Lăpuşneanu – Piaţa Unirii, finalizare în noiembrie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 10/09/2015

Şantierul proiectului european de regenerare a arealului Lăpuşneanu – Piaţa Unirii va fi prelungit până în luna noiembrie. Lucrările de excavaţie în zona parcării fostului sediu Romtelecom au scos la lumină vechi fundaţii de clădiri şi beciuri, a căror cercetare arheologică va întârzia lucrarea de modernizare a spaţiului.  Ruinele descoperite aparţin, potrivit arheologilor unor foste locuinţe şi cârciumi de pe fosta Stradă de Sus a Iaşului, construcţiile datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi până la începutul secolului al XX-lea.
Lapusneanu_Unirii_4„În acea perioadă, era o zonă comercială importantă, cu multe cârciumi şi hanuri, la intersecţia mai multor drumuri. Vestigiile vor fi acoperite cu pământ galben, îl compactăm bine, iar deasupra se pune un strat de balast, placă de beton şi, apoi, se face parcarea. Vestigiile sunt conservate de placa de beton”, a explicat Stela Cheptea, şefa echipei de arheologi care analizează ruinele. Un alt punct în care au fost descoperite vestigii este strada din laterala cinema Republica, spre biserica Mitocul Maicilor. În această zonă, au fost mobilizate echipe de muncitori pentru realizarea săpăturilor necesare cercetării arheologice. Aici au fost descoperite fundaţii ale unor clădiri din incinta locaşului religios, dar şi câteva morminte din fostul cimitir al bisericii.

Fântâni în octombrie
În cadrul aceluiaşi proiect, pe esplanada dintre Piaţa Unirii şi bulevardul Independenţei continuă lucrările de pavare cu dale de granit a aleilor pietonale. De asemenea, sunt în curs de modernizare treptele scării din dreptul hotelului Unirea. În cadrul acestui obiectiv, cele mai importante lucrări ce urmează să fie realizate vizează amplasarea celor două fântâni arteziene în cascadă. În urma licitaţiei organizate de primărie, a fost semnat contractul pentru furnizarea instalaţiilor aferente fântânilor. Echipamentele trebuie livrate în luna octombrie, când  va începe şi montarea pe poziţie. Fântânile arteziene vor fi amplasate în zona mediană a celor două scări de acces spre bulevardul Independenţei.

Lapusneanu_Unirii_8Lift la pasajul subteran
Pasajul pietonal din Piaţa Unirii este cel mai avansat obiectiv al proiectului. Aici, lucrările sunt concentrate la instalarea platformei elevatoare destinate persoanelor cu dizabilităţi. La accesul dinspre Librăria Junimea a fost montată, la nivelul trotuarului, structura metalică care va susţine mecanismul liftului. În acelaşi timp a fost amenajată la nivelul inferior accesul spre platformă. Conform planificării de şantier, lucrările la lift urmează să fie finalizate în două săptămâni. De altfel, întreg pasajul se află la ultimele finisaje, după ce placarea cu granit a fost definitivată pe tot parcusul traseului subteran. Mai sunt de montat dale pentru o parte a scărilor de acces şi lucrări la sistemul de iluminat din pasaj.

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*