Marcel Iureş: „A fi independent nu e o împotrivire, ci o condiţie a vieţii”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 23/06/2016

Promotor al teatrului independent, maestrul Marcel Iureş ţine enorm la libertatea de exprimare individuală, considerând-o un ingredient absolut necesar în formarea unei societăţi sănătoase şi creative. Încrezător în puterea individului de a se respecta pe sine, dar şi pe ceilalţi, ca fundament al reuşitei personale şi colective, Marcel Iureş ne oferă modelul de curaj şi solidaritate de care România are nevoie în foarte multe privinţe.

 

  • Aţi jucat în cel puţin zece spectacole puse în scenă de regizorul Mihai Măniuţiu, la care se adaugă şi cel montat zilele acestea la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi, „Goldberg Show – Facerea lumii şi alte întâmplări“. O colaborare de peste 35 de ani, care v-a adus o nominalizare şi un premiu UNITER pentru cel mai bun actor în anii 1992 şi 1998. Care este reţeta acestui mixt de succes şi, în general, cum se construieşte longevitatea unui cuplu regizor – actor?

Cu Mihai am lucrat încă din facultate, din anul doi. Asta se întâmpla în ‘ De atunci, am tot lucrat până în 2000, când aproape că obosisem de atâtea succese şi am zis: „Dom’le, hai să facem o pauză!” Eu am pornit Teatrul Act în 1998, pe care l-am deschis chiar cu un spectacol făcut de Mihai. Am umblat mult, şi prin lume, şi prin ţară, dar iată că ne întâlnim la Iaşi, în 2016. N-am mai lucrat împreună de prin 2000. Nu pot să fac mărturisiri din interiorul relaţiei. Suntem doi artişti care am pornit împreună, am continuat şi vom continua până la capăt. Oricum, dacă o relaţie atinge o asemenea longevitate, ea se bizuie pe lecturi comune, pe idei comune, o prietenie profundă.

 

  • Sunteţi fondatorul uneia dintre cele mai prestigioase instituţii culturale independente din România, Fundaţia Cultural Artistică Teatrul Act. De asemenea, prezidaţi un festival de film independent, Anonimul. Mai mult, v-am văzut susţinându-l la primăria Capitalei pe Nicuşor Dan, candidat independent. Cât de important este sentimentul independenţei în viaţa domniei voastre? Independenţa reprezintă o cale ceva mai sigură către împlinirea personală decât cea oferită de sistem, oricare ar fi acesta?

Ca pe toată lumea, vă interesează fiziologia unui fenomen, ce-i în burta caşalotului. E mult de vorbit, o întreagă metafizică a independenţei. O să încerc să vă explic cât pot eu de simplu. Orice om în lume e o individualitate. Iar individualitatea unui om e un bun de mare preţ, să ştiţi, ca şi independenţa. Practic, ele se menţin şi, dacă vreţi, chiar se joacă pe o masă socială ascultând de nişte reguli, de bunul simţ, de toată etica socială, chiar şi politică. Numim independent orice om care îşi respectă persoana, îşi respectă proiectele, ţara, limba. Iar asta nu exclude, dacă vreţi, efortul comun de a ne respecta individualitatea şi independenţa. Practic, noi avem o relaţie contractuală, şi în politică, şi în economie, şi în familie. Eu consider cuvântul independent nu ca pe un spate întors sau o împotrivire, nu e un dat cu tifla, ci o condiţie a vieţii. Ideea este că, la un moment dat, nemaifiind în teatrul de stat – nu contează de ce – m-am trezit promotorul unui lucru absolut normal, firesc: oamenii trebuie să-şi respecte individualitatea. Despre acest lucru putem vorbi enorm. În raport cu ce să fii independent? Faţă de sistemul care te-a creat? Faţă de felul în care înţelege statul arta? De ce ne-am supăra pe acesta? Statul este un administrator şi atât. El nu are proiecte, nu are idei, nu are sentimente. E treaba noastră să le avem. A face un lucru independent sau împreună cu alţii, ca independent, nu înseamnă că te împotriveşti statului, că-l înjuri sau ai ceva cu el. Nu, îmi respect propria persoană, propriile planuri, propriile standarde. Am constatat, în timpul din urmă, că a fi independent în România pare că eşti anti stat, anti guvern, anti România, ori nu este vorba despre asta. O condiţie pentru a fi un bun cetăţean sau un bun artist este să-mi respect persoana, idealurile, standardele profesionale, şi, dacă se poate, să le împărtăşesc celorlalţi. Când am format organizaţia mea non guvernamentală şi non profit, eu am adăugat, ca o glumă pe care lumea a preluat-o, şi „non violentă”, pentru că eram percepuţi ca nişte terorişti, care atentam la bunul mers şi la liniştea ancestrală a statului şi culturii române.

Copy of Iures 3

  • Aţi fost de multe ori oaspetele Iaşului teatral. Cum percepeţi imaginea culturală a Iaşului? Ce anume vă frapează la acest oraş?

În ciuda tuturor atentatelor din partea primarilor, guvernelor, partidelor, Iaşul a rămas totuşi în picioare. El rămâne o enormă, profundă platformă culturală şi istorică. Aici s-a născut marea poezie românească, aici s-a strunjit limba română. Unii dintre cei mai mari povestitori sunt de aici, al doilea mare povestitor mă tem că e tot de aici, teatrul în limba românească a pornit tot de aici, graţie lui Gheorghe Asachi. Dar mai înaintea lui au fost nemţii care, la Oradea şi la Arad, făceau spectacole de teatru în licee. Aici, la Iaşi, ar fi trebuit să se nască ideea unei enciclopedii a teatrului românesc. Cred că merită acest lucru.

  • Da, dar am pierdut competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană…

– Şi ce, asta înseamnă că ştergem totul, că Iaşul nu mai are nici un merit? Nici vorbă. Eu nu mă refer la sezoane culturale, eu mă refer la vatra asta care e mai adâncă şi susţine oraşul. Una dintre mândriile ieşenilor este cultura. Iar, Iaşul, în materie de teatru, are două secole. Asta ar trebui predat la şcoală. Dar, una peste alta, datorăm foarte mult Iaşului, sufletului din Iaşi, care a dăruit enorm. România are o definiţie pentru că posedă în structura ei Moldova.

 

  • Cum s-ar putea defini ecartul imens dintre maxilarele de oţel ale lui Werner Visser din Războiul lui Tom Hart şi mimica versatilă a lui Caţavencu din O scrisoare pierdută? Talent, muncă, dragoste de teatru?

 

– Vă asigur că n-a fost un salt mortal. Teatrul şi filmul sunt două arte complementare. Pentru un actor profesionist nu e foarte greu să sară de pe scenă în faţa camerelor de luat vederi. Meseriile de actor de teatru şi de actor de film au foarte multe puncte comune. E adevărat, filmul inhibă prin componenta lui tehnologică. Trebuie să joci imaginându-ţi că vei fi proiectat pe un ecran gigantic. Asta presupune alte tensiuni, alt angajament de a juca. Dar, de fapt, este vorba de acelaşi lucru.

 

  • Lăsaţi impresia unui tip foarte calm, cu o alură sigură, flegmatică, foarte greu de impresionat cu ceva anume. Ce anume v-ar putea, totuşi, sensibiliza?

– Eu cred că ştiu care e originea întrebării dumneavoastră. Puneţi semnul egal între un om puternic, care îi scuipă în cap pe ceilalţi, e dur, n-are nevoie de nimeni, şi cum se împacă asta cu ideea de independenţă, care presupune singurătate, slăbiciune. Ei bine, un om independent, un om singur are nevoie de ceilalţi. Şi atunci, trebuie să fie prietenos, precis, să fie tandru, un om de onoare, să caute prietenia şi să o respecte. Rămâne să lămurim de ce spuneţi că sunt îngâmfat sau cinic, care nu rimează cu socialul.

  • Poate că şi rolurile interpretate v-au format această imagine…

– Acasă nu sunt Richard al III – lea, nici colonelul Visser. Cred că ceea ce îmi spuneţi are legătură cu lentilele prin care priviţi lumea. Am avut o discuţie cu un tip care venea în România şi filma numai ţigani, câini vagabonzi, aurolaci, hârtiile de pe jos. I-am spus că există clădiri frumoase în Bucureşti, copii foarte frumoşi, femei superbe. Mi-a răspuns că asta nu e România. Avea o opinie prefabricată. I-am spus: “Încearcă, data viitoare când vii, să uiţi tot ceea ce ştii despre România şi ai să vezi cât de surprins ai să fii. E un lucru greu să renunţi la prejudecăţi – l-am avertizat. Vei vedea că până şi un om trist are un dram de bucurie, de speranţă în el”.

 

Marcel Iureş, teatru şi film la superlativ

Născut pe 2 august 1951 în Băileşti, Marcel Iureş este unul dintre cei mai aclamaţi actori români. Cariera sa teatrală, începută în 1978 pe scena Teatrului Bulandra, a înregistrat performanţe deopotriv apreciate de public şi critică. Astfel, în stagiunea 1992-1993, Marcel Iureș a fost nominalizat la premiul UNITER pentru rolul principal din spectacolul “Richard III”; în 1998 și 2001 a primit premiul UNITER pentru cel mai bun actor pentru rolurile din “Richard al II-lea” și, respectiv, “Creatorul de teatru”; în 2003 a prmit premiul UNITER de excelență pentru fondarea Teatrului Act – catalizator al mișcării teatrale independente; în 2009 a primit premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporană pentru cel mai bun rol masculin din spectacolul “Acasă la tata” de Mimi Brănescu. Dincolo de scenă, Marcel Iureş are o prodigioasă carieră cinematografică internaţională, jucând alături de celebrii Tom Cruise, George Clooney, Nicole Kidman sau Daniel Craig în pelicule semnate de Brian de Palma, Gore Verbinski sau Francis Ford Coppola.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*