Licitaţii pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere din Iași

Publicat de Curierul de Iasi la data de 21/06/2018

În cadrul unei conferințe de presă organizate miercuri, 20 iunie, primarul Iașului, Mihai Chirica a anunțat lansarea unui pachet de licitații pentru modernizarea unor străzi din zonele Miroslava, Galata și Copou – Grădina Botanică.

Este vorba despre asfaltarea șoselei Iași – Voinești pe o distanță de 3,4 km, valoarea contractului fiind estimată la 9.008.117 lei, fără TVA. Amintim faptul că lucrările menționate fac parte dintr-un proiect comun al Primăriilor Municipiului Iași și Comunei Miroslava, fiecare din cele două unități administrativ – teritoriale suportând costurile corespunzătoare cotelor deținute în proprietate de către părți. Astfel, conform devizelor generale, Municipiul Iași va trebui să aloce 10,88 milioane lei, iar Comuna Miroslava 4,01 milioane lei, ambele sume incluzând TVA. O altă licitație are ca obiect de investiții arterele Strada Strugurilor (1.393 metri), Aleea Strugurilor (2.178 metri), Aleea Tudor Neculai (2.210 metri), unde lucrările de asfaltare sunt estimate la 18.482.229 lei, fără TVA. Pentru pachetul strada Semănătorului, strada Olteniei și strada Transilvaniei, unde valoarea contractului este de 3.138.691 lei, fără TVA, deschiderea ofertelor va avea loc pe 9 iulie. „Am lansat procedurile de achiziție și așteptăm ofertele din partea firmelor interesate. Așa cum am procedat până acum, ne păstrăm nivelul maxim de transparență. Supraveghez personal lucrările deja derulate pe raza orașului, dacă sunt muncitori și în ce măsură șantierele sunt active. Sperăm ca ritmul intervențiilor să fie rapid, iar proiectele să fie duse la bun sfârșit”, a declarat primarul Iașului, Mihai Chirica.

 

 

Comments

comments

Categoria: infrastructura





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*