Mircea Ivănescu în “Copou – parcul poeziei”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 31/08/2011

Începând de luni, în perioada 29 august  – 11 septembrie 2011, în zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou, ieşenii pot asculta zilnic, în format audio, poezie de Mircea Ivănescu, între orele 11-12 şi 17-18.

“Copou – parcul poeziei” este un proiect iniţiat de Casa de Cultură “Mihai Ursachi” cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România şi al Primăriei Municipiului Iaşi, prin care periodic, în parcul Copou se organizează recitaluri de poezie în format audio.

Mircea Ivănescu (1931-2011), prozator, poet, eseist și traducător român. Este considerat unul dintre cei mai importanți poeți contemporani și un pionier al portmodernismului în Europa Centrală și de Est. Recunoscut ca unul dintre cei mai prolifici traducători români, a tradus romane ca Ulysse al lui James Joyce, aceasta fiind considerată o capodoperă a traducerilor în limba română. A contribuit într-un mod esențial la recuperarea narativității în poezia autohtonă din a doua jumătate a anilor ’60 și din anii ’70. A tradus masiv din poezia americană (Erza Pound, Wallace Stevens, T.S. Eliot, Sylvia Plath etc.), cu care de altfel poeziile sale sunt înrudite.

Volume de poezii publicate:  Versuri (1968), Poeme (1970), Poesii (1970), Alte versuri (1972), Poem (1973), Alte poeme (1973), Amintiri (1973), Alte poesii (1976), Poesii nouă (1982), Poeme nouă (1983), Alte poeme nouă (1986), Versuri vechi, nouă (1988), Poeme vechi, nouă (1989), Versuri (1996), Poezii (1997).

către seară, mă aşez la picioarele tale…

aş vrea să ies la plimbare, şi ea, răsturnată adânc
în fotoliul de unde priveşte, prin neştiutoarea fereastră,
chipurile, în vremea din faţa ei, să mă urmărească
trecând, pe străzi bântuite de ploaie. şi cu ochiul stâng

eu urmărindu-i atenţia, oarecum întretăiată, mereu
zvâcnită înainte, spre ceea ce crede ea că este mai important
în jocul realităţii, pe care îl vede dincolo. – eu
însă, în timpul oprit, de dincoace, mocnind aberant,

pe genunchii ei, alăturaţi cast, şi pe care
ea îi acoperă uneori cu mâna, încet.
(semn că-mi simte privirea, desigur)…şi iară

aş vrea să merg, tot mai departe de ea, cu un umblet
apăsat de ploaie, şi vântul care îi bate
ei în fereastră să-i amestece chipurile acestea toate.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*