Mesajul de sărbători al primarului municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita

Publicat de Curierul de Iasi la data de 23/12/2014

primar Gheorghe Nichita (1)Dragi ieşeni,

În decursul unui an, puţine sunt ocaziile în care ne putem nu numai odihni, dar şi îmbogăţi sufleteşte. Sărbătoarea Crăciunului ne aduce pe toţi, prieteni sau adversari, tineri sau bătrâni, la aceeaşi masă a împăcării spirituale şi bucuriei de a împărtăşi vestea Naşterii Domnului.

Este o sărbătoare care ne ajută să ne regăsim prietenii şi vecinii în aceeaşi cetate a dreptei credinţe, făcându-ne solidari şi puternici în faţa tuturor neajunsurilor. De Crăciun, ascultând colindele venite din bătrâni, din lada de zestre a strămoşilor noştri, începem să înţelegem cât de mult contează să avem un rost şi o bună cuviinţă în tot ceea ce facem.

În aceste zile de caldă regăsire sufletească, aş vrea să le transmit ieşenilor gândul meu bun, să le aduc aminte că acest oraş îl construim împreună, printr-un efort colectiv, printr-o muncă de echipă, prin solidaritate socială, aşa cum trebuie să facă orice comunitate. În această vreme a Crăciunului, este bine să înţelegem că numai uniţi în credinţă şi speranţă putem face ceva trainic şi frumos pentru oraşul nostru.

Vă adresez îndemnul de a ne întoarce, la vreme de sărbătoare, la matca noastră de oameni buni, muncitori, toleranţi, aşa cum au fost ieşenii dintotdeauna. Iaşul are, înainte de toate, o dimensiune spirituală care l-a făcut să devină un oraş al marilor idei umaniste, al marilor curente culturale, al marilor performanţe academice. Mai mult, istoria Iaşului poartă pecetea unirii, singura stare de spirit ce poate rodi civilizaţie în cadrul unei comunităţi. Unirea înseamnă, în primul rând, comuniune sufletească cu cel de alături, iar acest sentiment nu se poate naşte decât respectându-l şi apreciindu-l în tot ceea ce face.

Le doresc tuturor ieşenilor un Crăciun şi un An Nou cu linişte sufletească, bogăţie în inimi şi belşug în case, înconjuraţi de cei dragi, în marea familie unită a Iaşului.

La mulţi ani!

Gheorghe Nichita,
Primarul municipiului Iaşi

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*