Municipalitatea este pregătită pentru sezonul rece

Publicat de Curierul de Iasi la data de 17/11/2018

Municipalitatea este pregătită și mobilizată pentru sezonul de iarnă 2017 – 2018. Primarul Mihai Chirica a dispus încă din luna septembrie direcțiilor și societăților din subordine începerea pregătirilor în acest sens, iar vineri, 16 noiembrie, a inspectat baza Citadin SA din zona podului Sf. Ioan, acolo unde funcționează și dispeceratul Comandamentului de Iarnă al Municipiului Iași.

Citadin SA, Servicii Publice SA, Salubris SA și Compania de Transport Public SA au la dispoziție, în total, 152 de utilaje și autovehicule, cu 11 mai multe ca în sezonul trecut. Din numărul total de autovehicule și utilaje, 85 sunt ale societăților comerciale ale municipalității, iar restul sunt închiriate de Citadin SA. Dintre autovehiculele municipalității, nouă sunt noi (șase autovehicule cu încărcător frontal și sărăriță automată ale Citadin SA, două autospeciale ale Salubris SA și una a Servicii Publice SA).

În prezent, cele patru societăți au în stocuri, în total, 3.775 de tone de sare, 58 de tone de clorură de calciu, 2.275 de tone de nisip și 300 de tone de material antiderapant preparat. De asemenea, societățile au încheiat contracte ferme pentru completarea stocurilor și asigurarea combustibilului pe măsura necesităților.

„Avem asigurate stocurile, utilajele și personalul necesare și suntem pregătiți și pentru această iarnă. Am cerut reprezentanților municipalității și societăților subordonate atenție și mobilizare maxime astfel încât, indiferent de condițiile meteorologice, orașul nostru să rămână funcțional. Ieșenii au așteptări mari de la noi și nu voi permite să îi dezamăgim”, a declarat primarul Mihai Chirica.

În privința încălzirii în sistem centralizat, Veolia Energie Iași SA are în stocuri 149.000 de tone de cărbune, 592,5 tone de păcură, la care se adaugă 6.285,7 tone din Rezerva de Stat, precum și un contract de livrare a gazelor naturale valabil până la sfârșitul lunii aprilie 2019.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Iași a stabilit și ce măsuri vor fi luate și de alte instituții. Astfel, Direcția de Asistență Socială va asigura spațiile necesare de cazare pentru persoanele fără adăpost sau cele afectate de fenomenele meteorologice periculoase.

Când vremea va aduce ninsori, Poliția Locală va înștiința asociaţiile de proprietari, persoanele fizice şi agenţii economici să curețe trotuarele, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local 172/2002, iar ulterior va aplica amenzi. Totodată, Poliția Locală va patrula în permanență și va transmite societăților subordonate situațiile care necesită intervenții punctuale.

Eventualele probleme legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000. Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de le telefon al Salubris SA 0232.270.223. De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail: politialocalais@yahoo.com.

Comments

comments

Categoria: servicii publice





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*