Mii de pelerini ajung la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina

Publicat de Curierul de Iasi la data de 12/10/2018

La primele ore ale dimineții, joi, 11 octombrie 2018, sute de credincioși dimpreună cu soborul de slujitori ai Catedralei Mitropolitane ieșene, avându-l în frunte pe Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, au înălțat rugăciuni și au participat la procesiunea cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. În cursul după-amiezii a ajuns la Iași, din Grecia, și racla cu părticele din sfintele moaște ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.

Ca în fiecare an, consemnându-se ca fiind o tradiție în cetatea Iașilor, sute de pelerini din întreaga țară s-au adunat încă de miercuri seara în curtea mitropoliei pentru a participa de dimineață la procesiunea ce marchează începutul manifestărilor religioase dedicate Sfintei Preacuvioase Parascheva de la Iași, ocrotitoarea Moldovei. În jurul orei 06.00, credincioșii au luat parte la Acatistul Sfintei Parascheva, săvârșit de către Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, după care slujitorii au purtat pe umeri racla Sfintei Parascheva, pornind în procesiune și înconjurând Catedrala Mitropolitană, spre final așezând sfintele moaște pe un baldachind special pregătit și împodobit.

După-amiază, în jurul orei 18.30, a ajuns la Iași racla cu o părticică din mâna dreaptă a Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, ce este adăpostită în Catedrala „Înălțarea Domnului” din orașul Katerini, Grecia. Delegaţia greacă, condusă de Arhim. Barnaba Leontiadis, vicar administrativ al Mitropoliei de Kitrous, Katerini și Platamonas, a fost întâmpinată pe Aeroportul internaţional din Iaşi de o delegaţie a Centrului Eparhial Iaşi condusă de IPS Părinte Mitropolit Teofan.

După primirea oficială de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, PS Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat o slujbă de Te Deum. În cuvântul de bun venit, adresat oaspeţilor greci, IPS Părinte Mitropolit Teofan a amintit faptul că: „Anul acesta, după cum ați luat aminte, avem bucuria ca, aflându-ne în fața moaștelor binecuvântate ale Sfintei Parascheva să ne oprim pentru o clipă pentru a cinsti și o părticică din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina; sfinte moaște care au fost aduse cu câteva decenii în urmă din Muntele Sinai în localitatea Katerini, nu departe de cetatea sfântă Salonic, din nordul Greciei. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Gheorghe, Mitropolitul de Katerini, având și aprobarea și îngăduința Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sfintele moaște aflate în Cetatea Katerini vor fi aici, împreună cu noi până pe data de 15 octombrie, luni, dimineața.”.

Arhim. Barnaba Leontiadis și-a exprimat bucuria de a putea participa la marea sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: „Aducem în cetatea aceasta și în Sfântă Mitropolia aceasta moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina în primul rând pentru ca această sfântă să celebreze și să prăznuiască împreună cu Sfânta Parascheva și împreună cu ele și noi să slăvim numele Sfântului Dumnezeu și astfel să mărim unitatea credinței într-unul și adevăratul Dumnezeu. Ne bucurăm că ne aflăm și călcăm pe acest loc binecuvântat.”

Sfintele moaşte ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina au fost aşezate spre închinare alături de racla Sfintei Cuvioase Parascheva, în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei mitropolitane.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*