Lucrările la Magistrala 2 vor fi reluate anul viitor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 12/11/2013

Ţinând cont de previziunile meteo pentru perioada următoare, lucrările pe Magistrala 2 de termoficare au luat sfârşit în acest an, urmând a fi continuate anul viitor, după încheierea sezonului de încălzire 2013 – 2014.

Sub coordonarea reprezentanţilor Municipiului Iaşi (beneficiarul finanţării europene în valoare de 46,5 milioane de lei pentru înlocuirea a 11 km de conducte) şi cu asistenţa specialiştilor Dalkia Termo Iaşi, societăţile executante au reuşit să depăşească volumul de lucrări prevăzute a fi realizate în 2013, finalizând deja circa 80% din totalul acestora în doar 9 luni.

Opririle în furnizare necesare derulării proiectului nu au depasit 24 – 48 de ore, executanţii utilizând metoda provizoratelor: în timpul realizării înlocuirilor de conducte, ramurile afectate s-au alimentat prin ţeava provizorie, în aşa fel încât disconfortul resimţit de clienţii sistemului centralizat de termoficare a fost redus la minim.

Lucrările rămase de efectuat vor fi terminate în maxim 3 luni de la reluarea manevrelor în 2014, imediat după sistarea oficială a furnizării căldurii, în condiţiile în care termenul contractual de finalizare este de 20 de luni începând cu martie 2013.

Vechimea Magistralei 2 de termoficare variază între 26 şi 34 de ani, lucrările fiind absolut necesare pentru eficientizarea acesteia.  Zonele de lucru în care se acţionează sunt următoarele:

Zona de lucru
Lungime totală (ml)
Executat în 2013 (ml)
De executat in 2014 (ml)
Zona 1: Bulevardul Tudor Vladimirescu – Strada Mitropolit Iosif
860
860
0
Zona 2: Racord tronson Magistrala 2 – legătura cu PT 26 Tătăraşi
1,336
1,336
0
Zona 3: Strada Maior Eremia Popescu – PT Independenţei
2,612
2,482
130
Zona 4.1.: Bucşinescu – Strada Sf Lazăr – Tribunal – Hotel Moldova
2,280
800
1,480
Zona 4.2.: Prefectura – PT Cuza Vodă – PT Ştefan cel Mare – Strada Morilor

Contractul de Delegare prin care DALKIA TERMO IAŞI a devenit oficial Operatorul Serviciului Public de Termoficare a fost semnat în urmă cu exact un an, pe 12 noiembrie 2012. În tot acest timp, s-a încercat schimbarea percepţiei care exista înainte în ceea ce priveşte sistemul centralizat de termoficare, iar rezultatele au început deja să se vadă şi vor continuă să fie din ce în ce mai vizibile.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*