Modernizarea sistemului de termoficare generează restricții de circulaţie în Podu Roș

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/08/2018

Proiectul finanțat cu fonduri nerambursabile de modernizare a rețelei de termoficare primare din Municipiul Iași parcurge o nouă etapă, care va genera și modificări în traficul rutier din zona Podu Roș. Amintim faptul că în prezent se derulează proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare în Municipiul Iași, în vederea conformării cu stardardele de mediu privind emisiile poluante în atmosferă și pentru creșterea eficienței energetice în alimentarea cu căldură urbană”. Investiția este confinanțată în proporție de 85% din fonduri europene, 13% din fonduri de la bugetul de stat și 2% din fonduri de la bugetul local al Municipiului Iași.

Așadar, în zona Podu Roș au fost demarate lucrările specifice acestui proiect pe tronsonul aferent Magistralei I, cuprins între Căminul Termic CIII (spre Punctul Termic 5 Socola și bd. Țuțora) și Căminul CVII (în fața sediului ING), fiind instalate conductele 2DN500/630. Potrivit estimărilor constructorilor, termenul de finalizare a lucrărilor de demontare a conductelor existente, de montare a conductelor noi în sistem preizolat și de refacere a stării inițiale a terenului este 30 septembrie 2018.

Conductele preizolate noi vor avea diametrele mult reduse față de situația actuală, înlocuirea lor implicând accesul în zonă al utilajelor de tonaj redus, cu impact minor asupra terenului din zonă și poluare fonică mult diminuată în timpul execuției lucrărilor, pe amplasamentul și traseul existent.

Reabilitarea rețelei de termoficare primare implică modernizarea a 13,01 kilometri care reprezintă tronsoane din Magistralele 1, 2 și 5. Contractul este prevăzut pentru o perioadă de 22 de luni de la data emiterii ordinului de începere a contractului.

În cadrul proiectului de reabilitare a sistemului de termoficare în municipiul Iaşi sunt incluse două contracte de lucrări: cel privind reabilitarea reţelei de termoficare primare (de transport) şi cel privind reabilitarea reţelei de termoficare secundare (de distribuţie). Valoarea totală a celor două contracte este de aproximativ 68 milioane de lei, fără TVA, câștigătoarea licitației fiind asocierea SC Conest SA – SC Construcții Erbașu SA – SC Consix Construcții SRL – SC IPCT Instalații SRL. Primul proiect are termen de finalizare data de 30 iunie 2019, iar cel de-al doilea – 30 august 2019. În total este vizat un traseu de 25,6 de kilometri (76,2 kilometri de conducte).

Comments

comments

Categoria: circulatie





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*