Monument în amintirea lui Grigore Ghica Vodă

Publicat de Curierul de Iasi la data de 22/09/2015

Sfârşitul tragic al luminatului domn Grigore Ghica al III-lea a inspirat, în 1875, ridicarea unui monument de recunoştinţă. Locul ales a fost în grădina Beilicului, în apropierea clădirii în care domnul care a protestat împotriva răpirii Bucovinei a fost asasinat.

În octombrie 1875 a fost dezvelit mormântul de marmură, pentru ca, peste un an, în 1876 să fie ridicată coloana cu bustul domnitorului

În octombrie 1875 a fost dezvelit mormântul de marmură, pentru ca, peste un an, în 1876 să fie ridicată coloana cu bustul domnitorului

În Beilic
În apropierea bisericii Barnovschi exista pe vremuri un mare conac destinat musafirilor de la Înalta Poartă. Întreaga zonă era cunoscută de ieşeni ca „în Beilic”. Astfel, Beilic era numit un loc de ospeţie al înalţilor dregători turci, aflaţi cu misiuni în Moldova. Cu timpul, cuvântul a căpătat sensul de obligaţie a pământenilor de a da adăpost şi hrană trimişilor de la Înalta Poartă. Pentru a scăpa locuitorii Iaşilor de asemenea atribuţii păguboase, domnitorul Mihail Racoviţă (1715-1726) a ridicat o clădire în apropierea palatului, iar urmaşul său Scarlat Ghica (1757) a construit una „de beilic”, pe un loc mai îndepărtat, luat de la Mănăstirea Zlataust. Acaretul era administrat de un Portar Başa care avea 54 de portărei, recrutaţi dintre locuitorii Tătăraşilor.

Pierderea Bucovinei
Slăbită de războaie, Turcia, putere suzerană în Principatele Române, cedând prin 1776 Imperiului Austriac, fără drept, vreo 10.000 de kilometri pătraţi din teritoriul Moldovei cu Suceava, fosta capitală a Moldovei şi alte localităţi, domnitorul Grigore Ghica a protestat, căutând şi ajutor internaţional.
Iritată de nesupunerea domnitorului, Înalta Poartă din Istanbul a trimis în Moldova un emisar (pe aga Kara Hisarli Ahmed) cu vreo 40 însoţitori. Ajungând la Iaşi, motivând că merge la Hotin, emisarul s-a prefăcut bolnav şi a cerut să fie urcat pe braţe în clădirea de Beilic, chemând domnitorul să-l vadă şi să-i dea un mesaj de la sultan. Vizitându-l medicii de la Curte, unul a bănuit că trimisul minţea, iar altul a socotit că este cu adevărat bolnav. Acceptând să-l întâlnească, la 1 octombrie 1777, seara, cu toate că soţia nu era de acord, domnul s-a dus cu puţini însoţitori. La scara clădirii a fost întâmpinat de secretarul lui Ahmed, de medicul Curţii şi de slujitori (arapi) care i-au luminat drumul, l-au afumat cu tămâie din căţui de argint şi l-au stropit cu apă de trandafiri. Slujitorii aveau hangere la brâu şi erau posomorâţi. Ce s-a mai întâmplat în odaia de primire nu se ştie exact, însoţitorii domnitorului fiind conduşi în casele din curte.

Asasinat prin vicleşug
După unii contemporani, la intrare, Ahmed ar fi strigat musafirului că e mazilit, iar după alţii că l-ar fi poftit lângă dânsul, oferindu-i tabac. Uşa salonului era păzită de doi slujitori, după perdele şi sub divan fiind alţii, care l-ar fi atacat când emisarul a scos tabachera sau a spus: „tabac”. Se mai crede că domnitorul vrând să se retragă, s-a luptat şi ar fi mers la fereastră să cheme slujitorii, dar a fost înjunghiat, i s-a tăiat capul, iar trupul s-a aruncat în curte. Auzind zgomotul luptei ar fi venit slujitorii, dar Ahmed le-a arătat firmanul, spunându-le că domnul era mazilit. În altă variantă se spune că gazda i-a oferit cafea, dar când a bătut din palme au sărit bostangiii de sub pat şi de după perdele. Capul, sărat, s-a pus într-o cutie şi s-a trimis la Istanbul, drept mărturie a execuţiei, unde a fost înfipt într-o suliţă “deasupra porţii Seraiului”. Trupul, luat mai târziu, a fost îngropat la Biserica Sf. Spiridon. Există şi părerea că uciderea s-ar fi făcut cu complicitatea unor boieri înduşmăniţi, care îl pârâseră că era prea autoritar şi le mai tăiase stipendiile. Unul dintre ei, Vasile Razu, ar fi fost văzut cu sânge pe încălţăminte, semn că asistase la crimă. Întâmplarea din Beilic a îngrozit capitala, bănuindu-se că fapta s-a petrecut la sugestia dregătorilor de la Viena şi a fost condamnată în capitalele europene.

După al doilea război, bustul original fiind deteriorat, a fost înlocuit cu altul, realizat de sculptoriţa Lucreţia Filioreanu, existent şi în prezent în părculeţul care poartă numele domnitorului

După al doilea război, bustul original fiind deteriorat, a fost înlocuit cu altul, realizat de sculptoriţa Lucreţia Filioreanu, existent şi în prezent în părculeţul care poartă numele domnitorului

„Cu suflet de român”
Peste ani, domnitorul a rămas în memorie ca un erou al naţiunii şi a prilejuit iniţiative patriotice. Dorindu-se imortalizarea evenimentului şi a chipului „domnitorului grec cu suflet de român”, pe la 1860, Gheorghe Asachi a iniţiat un monument. Îl reprezenta pe Grigore Ghica cerând dreptate pentru femeia de la picioare, ce plângea pierderea copiilor şi a pământului strămoşesc („Moldova şi fiii”). Monumentul nu s-a realizat, însă iniţiativa a fost preluată de următoarea generaţie. În 1875, la propunerea consilierului, pe atunci, Vasile Pogor a început căutarea locului exact al execuţiei lui Grigore Ghica. Fosta clădire fiind distrusă şi uitată, un bătrân, economul Vasile Arbore, de la Biserica Barnovschi, şi-a amintit că în zilele Eteriei a văzut cum ienicerii ucideau cinci volintiri sub balconul conacului, aflat după dânsul, cam la răsărit de actuala grădină.

 

În căutarea Beilicului
Alt locuitor de 80 de ani ştia că fostul conac avea doua caturi, unul fiind pe jumătate în pământ, iar al doilea avea patru ferestre mari. Streşinile erau lungi şi late, ca să apere cerdacul de soare şi ploi. Clădirea avea un cerdac enorm, la care se urca o scară de vreo 8-10 trepte şi era legat prin două mari coridoare, unul ducând la feredeul turcesc şi altul la dependinţe. În curte exista şi un „ogeag” – cazarmă pentru vreo 200-300 de ostaşi. Făcându-se unele săpături, s-a găsit canalul feredeului. Se credea că mergea spre strada Zmeu. Profesorul I. Andreiescu Cale a bănuit că faimoasa aşezare se afla cam spre Spitalul Ghelerter. Mai mulţi vecini o situau spre miază zi. Feredeul s-ar fi aflat spre casele Măriei Burchi. Alţi câţiva au plasat conacul spre răsărit.

Mormânt de marmură
Nefiind şanse de stabilit situarea exactă a clădirii, Vasile Pogor a încheiat cercetarea făcând un proces verbal şi hotărându-se aşezarea monumentului în piaţa de atunci. Acesta reprezenta un mormânt din marmură, realizat în aprilie 1875 cu inscripţiile: „în amintirea lui Grigore Ghica V.V. ucis de turci la 1777 luna octomvrie. Ţara recunoscătore”; „Grigorie Ghica a protestat contra luarei Bucovinei” şi „Aceasta pieatră s-a redicat de cătră Consiliul Comunal din Iassi în Anul 1875, Octomvrie l”. Primar era Nicolae Gane. Dezvelirea propusă iniţial pentru 11 mai 1875 s-a stabilit pentru 1 octombrie 1875, ziua uciderii domnitorului, drept răspuns la marile festivităţi organizate de autorităţile austriece, toamna, în Cernauţi cu prilejul aniversării unui secol de la încorporarea Bucovinei.

Coloana cu bust
După un an, monumentul a fost completat cu bustul domnitorului, ridicat pe o coloană de marmură. Redactor la „Curierul de Iassi”, poetul Mihai Eminescu, prezent la eveniment, a găsit prilej pentru a evoca figura domnitorului martir şi „mişelia diplomaţiei” care după răpirea bucăţii de pământ „unde zac oasele domnilor noştri de la Dragoş Voievod până la Petru Rareş, după ce ni se luase vatra strămoşească, începătura domniei şi neamului moldovenesc şi în care doarme cenuşa lui Alexandru cel Bun, legiuitorul şi părintele ţării, şi a lui Ştefan Vodă, pavăza creştinităţii întregi, după ce am pierdut pământul nostru cel mai scump, se asasinează, prin influenţa morală a Austriei, domnul care au îndrăznit a protesta contra neruşinatei răpiri. Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare! Dacă fiii tăi ar fi fost uniţi totdeauna atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit”. Pe parcurs, grădina amenajată în jurul monumentului a devenit un loc al manifestaţiilor patriotice. Fiindcă bustul realizat de Kark Storck a fost deteriorat, după ultimul război, s-a înlocuit cu acel existent în zilele noastre (1975). Este realizat de sculptoriţa Lucreţia Dumitraşcu Filioreanu. (de Ion Mitican)

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*