La vremea aceasta, în iernile de demult

Publicat de Curierul de Iasi la data de 31/01/2012

Pe vremea bunicilor şi străbunicilor, în perioada aceasta se petrecea Carnavalul, de inspiraţie europeană, însufleţit vreo opt săptămâni de spectacolele vesele ale trupelor de teatru şi operă – de obicei italiene – şi animat de concertele orchestrelor şi fanfarelor de care şcolile, unităţile militare, întreprinderile şi mahalalele oraşului nu duceau lipsă. Piesele „Iaşii în Carnaval” şi „Chiriţa în Iaşi” se jucau cu mare succes, potrivit tradiţiei, pe scena Teatrului Naţional, atrăgând sumedenie de spectatori, elevii şi studenţii bucurându-se de reduceri atrăgătoare.

Pe lângă spectacole, expoziţii artistice, muzeale şi de bucate tradiţionale, teatrul, ateneele şi asociaţiile culturale organizau baluri, unele „măscuite”, ce încântau participanţii, bucuroşi că puteau să devină, pentru câteva ore, eroi din poveşti sau mari personalităţi.

Printre dansatorii cu chip de clovni, zâne, zmei, diavoli, îngeri, cavaleri, regi, împăraţi, defilau şi Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza ori Doamna Elena cu un grup de însoţitoare purtând bogate rochii crinoline. Nu lipseau nici figurile marilor dregători, ţinând logosuri pline de promisiuni cu împlinire la „Sfântul Aşteaptă”. Trupe de tineri talentaţi, autori de texte şi melodii, scheciuri şi dialoguri vesele, inspirate din viaţa aşezării, le interpretau cu frenezie pe „Scenele Veseliei”, anume instalate în Piaţa Unirii, în Grădina Copou sau în Parcul din Beilic – „Hyde Park”-ul Iaşilor de odinioară. Unele se publicau şi în gazete precum „Opinia”.

Încurajaţi de aplauzele sutelor de spectatori, actorii de ocazie ironizau păcatele concetăţenilor şi luau în tărbacă dregătorii din instituţiile publice puşi pe căpătuială ori fără har creator. Se dinamiza astfel opinia publică şi se impulsionau preocupările obşteşti, sociale şi dorinţele de înfăptuiri remarcabile.

Contribuind la îmbogăţirea carnavalului, asociaţii private, cultural-educative, de obicei femeieşti, cu nume simbolice, precum „Tinerele mame”, „Duioasele Bunici”, „Părinţi fericiţi” – împreună cu şcoli, mari restaurante şi cofetării – iniţiau seri atrăgătoare de petrecere pentru elevi şi copii, în timpul cărora participanţii, gustând bunătăţi, erau instruiţi de maeştri în arta „manierelor elegante” cum să servească masa, să se poarte în societate, să trateze partenerele, să danseze.

Asemenea şcoliri, discrete, cu mare influenţă asupra comportamentului tinerilor, nu lipseau nici din jocurile şi balurile populare, organizate în încăperile fostei „Societăţii Sport şi Muzică” din strada Şcolii de Arte, numită acum Teodor Burada, şi în sala Societăţii germane „Turn Verein” din strada Gîndu, preluată apoi de cinematograful „Phoenix” şi nimicită de iureşul sistematizării anilor ,60. În timpul lor, pe lângă lecţiile de dans, într-o sală alăturată, se organizau mici supeuri susţinute de asociaţiile de binefacere, cu sprijinul edilităţii şi al dărniciei strămoşeşti, la care participanţii, mulţi dintre ei crescuţi în lumea sordidă a mahalalelor sărace, stăpânite de cârciumi, luau cunoştinţă de comportamentul civilizat în societate şi în familie, fără violenţă, alcoolism şi vicii.

Animatie pe strada Lăpuşneanu

Efectul acestor acţiuni repetate şi al trudei profesorilor din şcoli se vedea pe strada Lăpuşneanu de odinioară, unde mii de tineri ai oraşului ieşeau după amiaza, în zilele de sărbătoare, la tradiţionala plimbare. Veseli şi comunicativi, parcurgeau strada elegantă, de câteva zeci de ori, sporovăind, glumind, curtând fetele, făcându-le serenade şi cântându-le romanţe cu chitara ce atârna pe grumazul multora dintre ei. Cele două-trei magazine muzicale existente în stradă, ca să aibă clientelă, făceau instruiri gratuite cu tinerii cumpărători, învăţându-i să acordeze instrumentele şi să acompanieze melodiile cântate. Magazinul fraţilor Braşcu de lângă Biserica Banu organiza adevărate cursuri gratuite de chitară ţinute de studenţii de la Conservator, pentru amatorii de muzică stradală.

În zilele de sărbătoare, strada Lăpuşneanu forfotea de lume

Partiturile având mare căutare, librăriile stimulau creatorii şi se întreceau să le tipărească, precum Librăria Cosma situată la întâlnirea străzilor Lăpuşneau şi Vasile Conta şi vestită în anii ieşeni ai poetului Mihai Eminescu (1874-1886).

Strada Lăpuşneanu era şi staniştea teatrelor de vară şi a grădinilor muzicale între care făceau furori „Grădina Madame Alexandre”, „Grădina Passini”, „Grădina Primăriei” (despre spectacolele căreia a scris şi poetul), Grădina Tivoli, Grădina Binder, „Grădina Jockey Club”. Caracterul romantic al vechii străzi îl îndemna pe compozitorul George Enescu, atunci când vizita Iaşii, să se cazeze la hotelul Palace (Astoria de azi).

Teatrele, ateneele şi asociaţiile culturale organizau baluri, unele „măscuite”, ce încântau participanţii

Festivalul „Oamenilor de Zăpadă”

În iernile cu nămeţi de omăt pe dealul Copoului se construiau câteva colibe sau iurte din omăt şi gheaţă, în care vizitatorii, mulţi în sănii cu zurgălăi, se îndulceau gustând plăcinte cu nucă, învârtite, sarailii, baclavale şi se încălzeau sorbind un pahar de vin fiert cu scorţişoară. Şi tot în Copou, pe terenul de antrenament al cavaleriştilor, ocupat acum de zidirea fostului supermagazin, într-una din zilele Carnavalului, se organiza festivalul „Oamenilor de Zăpadă”. Edilitatea aproviziona locul cu omăt, instala un furtun cu apă şi aducea haragi pentru scheletele statuilor şi marilor monumente ce le aveau în vedere concurenţii.

Suita pitorească de opere sculpturale albe, realizate cu talent şi veselie, în faţa sutelor de spectatori şi reprezentând, uneori, figuri cunoscute din oraş, înfrumuseţa dealul Copoului până ce razele soarelui nemilos le topea. Cele mai reuşite se premiau, bucurând realizatorii: copii, elevi, studenţi, părinţi, bunici.

Cam aşa treceau zilele Carnavalului încheiat în ziua Lăsatului Sec de carne, din ajunul Postului Mare după care, târgoveţii şi miile de musafiri ai oraşului, uitând petrecerile şi dansul, se îngrijeau de suflet, postind şi aşteptând cu pioşenie deniile nopţilor sfinte şi Sărbătoarea Paştelui.

Ion Mitican

Comments

comments



1 Comentariu

  1. ce interesant e sa aflii cum se distrau altii pe vremuri, nu pe net toata ziua ca noi 🙂




*