McQueen, biografia unui geniu, la Cinema Ateneu

Publicat de Curierul de Iasi la data de 14/04/2019

Prima biografie cinematografică despre designerul Alexander McQueen va fi lansată în cinematografele din toată țara începând cu 15 aprilie, la Cinema Ateneu, atunci când va rula McQueen.

Leto/O vară rock‘n’roll evocă parcursul unei legende a rock-ului sovietic din anii ’80, realizând astfel un portret de excepție al scenei rock underground din Leningradul acelor ani.

Marți vedem una dintre cele mai renumite opere ale secolului al XX-lea, live de la Opera Bastille din Paris. Bazat pe un roman al lui Nikolai Leskov, Lady Macbeth din Mtsensk tratează subiectul poziției femeii în societatea provincială. În același timp, Shostakovici prezintă portrete extrem de importante ale instituțiilor, precum biserica și poliția.

Continuăm cu filmul regizat de Stere Gulea, Moromeții 2, o capodoperă a cinematografiei românești.

Iar în weekend vizionăm împreună cu cei mici animația Parcul de distracții, o poveste despre un parc de distracții magic.

 

Filmele pot fi urmărite conform programului, astfel:

15 aprilie 2019

Ora 18.00 – “McQueen” –PREMIERĂ- (regia Ian Bonhôte, Peter Ettedgui)  – AP 12

Ora 20.00 – “Leto / O vară rock‘n’roll” – (regia Kirill Serebrennikov) – AP 12

16 aprilie 2019

Ora 20.15 – “Lady Macbeth of Mtsensk” – spectacol de operă transmis în direct de la Opera Bastille, Paris, regia Krzysztof Warlikowski

17 aprilie 2019

Ora 18.00 – “Moromeții 2” – (regia Stere Gulea)  – AG

21 aprilie 2019

Ora 14.00 – “Parcul de distracții” – Wonder Park – PREMIERĂ – 3D – AG

 

„McQueen” – AP 12

Regia: Ian Bonhôte, Peter Ettedgui

Cu: Alexander McQueen, Gary James McQueen,Janet McQueen, Bernard Arnault

Gen film: Biografic/Documentar

Durata: 111 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=4OjX3ZbsfbU

 

Filmul McQueen a avut premiera în cadrul prestigiosului festival de film de la Tribeca. Pelicula a avut recent două nominalizari la premiile BAFTA, inclusiv la categoria „Cel mai bun film britanic”.

Povestea vieții designerului Alexander McQueen este un adevărat basm modern cu nuanțe gotice. Prin interviuri exclusive cu membri ai familiei sale și prieteni apropiați, filmări de arhivă recuperate, imagini în exlusivitate și o coloană sonoră rafinată, regizorii Ian Bonhôte și Peter Ettedgui îi dezvăluie viața, cariera și măiestria. Filmul este o revelație a lumii interioare a designerului și scoate în evidență talentul ieșit din comun.

McQueen este o privire foarte personală asupra vieții extraordinare, a carierei și a artei lui Alexander McQueen. Prin interviuri exclusive cu familia și prietenii săi apropiați, arhive recuperate, efecte vizuale și muzică rafinată, McQueen este o sărbătoare vizuală unică și un portret palpitant al unui vizionar în modă, plin de inspirație dar foarte torturat lăuntric.

 

The Guardian: „un atent portret al maestrului cutezanței în modă”

Vogue: „un festin vizual uluitor”

New York Magazine: „un film excepțional și evocator, care surprinde trăirile intense și geniul creator al celui care a fost Alexander McQueen”

 

Adrian Buga, critic de arta și fondator Argo Art: „Filmul poartă în el drama omului și a creatorului Alexander McQueen. Palpăm prin ochii noștri un amestec visceral de modă, de artă și de viață. Este un film-religie și contra-religie în care McQueen creatorul devine creație”.

 

Leto / O vară rock‘n’roll – AP 12

Regia: Kirill Serebrennikov

Cu: Teo Yoo, Roman Bilyk, Irina Starshenbaum

Gen film: biografic, muzical, dragoste

Durata: 126 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=xPvOHHZPgUE

 

Biografie a legendarei trupe Kino expusă cu forță și entuziasm, Leto / O vară rock’n’roll vorbește despre protest, libertate și rezistență prin muzică.

Un mix poetic de dragoste și tinerețe, filmul evocă parcursul unei legende a rock-ului sovietic din anii ’80, Viktor Toi (Teo Yoo), realizând astfel un portret de excepție a scenei rock underground din Leningradul acelor ani.Distribuția îi mai include pe Irina Starshenbaum, Roman Bilyk, Anton Adasinsky.

 

Pelicula a avut premiera anul trecut la Cannes, unde a luat premiul pentru cea mai bună coloană sonoră. Kirill Serebrennikov a câștigat recent trofeul Nika pentru cel mai bun regizor în cadrul galei premiilor Academiei Ruse de Film, unde Teo Yoo a fost declarat „Descoperirea anului“.

 

Moromeții 2 – AP 12
Regia: Stere Gulea

Cu: Horațiu Mălăele, Dana Dogaru, Iosif Paștina

Gen film: dramă

Durata: 109 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=DFxFDQyTs3Y

 

Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Peste lumea pe care o cunoșteau, în care cel mai important lucru era să ai pămînt pe care să-l muncești, trecuse un război. Toată ordinea vieții lor se schimbă o dată cu venirea noului regim, care propovăduiește egalitatea.

Obsesia pentru pămînt a lui Moromete a rămas intactă. Totul se învîrte în jurul muncii cîmpului. Pentru supraviețuire e nevoie de porumb, de grîu.

 

Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrînit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina, tensiunile de-o viață continuă. Reproșurile au legătură cu pămîntul, copiii din prima căsătorie ai lui Ilie și cu gelozia femeii. Doi dintre copiii cei mari ai lui Moromete au plecat la București. Unul a murit, iar cel mic făcuse deja trei clase la liceu și se oprise înainte de ultimul an, din motive financiare. Niculae își dorește cel mai mult pe lume să învețe și să își termine școala. El este cel care va scrie mai tîrziu despre vremurile noi și cele vechi.

 

Ilie Moromete și-ar fi dorit ca fiii săi să rămînă în sat și să muncească toți pămîntul pe care îl au aveau. E singurul mod în care și-ar fi imaginat viitorul. Ce i se întîmplă e foarte departe de această proiecție. Dorințele lor și ale lui nu se întîlnesc niciodată. Cei tineri vor să vîndă pămîntul, el încearcă cu disperare să-l păstreze. Va încerca să-l împărtă doar cînd i se face frică că îl va pierde.

Oamenii trăiseră mai bine sau mai greu, dar fiecare putea să vorbească despre tot și despre toate. O dată cu venirea comuniștilor „adevărul” devine unul singur, iar colectivizarea va răsturna cu susul în jos toată lumea lui Moromete.

 

Promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi, îl vor pune la încercare pe Niculae, care va deveni ziarist și scriitor.

 

Singurul actor care a jucat şi în prima parte a filmului, acum 30 de ani, este Florin Zamfirescu, în rolul lui Ţugurlan.

 

În rolurile principale sunt Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) şi Iosif Paştina (Niculae Moromete). Printre ei se numără și Răzvan Vasilescu (Cocoşilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moaşei), George Mihăiţă (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Ouăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan) şi Ion Caramitru (directorul şcolii). Filmările pentru „Moromeţii 2” au început anul trecut, în luna septembrie.

 

„LADY MACBETH OF MTSENSK”

Data: 16 aprilie 2019, ora 20.15

Durata: 3 ore și 30 minute

Format: transmis live

Spectacol subtritrat în limba engleză

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=H24XgeGkSz0

Bilete: https://bit.ly/2V4J90g

 

Operă în patru acte și nouă părți (1934)

Muzică de Dimitri Shostakovich

Libret de Alexandre Preis, Dimitri Shostakovich

După Nikolaï Leskov

 

Boris Timofeevich Ismailov, Dmitry Ulyanov

Zinovy Borisovich Ismailov, John Daszak

Katerina Lvovna Ismailova, Aušrinė Stundytė

Serguei, Pavel Černoch

Aksinya, Sofija Petrovic

Le Balourd miteux, Wolfgang Ablinger‑Sperrhacke

Sonietka, Oksana Volkova

 

Lady Macbeth din regiunea Mtsensk este o operă în patru acte și nouă scene de Dmitri Shostakovich. Libretul, scris în comun de Alexander Preys și compozitorul, este bazat pe romanul cu același nume de Nikolai Leskov.

 

Dedicat de Șostakovici primei sale soții, Ninei Varzar, opera de aproximativ 160 de minute a fost interpretată pentru prima oară la 22 ianuarie 1934, la Leningrad Maly Operny și la 24 ianuarie 1934 la Moscova.

 

„Parcul de distracții” – Wonder Park – 3D – AG

Regia: Brianna Denski, Jennifer Garner, Ken Hudson Campbell, Kenan Thompson, Mila Kunis, John Oliver

Gen film: animație, aventuri, familie

Durata: 85 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=YPfYfoFbLbs

 

Povestea unui parc de distracții magic care prinde viață prin imaginația ieșită din comun a unei fetițe pe nume June.

 

Biletele sunt puse în vânzare la prețul unic de 12 lei, respectiv 15 lei pentru filmul 3D și proiecția de gală, și vor putea fi achiziționate on-line de pe site-ul  www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului din Iași, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului. Ochelarii 3D sunt incluși în prețul biletului.

 

Preț bilet normal: 12 lei

Detalii pe:

Facebook: Cinema Iași

Instagram: www.instagram.com/iasicinema/

Site-ul: www.ateneuiasi.ro

Comments

comments

Categoria: Cinema Ateneu





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*