Lăpuşneanu, lucrări extinse pe un nou tronson

Publicat de Curierul de Iasi la data de 23/04/2015

Reabilitarea străzii Lăpuşneanu continuă cu lucrările pe un nou segment, în dreptul Muzeului Unirii. În această săptămână, muncitorii au avansat cu săpăturile pentru realizarea fundaţiei străzii pe sectorul cuprins între terasa Corso şi Cinema Republica.

Şi pe esplanadă
Intervenţia constructorilor şi a utilajelor a impus restricţionarea accesului pietonilor pe zona în care se realizează săpături. Interdicţia este temporară, fiind păstrată în perioada când se lucrează pe toată lăţimea străzii cu excavatoare. Imediat după finalizarea acestui tip de lucrări va fi delimitată o alee pentru a se permite traversarea sectorului aflat în lucru. Evoluţia şantierului de pe strada Lăpuşneanu a înregistrat, în această perioadă, turnarea plăcilor de beton pe mijlocul arterei în dreptul bisericii Banu şi compactarea stratului de balast de pe margini.
Lapusneanu (3)În acelaşi timp, se continuă pavarea cu dale de granit a străzii pe porţiunea dintre corpul universităţii şi Palatul Telefoanelor. Utilajele au intrat şi pe esplanada dintre Piaţa Unirii şi b-dul Independenţei. Pe această zonă sunt configurate şi delimitate zonele de spaţiu verde şi se pregăteşte stratul suport pentru fundaţia pe care va fi montat pavimentul. De asemenea, se realizează săpăturile pentru construcţia pereţilor fântânilor arteziene în cascadă proiectate pe mijlocul esplanadei pietonale.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*