Ministână amenajată la Târgul naţional de Agricultură, Apicultură, Produse ecologice, naturale şi tradiţionale, ECOAGRIS

Publicat de Curierul de Iasi la data de 11/11/2011

Începând cu perioada 11-13 noiembrie a.c., o dată la două săptămâni, Bioma Agro Ecology Co organizează în Parcul Parohiei Toma Cozma din Iaşi (str. Toma Cozma, nr. 41, Zona Universităţii „Al. Ioan Cuza”, în apropierea Liceului „C. Negruzzi”), Târgul naţional de Agricultură, Apicultură, Produse ecologice, naturale şi tradiţionale, ECOAGRIS, ajuns deja la cea de-a XIV-a ediţie. Calendarul expoziţional stabilit pentru finalul anului 2011 este: 11-13 noiembrie, 25-27 noiembrie, 9-11 decembrie şi o ediţie specială de Crăciun programată în perioada 21-23 decembrie.

ECOAGRIS s-a bucurat încă de la început şi se bucură în continuare de participarea unor producători consacrați din toate zonele ţării: Moldova, Maramureş, Bucovina, Oltenia, Muntenia, Transilvania, Banat. Deschiderea oficială a expoziţiei cu vânzare va avea loc vineri, 11 noiembrie a.c., începând cu ora 13.00,  iar programul de vizitare va fi între orele 10.00-16.00, intrarea fiind liberă.

Una dintre noutățile ediției din acest week-end o constituie amenajarea unei ministâne în aer liber, publicul larg putând astfel să observe cum sunt pregătite în mod tradițional produsele la stână: balmuș, caș proaspăt și alte produse lactate. Întrucât scopul principal al Târgului ECOAGRIS este promovarea unui stil de viață sănătos și ecologic, în cadrul deschiderii de vineri, 11 noiembrie a.c., ora 13.00, sunt invitate și clase de elevi care vor putea astfel să învețe specificul tradițional bucovinean.

Târgul ECOAGRIS este structurat pe trei secțiuni, în cadrul cărora se pot găsi diferite produse de o înaltă calitate:

I. Apicultură

  • miere şi produse apicole
  • lăptişor de matcă
  • tratamente eco pentru albine
  • aparate de uscare plante / polen etc.

II. Agricultură

  • ECOAGRIS-Târgul pentru sănătatea ta adaugă încă o notă specifică prin prezentarea de produse, tehnici și inputuri autorizate pentru agricultura ecologică (fertilizatori şi amelioratori ecologici, fertilizatori având caracter fitosanitar), tratamente ecologice pentru protecţia mediului (pentru igienizarea foselor septice, pentru tratarea gunoiului organic, pentru tratarea ecologică a terenurilor infestate cu produse petroliere sau radioactive etc.), tratamente ecologice pentru zootehnie, tratamente ecologice pentru industria agroalimentară (vinificaţie, prepararea produselor lactate sau a produselor din carne) cu adresare directă pentru cei care implementează proiecte în agricultură, protecţia mediului, zootehnie sau industria alimentară.
  • pomi fructiferi, flori, plante, arbori şi arbuşti decorativi
  • seminţe plante, gazon, bulbi
  • articole gospodăreşti, maşini şi unelte pentru grădinărit

III. Produse ecologice, naturale şi tradiţionale

  • alimente naturale, bio şi tradiţionale (preparate tradiţionale şi ecologice din carne de porc, oaie sau pui, produse din peşte, brânzeturi, ouă ecologice, produse de panificaţie, prăjituri de casă, paste ecologice, ulei ecologic etc.)
  • dulceţuri, ceaiuri, siropuri şi produse dietetice
  • pălincă, vin natural sau ecologic
  • tincturi şi extracte din plante, plante medicinale, vitamine, suplimente nutritive naturale
  • cosmetice, produse de îngrijire personală, echipamente şi aparatură pentru îngrijire corporală, wellness
  • detergenţi şi soluţii bio pentru casă
  • servicii ecologice


Stiri similare

  1. Ediţie aniversară a Târgului de Agricultură, Apicultură şi Produse naturale, ecologice şi tradiţionale, ECOAGRIS, 23-25 septembrie
  2. Înaintea Crăciunului – Târgul naţional de produse ecologice şi tradiţionale ECOagrIS
  3. Târgul de produse ecologice şi tradiţionale, ediţia a X-a
  4. Târg naţional de produse ecologice şi tradiţionale – ediţia a IV-a, 7-9 ianuarie 2011
  5. Târgul de produse ecologice şi tradiţionale, la ediţia a II-a


Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!