Mari binefăcători ai Iaşilor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 19/12/2011

Îndemnat de acelaşi imbold al ajutorării semenilor, precum Ştefan Bosie, iniţiatorul Bolniţei Sfântul Spiridon, devenit mai apoi mare aşezământ spitalicesc obştesc, cu sprijinul domnitorului Constantin Cehan Racoviţă şi dărnicia celor vreo 350 de donatori, logofătul Dumitrache Cantacuzino-Paşcanu făcea şi el o faptă asemănătoare. Împreună cu soţia sa întemeiau, prin 1850, spitalul Sfânta Treime, adăpostindu-l în conacul lor de vară din Tătăraşi – unde-i acum Clinica a II-a Pneumoftiziologie-Paşcanu.

Sorocit cu 100 de crivaturi (paturi), înzestrat cu instrumente medicale, spiţărie, dughene şi două moşii (Tăuteşti şi Vinderei) pentru subzistenţă şi având pe medicul Russ drept curator, în anul 1858 era pus sub oblăduirea medicală a Epitropiei Sfântului Spiridon.

Fapta bătrânilor filantropi slujind drept pildă, o urma şi nepotul lor, domnitorul Grigore Ghica. Renunţând la palatul din uliţa Golia (strada Cuza Vodă) moştenit de la părintele său, logofătul Alexandru Ghica, în anul 1852 îl dăruia capitalei, împreună cu suma de 13.000 galbeni, pentru a se transforma în orfanotrofion – spital de moşit şi creştere a copiilor găsiţi pe străzi sau lăsaţi de mame necăjite la uşa bisericilor. Spre a se evita abandonarea pruncilor pe stradă, o fereastră dosnică a zidirii a fost înzestrată cu un leagăn învârtitor în care nefericitele mame puteau lăsa noaptea progenitura cu numele scris pe o hârtiuţă. Pe lângă spital avea să funcţioneze şi un cămin pentru creşterea şi ocrotirea acestor copii. Păstrând tradiţia seculară, clădirea, însoţită de pavilioane mai noi, adăposteşte astăzi Spitalul de Obstetrică-Ginecologie sau Maternitatea din strada Cuza-Vodă.

„Cercul ieşean de cetire medicinală”

Animaţi de dorinţa dezvoltării ştiinţelor medicale şi naturale în Ţara Moldovei, un grup de cărturari din anii 1830, în frunte cu medicii Mihail Zotta, Iacob Cihac şi inginerul Gheorghe Asachi, puneau la cale întemeierea unei societăţi ştiinţifice-medicale care să susţină dezvoltarea ştiinţelor şi asigurarea sănătăţii publice. Mai întâi înfiinţau „Cercul ieşean de cetire medicinală” şi depuneau câte o sumă de bani pentru procurarea revistelor de profil ce apăreau în ţările apusene, citindu-le în comun ca într-un cenaclu, pe care, prin 1833, îl transformau în „Societatea de Medici şi Naturalişti”.

Era prima instituţie cu caracter ştiinţific din Principate şi îşi propunea „înflorirea şi sporirea ştiinţelor care până acum au zăcut în întuneric”.

Iniţiind şi Muzeul de Ştiinţe Naturale sau Cabineul Istorico-Natural, deschis la 4 februarie 1834, îl dotau, prin subscripţii, cu palatul logofătului Constantin Sturza din uliţa Hagioaei, în sălile căruia organizau dezbateri, desfăşurau activităţi ştiinţifice prezentate în revista societăţii şi organizau prima bibliotecă medicală. Înzestrarea Muzeului s-a săvârşit cu contribuţia iniţiatorilor şi a altor contemporani care au dăruit păsări şi animale împăiate, relicve, monede şi piese de arheologie, domnitorul Mihail Sturza ajutând la achiziţionarea elefantului Gaba, rămas mărturie la etajul muzeului.

Clădirea în stil neoclasic, ce păstrează amintirea zidirilor Iaşului voievodal, adăposteşte astăzi bogatul Muzeu de Ştiinţe Naturale, iar in sălile boltite ale parterului îşi desfăşoară şi acum activitatea Societatea de Medici şi Naturalişti, păstrând tradiţia înaintaşilor, înlesnind medicilor să-şi prezinte activităţile şi cercetările în simpozioane şi în „Revista Medico-Chirurgicală.”

Dărnicie strămoşească pentru şcoli şi aşezăminte pentru bolnavi şi nevoiaşi

Călătorind în Germania şi în Franţa (1818), tânărul boier Nicolae Roznovanu, fiul lui Iordache Roznovanu – stăpânul palatului din Uliţa Mare, unde este acum Primăria -, intrase în contact cu ideile iluministe ce propuneau ridicarea naţiilor prin învăţătură, folosindu-se învăţământul monitorial sau lancasterian cu tabele intuitive, imagini şi inscripţii afişate pe pereţi şi inventate de englezul Lancaster. Şcolarii, conduşi de monitori mai avansaţi, treceau prin faţa lor, le descifrau şi apoi le transcriau conţinutul în lăzile cu nisip din sala de clasă. Suplineau abecedarele folosite mai târziu.

Cu acelaşi prilej întâlnise oameni de cultură, vizitase biblioteci celebre şi cunoscuse publicaţia „Revue Enciclopedique” la care se şi abona. Dornic să contribuie la ridicarea „grabnică a Patriei”, aflată în stare de „semibarbarie” faţă de „ţara lumilor”, adică Franţa, întors acasă împreună cu mitropolitul Veniamin Costache şi pedagogul grec Cleobulos Gheorghe înfiinţau o şcoală lacasteriană. Se deschidea la 1 martie 1820, într-un spaţiu amenajat de Rozovanu şi cu tabelele tipărite din banii săi, mai întâi în limba greacă folosită în perioada fanariotă şi apoi în româneşte pentru şcolile din Moldova. Primită cu entuziasm, şcoala frecventată la început de vreo 30 de elevi ajungea la 80. Mulţi dintre cursanţi veniseră şi din provinciile greceşti Creta, Chios, Peloponez şi chiar mai departe, unde se întorceau, ca învăţători, după absolvirea şcolii. Recunoscător, profesorul Cleobulos avea să spună: „Gloria Moldovei este mare şi va intra în istoria umanităţii pentru contribuţia generoasă şi renaşterea morală şi ridicarea tinereţii grece ortodoxe”.

Învăţământul lancasterian astfel pornit de Roznovanu trecea la Academia Domnească şi la şcoala publică de la Trei Ierarhi, fiind folosit inclusiv pe vremea institutorului Ion Creangă, care înlocuia tabelele cu vestitul său abecedar.

Epitropia Sfântului Spiridon, care îşi luase sarcina îngrijirii gratuite a miilor de bolnavi, creşterea şi educarea copiilor lepădaţi în orfelinatele sale, întreţinerea alienaţilor mintali la Golia şi Mănăstirea Neamţului, fiind în situaţia să adăpostească şi bătrâni nevolnici lipsiţi de familii, îi sărea în ajutor contesa Eliza Balş. Dânsa dăruia Epitropiei casele sale din strada Română (Lascăr Catargi) cu însemnate venituri, pentru a servi de „institut pentru adăpostirea bătrânilor, fără deosebire de sex, care din cauza vîrstei, a slăbăciunii şi a lipsei de mijloace sunt în neputinţa de a-şi asigura zilnica lor existenţă şi sunt vrednici de asistenţa publică”.

Astfel, în 1899 se înfiinţa azilul bătrânilor cu numele venerabilei ei mame, logofetesa Eufrosina Balş, care îi lăsase casa. Bine organizat şi înzestrat cu cele necesare, prin 1900 avea în întreţinere vreo 21 de bătrâne şi avea să existe până în 1948, când trecea în stăpânirea statului odată cu celelalte proprietăţi ale Epitropiei.

Primul muzeu de arte se datorează lui Scarlat V. Vârnav

Cu dărnicie, în spiritul căreia crescuseră şi fuseseră educaţi, mulţi dintre străbuni şi-au închinat avuţiile şcolilor şi învăţământului, precum Vasile Adamachi, care în anul 1892 a înzestrat Academia Română cu averea sa – aşa cum s-a arătat în numărul precedent. Înaintaşul său, Scarlat V. Vârnav, student la Paris, prin 1845 a cumpărat de la o licitaţie 15 tablouri deosebit de valoroase, unele atribuite unor maeştri celebri, între care Murillo, Caravaggio, pentru înfiinţarea unui muzeu de arte. Deschis în anul 26 octombrie 1860, odată cu inaugurarea Universităţii, muzeul se îmbogăţea cu donaţiile lui Alecu Donici, Costache Dasiade, Costache Negri, Gheorghe Panaiteanu-Bardasare, C. D. Stahi, B. P. Haşdeu şi ale altor sufletişti.

Pentru mulţi ieşeni era pildă vrednică de urmat scrisoarea adresată Epitropiei, în anul 1858, de logofătul Dumitrache Cantacuzino – ctitorul Spitalului dinTătaraşi – şi reprodusă parţial, pe o placă existentă până în anii războiului, la intrarea Spitalului Sfântul Spiridon:

“Onoratei Epitropii a Sfântului Spiridon. Având pe de o parte în privire că din toate clasele societăţii nici una nu este mai vrednică de compătimire şi mai însemnată prin numărul ei de cât ace sărmană şi muncitoare, pentru care sănătatea este singurul avut ce-i înfăţişează mijloacele de vieţuire, iar pe de alta că în întâmplare de boală, din lipsa îndemânărilor de căutare, pătimaşii din acea clasă chiar când scapă cu zile, zac un îndoit şi întreit timp, care adesea îi anevoiesc de a înstrăina şi cea ce pot avea pe lângă ei, până ce ajung în cea mai ticăloasă stare de mizerie, supt iscălitul, mişcat de dorinţa de a scăpa măcar un mic număr de o asemenea soartă, m-am îndemnat de a face şi eu în măsura mijloacelor mele un spital cu hramul Sf. Treimi în mahalaua Tataraşilor de aice din oraş. Ca una ce pe lîngă însemnata poporare de număr, totodată se găseşte şi îndepărtată de centrul oraşului… învrednicindu-mă sfânta pronie a-l săvârşi, prin aceasta, vin a-l închina Ospitalului Central al Sântului Spiridon…”

Semnau „Dimitrie Canta logofăt şi Pulheria Canta” cu convingerea că după caracterul filantropic al “poporimii moldovene” şi după “îmbrăţoşarea ce pururea au arătat către asemenea fapte, hărăzirele ce cu vremea se vor face noului spital vor pricinui sporirea treptelnică a unui mai mare număr de crivate.”

Străbunii aveau obiceiul sa marcheze cu plăci comemorative actele de dărnicie, importante, cum sunt plăcile de pe zidurile Spitalului Sfântul Spiridon. Multe au dispărut la război, când marmura lor s-a folosit pentru confecţionarea tablourilor electrice, din casele lovite de bombe.

Ion Mitican

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*