Manifestările dedicate Unirii Principatelor Române continuă la Iași

Publicat de Curierul de Iasi la data de 26/01/2018

Pentru că s-au împlinit 10 ani de la înfrățirea Iașului cu municipiul Chișinău, miercuri, 24 ianuarie, și joi, 25 ianuarie, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” a găzduit două spectacole puse în scenă de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.

Vineri, 26 ianuarie, ieșenii sunt așteptați la concertul vocal-simfonic extraordinar al Filarmonicii Moldova Iasi „Sărbătoarea Unirii Principatelor Române”. Evenimentul va avea loc la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, de la ora 19.00. Dirijor este Tiberiu Soare, dirijorul corului – Doru Morariu și vor fi interpretate lucrări de Tiberiu Olah, Mihail Jora, Theodor Rogalski, George Enescu, Iosif Ivanovici, Ciprian Porumbescu și Alexandru Flechtenmacher.

Pentru cei care au ratat premiera spectacolului „Povestea Unirii”, reprezentanții Ateneului Iași au programat evenimentul și pentru sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 19.00.

„Împreună cu actori societari ai Teatrului Național Iași, împreună cu actori profesori ai Universității Naționale de Arte Iași, împreună cu actori ai Teatrului Luceafărul Iași și cu actorii angajați sau colaboratori ai Ateneului, regizorul Ovidiu Lazăr a construit o poveste despre Iașiul și despre Moldova anilor 1857-1859, o poveste plină de emoție, de farmec și de adevăr, valabilă nu doar pentru Anul Marii Unirii, ci pentru toate anotimpurile vieții și ale istoriei noastre cotidiene”, spun reprezentanții Ateneului Iași.

Actorii care vor da viață spectacolului „Povestea Unirii” sunt: Dumitru Florescu (Alexandru Ioan Cuza), Alexandra Paftală (Elena Cuza), Arun Cotic (Costache Negri), Alexandra Macovei (Iosefina Negri), Codrin Dănilă (Iordache Lambrino), Iuliana Crețu (Moraru) (Zoe Lambrino), Liviu Smântânică (Alecu Balş), Laura Bilic (Smaranda Balș), Petrică Ciubotaru (Moș Ion Roată), Dragoş Maftei (Luchian), Emil Coşeru (Vasile Alecsandri), Vlad Baba (Nicolae Vogoride), Ionuț Gînju (Costin Catargiu), Ana Hegyi (Ecaterina Vogoride), Irina Elena Frunză (Eugenia Negri), Andrei Ciobanu (Mihail Kogălniceanu), Cezara Fantu (Sofia Coce), Alexandra Acalfoaie (Maria Obrenovici), Alexandru Horga (copil), Tiberiu Rusu (un ofițer) și Florin Pascariu (Timpul).

 

 

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*