Lavinia Bejenariu: „Uneori petrec zile întregi căutând forma ideală pentru o singură majusculă”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 14/06/2018

În viața de zi cu zi Lavinia Bejenariu este medic rezident în psihiatrie și lucrează la Institutul de Psihiatrie Socola. În timpul liber însă are o pasiune mai puțin întâlnită: caligrafia. Dacă nu ar fi fost medic, spune că i-ar fi plăcut să fie avocat. Acum însă, pe lângă cariera de medic, și-ar dori o colaborare cu o firmă de organizări evenimente.

Cum a început totul

Deși reușește să facă adevărate opere de artă, Lavinia spune că în primii ani de școala nu scria frumos. „Diriginta mea din liceu ne era și profesoară de limbă și literatură română. Ea a insistat foarte mult pe importanța scrisului frumos, dar abia peste câțiva ani am descoperit primul stilou care m-a fascinat și pe care nu am știut să îl folosesc. Mi-au îndrumat primii pași în caligrafie domnul doctor Liviu Marcu și domnișoara doctor Cipriana Mihăilă. Cu ajutorul lor am descoperit frumusețea, eleganța și plăcerea scrisului de mână, a literelor care dansează pe hârtie și spun o poveste”, își amintește ieșeanca.

Caligrafia, moment „pentru tine”

Atracția față de acest domeniu spune că și-a descoperit-o în anul III de facultate. Deși medicina este un domeniu cronofag, spune că a contat faptul că a fost susținută permanent de familie. „Pentru lucrurile care ne fac plăcere ne facem timp. Reușim mereu să strecurăm în programul nostru aglomerat și puțin timp pentru pasiunile ascunse. În perioadele mai aglomerate, este destul de dificil să acord timp exersatului, dar încerc pe cât posibil să nu las prea mult timp să treacă fără să pun penița pe hârtie. Caligrafia se aseamănă destul de mult cu meditația. Viețile noastre cotidiene au tendința de a fi foarte agitate, mereu pe fugă, iar caligrafia te face să încetinești, să te concentrezi pe mișcările circulare și repetitive care dau cadență și care ajung să se sincronizeze cu ritmul în care respiri. Atunci gândurile iau o mică pauză și astfel ai un moment pentru tine”, mai spune Lavinia.

Cât de mult muncește la o invitație

Tânăra artistă spune că pentru a crea modelul unei invitații sunt necesare câteva zile, uneori chiar numărul acestora ajungând la 10.

Cele mai dificile lucrări sunt scrisorile, motiv pentru care este nevoie de o pregătire specială. „Fiecare detaliu trebuie luat în considerare, fiecare floare pictată cu mare grijă, fiecare monogramă îmbinată cu atenție la detaliu, design și estetică. După ce am stabilit toate elementele decorative, textul în sine trebuie caligrafiat astfel încât să se armonizeze cu celelalte elemente care alcătuiesc o lucrare. Uneori petrec zile întregi căutând forma ideală pentru o singură majusculă sau desenez elementele florale de mai multe ori până simt că rezultatul va fi unul care să încânte chiar și cel mai critic ochi. Cele mai dificile sunt scrisorile, pentru că o singură literă greșită te obligă să o iei de la capăt și să refaci totul, astfel încât trebuie să fii odihnit și liniștit când te apuci de un astfel de proiect”, explică artista.

De unde îi vine inspirația

Investiția în ustensilele folosite nu este de neglijat, dar spune că mai importante sunt talentul și munca decât penița folosită. „Am o colecție foarte diversă de unelte: de la stilouri clasice chinezești la stilouri cu peniță de aur, de la pensoane la instrumente de scris pe care le-am făcut eu din doze de cola. Cred că un astfel de hobby ajunge să fie scump mai mult prin prisma timpului pe care trebuie să îl investești și nu sub aspectul financiar. Poți avea rezultate bune și cu un banal pix cu gel, poți fi dezamăgit de o penița foarte scumpă, în final contează talentul și munca pe care o depui”, este de părere tânăra ieșeancă.

Inspirația spune că îi vine în special din natură. „Orice moment al vieții noastre e un prilej bun să ne lăsăm inspirați. Natura reușește să îmbine atât de armonios culorile, să spună o poveste prin fiecare nuanță pe care o alege. În caligrafie formele cele mai frumoase sunt circulare, ovale, iar pe acestea le poți observa dacă privești cum aleargă norii pe cer sau cum se unduiesc valurile pe o mare învolburată. Atunci când reușești să fii cu adevărat atent la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău, inspirația te cuprinde și te pune la lucru”, mai spune Lavinia.

 Viziunea artistei

În foarte puțini ani dintr-un hobby caligrafia a devenit o pasiune.

Acest lucru se poate observa din frumusețea lucrărilor sale, dar și din propriile sale cuvinte. „Caligrafia a ajuns să însemne foarte mult pentru mine. Îmi face plăcere să lucrez fiecare literă, să îmi dedic toată atenția unei scrisori, să surprind o anumită emoție într-un tablou pentru că toate aceste lucruri creează o conexiune unică între două persoane: eu, ca artist, și cel care o primește. Cred că avem nevoie de mai multe astfel de momente în care să ne bucurăm de grija pe care ceilalți ne-o acordă prin lucrurile mici pe care le fac, prin atenția la detalii, prin pasiunea și dedicarea pe care o pun în munca lor. Aceasta este viziunea mea despre ceea ce fac. Planurile mele de viitor sunt centrate în jurul acestei idei, astfel că îmi doresc să pot oferi oamenilor o experiență unică, un zâmbet larg, o lucrare pe care să o poată păstra de-a lungul timpului, că o mărturie a unui moment extraordinar”, mărturisește Lavinia.

 

Despre evoluția scrisului de mână

Cred că scrisul de mână nu va dispărea niciodată, deși există o tendință tot mai mare către utilizarea excesivă a tehnologiei. Sunt foarte mulți oameni care încă apreciază o peniță care alunecă pe hârtie, mirosul de cerneală, aspectul unei pagini proaspăt scrise.

Despre limba română

Avem norocul de a vorbi o limbă care reușește să exprime o paletă foarte largă de emoții și trăiri și ar trebui să o folosim mai mult în exprimarea noastră de zi cu zi.

CONTACT

Facebook: www.facebook.com/laviniabejenariucalligraphy

Instagram – www.instagram.com/crotaline

Email: lavinia.bejenariu@gmail.com

Marius Pârciu

Comments

comments

Categoria: Special

Cuvinte cheie:



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*