Managementul traficului, în stadiu avansat de implementare

Publicat de Curierul de Iasi la data de 18/08/2014

Lucrările la proiectul „Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi” avansează rapid, efectuându-se deja amenajări în 48 de intersecţii.

management de trafic (5)

Situaţia la zi
Până în prezent, în ceea ce priveşte canalizaţia de semaforizare, s-au realizat 7.705 metri pe partea de trotuare şi 927 de metri pe cea de carosabil. Canalizaţia de fibră optică a fost efectuată pe o distanţă de 13.170 de metri în zona trotuarelor şi 1.513 metri pe carosabil. De asemenea, au fost instalaţi 29.413 metri de tubulatură cu diametrul de 90 de milimetri, 133 de camerete, 177 de stâlpi de consolă pentru semaforizare şi 29 de automate de dirijare. Proiectul de management al traficului are o valoare de 91 milioane lei şi va contribui la fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi la reducerea numărului de accidente şi ambuteiaje, dar şi la scăderea poluării.

Sistem complex de supraveghere
Modernul sistem de management al traficului va cuprinde un centru de comandă şi control al circulaţiei rutiere. Toate datele colectate de detectoarele de trafic vor fi transmise la automatul de trafic, iar prin intermediul sistemului de comunicaţii la centrul de comandă unde vor fi stocate în baza de date centrală. În municipiu,  90 intersecţii şi treceri de pietoni vor semaforizate şi echipate cu automate de dirijare a circulaţiei şi detectori de vehicule de tip video, dar şi sisteme acustice pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere. Un sistem de fibră optică va asigura comunicarea între intersecţii şi centrul de comandă, iar un sistem de camere video va supraveghea condiţiile în care se desfăşoară traficul, cu efecte pozitive şi asupra siguranţei locuitorilor, întrucât acestea vor transmite în timp real imagini în Centrul de Telesupraveghere.

Fluiditate şi siguranţă
Proiectul va contribui semnificativ la ameliorarea aspectului estetic al spaţiului public urban prin montarea îngropată a cablului de comunicare din fibră optică şi dezafectarea cablurilor aeriene existente. Printre marile beneficii aduse traficului rutier ieşean, se numără reducerea timpului de călătorie pe principalele axe ale municipiului, în ora de vârf, în medie, cu aproximativ 17%, în primul an după finalizarea proiectului, apoi creşterea cu minim 5% a numărului de persoane care utilizează transportul public în comun, după finalizarea proiectului. Implementarea va presupune reabilitarea şi modernizarea unei clădiri pregătită pentru noi activităţi aparţinând infrastructurii urbane, montarea a 59 echipamente pentru supravegherea condiţiilor în care se desfăşoară circulaţia auto, dar şi pentru siguranţa populaţiei aparţinând infrastructurii urbane (camere de supraveghere video), apariţia a 1.242 de semafoare noi în municipiu, 1.979 de indicatoare rutiere, 72 de automate de dirijare a circulaţiei, 633 camere de detecţie.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*