Legalitatea construcţiilor – prioritate şi pentru anul 2012

Publicat de Curierul de Iasi la data de 07/02/2012

De la începutul anului 2012 , poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism au continuat activităţile de verificare a respectării prevederilor legislative în ceea ce priveşte legalitatea construcţiilor ridicate pe raza municipiului Iaşi, conform competenţelor ce le revin. În acest sens, s-a acordat o atenţie sporită pentru identificarea lucrărilor de construire efectuate fără autorizaţie.

Cu această ocazie, în urma controalelor efectuate, au fost verificate peste 140 de autorizaţii de construire şi efectuate note de control în urma cărora 6 persoane au fost sancţionate contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 50/1991, cu privire la autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Valoarea amenzilor aplicate este în valoare totală de 13.500 lei. De asemenea, în perioada de referinţă au fost identificate mai multe şantiere, ocazie cu care peste 200 de persoane au fost somate să se prezinte la sediul Poliţiei Locale pentru a fi verificate documentele privind legalitatea construcţiilor demarate.

Exemple sancţiuni contravenţionale:

Numitul D. A. a fost sancţionat conform Legii 50/1991, cu amendă în valoare de 3.000 lei, deoarece a executat lucrări de construire a unui imobil, format din parter şi mansardă, în zona Bucium, fără a deţine autorizaţie de construire în acest sens.

Numitul A. O. a fost sancţionat conform Legii 50/1991, cu amendă în valoare de 1.500 lei, pentru executarea unei lucrări de construire a unui imobil în zona Nicolina , fără a deţine autorizaţie de construire.

In plus, persoanele în cauză au fost somate să intre în legalitate prin obţinerea autorizaţiei dacă condiţiile urbanistice permit acest lucru.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*