Mihai Eminescu, celebrat în Parcul Copou. 164 de ani de la nașterea poetului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 16/01/2014

m_eminescu (1)Aniversarea a 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu a fost marcată printr-un eveniment organizat în parcul Copou, în preajma teiului ce păstrează vie amintirea celui mai important poet al românilor. Un public numeros, de toate vârstele, de la elevi de şcoală primară la pensionari, a ţinut să îşi exprime omagiul poetului care s-a format şi a legat trainice prietenii la Iaşi. Manifestările organizate de Primăria Municipiului Iaşi şi Casa de Cultură a Municipiului „Mihai Ursachi” pentru a marca ziua de naştere a poetului au cuprins o serie de acţiuni speciale.

Poezie şi muzică
Programul aniversării poetului naţional a început cu un recital de poezie din opera eminesciană susţinut de actorul Constantin Popa. Au urmat alocuţiunile criticului de artă Valentin Ciucă şi a directorului Casei de Cultură şi depunerea la bustul poetului a jerbelor de flori din partea principalelor instituţii ieşene. Recitaluri de poezie şi muzică au întregit aniversarea a 164 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Elevii Colegiului Naţional Garabet Ibrăileanu au susţinut un moment artistic cu poezie şi muzică, urmat de un recital de muzică folk şi de corul „Senior” al Casei de Cultură a Municipiului, ce a interpretat melodii celebre inspirate de versurile poetului Mihai Eminescu.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*