Mitropolia Moldovei şi Bucovinei: concert de colinde cu şase ansambluri corale

Publicat de Curierul de Iasi la data de 10/12/2014

afis_mmbDuminică, 14 decembrie, de la ora 18.00, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei invită ieşenii la un concert de colinde ce va avea loc la Centrul de conferinţe „Providenţa“ din Iaşi. În cadrul evenimentului, la care va participa şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, vor interpreta colinde şase coruri din Moldova. Specificul concertului de anul acesta este dat de faptul că vor fi interpretate doar colinde din zona Moldovei.

“Întoarcerea la românesc”
Vor concerta grupul “Surorile Osoianu” din Basarabia, care cântă colinde deosebit de rare, necunoscute publicului larg, corul “Balada” din Fălticeni – Suceava, corul “Angeli” de la Biserica “Sfântul Haralambie” din Târgu Neamţ, corul “Filomelos” al Parohiei “Adormirea Maicii Domnului” din Borzeştii lui Ştefan cel Mare, ansamblul “Firicelul” din Negreşti – Vaslui, precum şi un cor organizat de doi profesori pensionari din localitatea ieşeană Ciurbeşti.
Concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este organizat de Colegiul „Sfântul Nicolae“. „Cetele de colindători pe care le primim anul acesta vor îmbrăca straie de sărbătoare populară. Ne dorim să evocăm vârsta cea fericită, întoarcerea la românesc, la arhaic şi atmosfera uliţei înzăpezite. Darul din suflet, care ajunge la un alt suflet, ia forma bucuriei de a descoperi împreună minunea şi taina Naşterii Mântuitorului Hristos. Mesajul purtat în colind vine din adânc de istorie creştină, iar anul acesta aşteptăm să vi-l dăruim pentru a-l duce mai departe“, a afirmat Ana Maria Durilă, reprezentantul de marketing al Casei de oaspeţi a colegiului, potrivit www.ziarullumina.ro.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*