Lucrările de modernizare a 16 locuri de joacă pentru copii au primit autorizația de construire

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/04/2018

Primăria Municipiului Iași, prin Serviciul Autorizare Construcții, a emis în luna martie mai multe autorizații de construire aferente demarării unor proiecte importante.

Programul municipal de modernizare a 93 locuri de joacă pentru copii continuă cu noi amplasamente unde se vor derula lucrări. Pe lista municipalității se află spaţii de joacă pentru copii aflate în toate zonele orașului, printre acestea numărându-se Podu de Piatră, Cantemir, Oancea, Copou, Centru, Tătăraşi, Baza 3, Bularga, Nicolina, Cetăţuia, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Canta şi Păcurari.

Printre primele autorizații de construcții care s-au eliberat în luna martie este cea pentru parcul din str. Vasile Lupu. nr. 90, unde lucrările de modernizare vor consta în montarea de mobilier urban și a următoarelor echipamente de joacă: leagăn cu două locuri, un ansamblu de joacă, trei balansoare tip figurină cu arc, panou vertical cu jocuri/numărătoare/magazin, groapă de nisip și două panouri de baschet etc. Lucrări similare, care au primit autorizația de construire luna trecută, se vor derula și în spațiile de joacă din șos. Natională. nr. 182A, str. Milcov, nr. 26, str. Vlădiceni, șos. Păcurari, nr. 48, str. Cetățuia, nr. 19, str. Toma Cozma, nr. 11, șos. Națională. nr. 27, la ultimul amplasament urmând a fi amenajate: un leagăn cu două locuri, un leagăn-cuib, un ansamblu de joacă, un panou vertical cu jocuri/numărătoare/magazin, două casuțe de joacă, groapă de nisip, două aparate de exerciții fizice/fitness, două coșuri de baschet etc. La această listă se adaugă două locuri de joacă pentru copii din aleea Sucidava, nr. 1 și 13, precum și spațiile de joacă din str. Cetățuia. nr. 11, str. Pantei, aleea Tudor Neculai, str. Costache Negri. nr. 60, șos. Păcurari, nr. 133, aleea Sucidava, nr. 2A, pentru toate fiind eliberate autorizații de construire.

Dată fiind valoarea lucrărilor și numărul mare al amplasamentelor inclusă în programul de modernizare a celor 93 de spații de joacă, licitația aferentă programului a fost împărțită în două loturi. Lucrările din lotul I, format din 46 de obiective, vor fi executate de SC Sport Play System SRL, contra unei sume de 5,563 de milioane de lei, fără TVA. Lotul al II-lea, format din 47 de spații de joacă, a fost adjudecat de asocierea SC Ischia SRL – SC Conted Company SRL, pentru o sumă de 6,186 milioane lei, fără TVA.

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*