Luni, în Copou, debut în Liga I: CSMS Iaşi – Viitorul Constanţa

Publicat de Curierul de Iasi la data de 25/07/2014

Echipa de fotbal CSMS Iaşi va debuta luni în noul sezon al Ligii I, pe teren propriu, în compania formaţiei Viitorul Constanţa. Partida de pe stadionul din Copou va începe la ora 18:30.

stadion copou

În sferturile Cupei Ligii
Echipa ieşeană, antrenată de Marius Lăcătuş, vine după două partide, ambele din Cupa Ligii, pe care le-a terminat învingătoare. Astfel, ieşenii au ajuns în sferturile competiţiei după ce au eliminat pe ASA Tg. Mureş (cu 2-0) şi pe CFR Cluj (scor 4-2).

Lăcătuş despre Cupa Ligii:
„Eu mă bucur de rezultatele pe care le-am obţinut şi-mi doresc un parcurs cât se poate de lung. Acum depinde şi de adversarii pe care ni-i aduce tragerea la sorţi. Oricum vom trata foarte serios şi vom încerca să ajunge cât mai departe”

Lăcătuş despre Liga I:
„E clar că obiectivul principal este salvarea de la retrogradare. Nu va fi deloc uşor. Este un an în care vor retrograda şase echipe. Ne vom strădui să ne îndeplinim obiectivul”

Lăcătuş despre lot:
„Sper ca până la finalizarea perioadei de transferări să mai aducem cel puţin doi jucători”

CSMS Iaşi a pus în vânzare abonamente pentru sezonul competițional 2014 – 2015:

Locatie Tip Abonament Pret
Peluza A si B Abonament 120 lei
  Abonament “-14/+65 ani” 80 lei
Tribuna A si B Abonament 250 lei
  Abonament “-14/+65 ani” 200 lei
Tribuna 0A si 0B Abonament 450 lei
  Abonament “-14/+65 ani” 350 lei
Tribuna 0 Abonament 700 lei
  Abonament “-14/+65 ani” 600 lei

Abonamentele vor permite accesul la cele 17 meciuri disputate pe teren propriu în Liga 1, precum și la meciurile din Cupa Ligii și Cupa României. Abonamentele se pot procura în zilele de luni – vineri, între orele 10:00 – 15:00, de la sediul clubului, Stadionul Emil Alexandrescu, peluza A, Departamentul Marketing, doritorii trebuind să se prezinte cu buletinul. Mai multe detalii găsiţi pe www.csmsiasi.ro.

Comments

comments

Categoria: sport si agrement

Cuvinte cheie: , , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*