Lucrări în oraș: modernizări de străzi și reabilitări de clădiri istorice

Publicat de Curierul de Iasi la data de 06/02/2020

Pe șantierele din Iași continuă lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere, precum și de reabilitare și refuncționalizare a unor obiective culturale. Astfel, strada Luca Arbore a intrat într-un proces de modernizare, în timp ce constructorii avansează cu procesul de renovare a Palatului Braunstein și Băii Turcești.

A început modernizarea străzii Luca Arbore

Constructorii contractați de Primăria Municipiului Iași au început lucrările de modernizare a străzii Luca Arbore, în zona Canta, paralel cu linia ferată.

Lucrările fac parte dintr-un pachet care include și modernizarea străzilor Viticultori, I. I. Mironescu, Roşcani, Ţicăul de Jos, Timpului, Șt. O. Iosif şi Dochia, acestora alăturându-li-se şi supralărgirea bulevardului Tudor Vladimirescu.

Deschiderea ofertelor în cadrul acestei licitații, care a avut o valoare maximă de 19.261.531,75 lei, a avut loc pe 10 octombrie. Procedura de achiziție publică a atras ofertele a patru firme sau asocieri: asocierea SC Alpenside SRL – SC Concret Drum SRL, SC Conest SA, SC Geiger Transilvania SRL și asocierea SC Con Ted Company SRL – SC Transmir SRL – SC Construcții Gabap SRL.

Executantul lucrărilor este asocierea SC Alpenside SRL – SC Concret Drum SRL, contra unei sume de 17.488.376,04 lei, fără TVA (20.811.167,49 lei, cu TVA).

Modernizarea acestor artere de circulaţie face parte din obiectivul mai amplu al reabilitării infrastructurii rutiere în cartierele Copou, Canta, Moara de Vânt, Tudor Vladimirescu şi Ţicău.

Contractul presupune realizarea de lucrări pe o lungime totală de străzi de 6.982 de metri, cu o durată de execuţie care variază între opt şi 14 luni.

Continuă lucrările de consolidare şi refuncţionalizare a Palatului Braunstein

Valoarea proiectului este de 16.027.968,79 lei, fără TVA, respectiv 19.097.184,26 lei lei, cu TVA (circa 4,1 milioane euro), din care asistența financiară nerambursabilă de 18.715.240,58 lei, iar contribuția proprie de 381.943,69 lei.

Lucrările sunt finanțate cu fonduri europene prin Axa Prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiție 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural din cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 și sunt execuate de asocierea Coimpredil Societa’ Cooperativa ARL – Research Consorzio Stabile Societa’ Consortile ARL Catania – Italia.

Baia Turcească se transformă în Centru Internațional de Artă Contemporană

Proiectul este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 (POR) – Prioritatea de Investiții 5.1. „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”, și are o valoare totală de 21.862.177,67 lei (circa 4,62 milioane de euro). Lucrările de reabilitare, consolidare și refuncționalizare a fostei Băi Turcești au început în septembrie 2018, durata proiectului fiind de 27 de luni.

Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat pe 27 august 2018 cu firma Cifolelli Edilizia SRL din Italia, contra unei sume de 14.070.853,78 lei, inclusiv TVA.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*