadoveanu – Târgu Cucu – Tătărași – Metalurgie, o autoutilitară Ford pe traseul str. Canta – str. Silvestru – bd. Nicolae Iorga – Țesătura – Baza 3 – Alexandru cel Bun, un microbuz cu scară pe traseul Nicolina – CUG, un utilaj Unimog pe traseul Păcurari – Canta – bd. Nicolae Iorga – Spitalul de Recuperare – Tudor Vladimirescu și o autobasculantă cu material antiderapant pe traseul Copou – Triumf, după care intervine în Podul de Piatră.

Poliția Locală are în teren 16 echipaje mobile cu 32 de polițiști care monitorizează întreaga rețea stradală, pentru a dirija traficul, dar și pentru a semnala celorlalte direcții și societăți ale municipalității problemele observate. Întrucât este foarte frig, polițiștii locali caută să identifice eventuale persoane fără adăpost pentru a le conduce în centre specializate. În acest context, în noaptea de 26 spre 27 februarie, poliţiştii locali au condus 12 persoane fără adăpost în Centrul C. A. Rosetti. De asemenea, 16 polițiști locali patrulează pe jos în zonele parcurilor și în Centru pentru orice evenimente negative cauzate de ger și ninsoare.

În altă ordine de idei, Poliția Locală recomandă reprezentanților asociaţiilor de proprietari, persoanelor fizice şi agenţilor economici să ia măsuri de îndepărtare a zăpezii de pe trotuarele din zonele pe care le administrează, îşi au domiciliul sau îşi desfăşoară activitatea comercială. De asemenea, cetăţenii sunt îndemnați să nu arunce zăpada pe partea carosabilă şi să o depoziteze la o distaţă de 0,30 metri de bordura carosabilului, pentru a fi ridicată în cel mai scurt timp de societăţile specializate, iar în caz de formare a poleiului trotuarele să fie presărate cu nisip sau sare.

Veolia Energie SA nu a raportat avarii pe magistrale sau pe rețelele secundare. În stocurile Veolia Energie SA mai sunt circa 65.000 de tone de cărbune, suficient până la finele sezonului rece, iar consumul mediu zilnic în această perioadă este de circa 1.000 de tone.

Conducerea municipalității face apel la persoanele vulnerabile să evite ieșirile care nu sunt strict necesare și, totodată, îndeamnă ieșenii să anunțe dacă au cunoștință de persoane care sunt în dificultate și nu se pot deplasa. De asemenea, Direcția de Asistență Comunitară monitorizează persoanele care se deplasează cu greutate și pe care le are în evidență pentru a le oferi ajutor în caz de nevoie.

Direcțiile și societățile comerciale ale municipalității acordă o atenție sporită accesului în zonele instituțiilor publice, în special ale unităților școlare și spitalelor, precum și furnizării agentului termic și celorlalte utilități.

Problemele legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000. Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale sunt disponibile numele de telefon ale Salubris SA 0232.270.223 și 0800.410.610. De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail: politialocalais@yahoo.com.

Comments

comments

Categoria: servicii publice





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*