Manifestări de Ziua Andersen la Biblioteca Județeană Iași

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/04/2017

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” prin Secția de Împrumut Carte pentru Copii organizează, în această săptămână, o serie de manifestări dedicate Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii și Tineret, sărbătorită anual în întreaga lume pe data de 2 aprilie. Ziua a fost aleasă pentru a-l omagia pe celebrul scriitor danez Hans Christian Andersen, născut în aceeași zi.

Astfel, joi, 6 aprilie 2017, de la ora 10.00, la Secția de Împrumut pentru copii se desfășoară atelierul interactiv de desen și lectură cu voce tare „Mica Sirenă și Pogany”. Invitatul special al întâlnirii este actorul păpușar Ilinca Istrati, care va fi însoțită de marioneta Pogany, iar vineri, 7 aprilie 2017, de la ora 11.30, va avea loc concursul literar „Poveștile lui Andersen”. Concurenții sunt elevii clasei a II-a de la Școala „Gh. Asachi” din Iași, care vor trebui să recunoască personaje sau fragmente din mult îndrăgitele povești ale lui Andersen. De asemenea, publicul își poate reaminti de cărțile lui Andersen prin intermediul expoziției tematice organizate tot aici.

Vă așteptăm să trecem din poveste în poveste, prin lumea magică a lui Andersen.

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*