La hotel Binder, pe Uliţa de Sus

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/06/2015

Pe la 1850, pe Uliţa de Sus a apărut Otelul Binder şi, pentru mai bine de jumătate de secol, a fost cel mai căutat loc de găzduire. Aici au fost cazaţi cei mai importanţi voiajori prin Iaşi, dregători străini sau personalităţi politice. Restaurantul hotelului a trăit momente remarcabile, de la sărbătoarea Unirii Principatelor, la banchetele Junimii.

O sumedenie de nume
Nu se mai știe cum s-a întâmplat, dar ulița ce se despărțea pe nesimțite din simandicoasa „Stradă Mare”, a Lăpuşneanului şi o pornea cotind printre bolniţele „Medeanului” (Piaţa Spiridon), se strecura îngustă pe sub zidurile, ca de cetate, ale bolniţei Spiridoniei şi pe lângă obloanele „Cabinetului de ştiinţe naturale”, zbughind-o apoi, puşcă, pe drumul Sărăriei, a avut o mulţime de numiri. S-a chemat Uliţa Hagioaei, apoi Uliţa Târgului de Sus, luând o vreme numele Spitalului Sfântul Spiridon (1854), urmat de al omului politic I.C. Brătianu, înaintea primului război şi cel al bulgarului Gh. Dimitrov după al doilea război mondial.

Sistematizarea
Uliţa cea veche a devenit apoi bulevardul Independenţei odată cu operaţia de lărgire şi demolare a clădirilor vechi. Sistematizarea a înlesnit-o cutremurul din anul 1977 când mai întâi au fost pulverizate vechile înzestrări dintre spital şi Sărărie, iar prin 1986 a fost demolată şi ultima parte, împrejurul pieţei Dimitrov şi înspre Lăpuşneanu. Lărgirea străzii a lăsat prea puţine din vechile zidiri, însă merită de amintit că strada nu era o oarecare în Târgul Ieşilor. Pe la 1870 , multe băcănii, brutării, zise şi „chitării”, plăcintării, vreo 14, şi brânzării se ghionteau şi se împungeau să-şi facă loc în medean, cum se numea odinioară piaţa.

Lux şi bogăţie
Chiar la început, la intersecţia cu strada Lăpuşneanu, s-a înfipt în calea drumeţilor vestitul han-hotel Binder cu cerdacuri peste cerdacuri din lemn încrustat, cu fântâni adânci la intrarea ogrăzii zdravăn îngrădită şi un stâlp cu felinar la poartă. Alături de acesta, pe o placă, hangiul „văpsise” un coşcogea poştalion – semn vestitor de ospeţie şi odihnă osteniţilor voiajori, poposiţi de pe drumurile îndepărtate. Luxul şi bogăţia hanului atrăgeau pe cei mai simandicoşi călători şi însemnaţi dregători ai curţilor din Viena, Varşovia, Kiev şi Sankt Petersburg, trecători prin Iaşi şi poposiţi aici, înainte de a urma şleaurile către Bucureşti, Istanbul, Sofia, Atena, Belgrad, ori de acolo înapoi. Adesea, numele lor puteau fi citite în rubrica „călătorilor sosiţi” din gazetele locale.

Perioada de glorie
În saloanele elegante cu mese de mahon, canapele de adamască şi oglinzi aurite se întâlneau tinerii unionişti. Erau veniţi din provincie şi se întâlneau cu cei din Capitală, adesea în salonul de lectură pentru a răsfoi gazetele abia sosite de la Paris, Viena sau Petersburg şi pentru a pune ţara la cale. Clădirea hotelului Binder purta numărul 186, schimbat în 174, 172 şi, în urmă, 154, aici organizându-se festivităţi şi prezentări de noutăţi. Una dintre acestea a fost expoziţia de trăsuri parisiene anunţată de caretaşul M. Rozen în „Evenimentul” din septembrie 1895. Până la sfârşitul secolului XIX, Binder a fost locul predilect pentru întruniri politice, dar şi găzduire şi celebrare a musafirilor de seamă. Rudolf Şuţu aminteşte printre altele că în 1896, a poposit aici o delegaţie din Japonia, pentru care s-a oferit o masă pe terasa hotelului.

La Unirea Principatelor
În preajma alegerii lui Cuza, saloanele restaurantului erau cucerite de entuziasmul unirii şi de întruniri politice. Istoricul V.A. Urechia a descris atmosfera ieşeană din acea perioadă: „Seara se răspândi ca fulgerul ştirea îndoitei alegeri a lui Cuza. Era o beţie, era o nebunie! S-a jucat hora obicinuită de popor în piaţa Petre Bacalul. Manifestaţii cu torţe la locuinţa lui Cuza Vodă”. Delegaţii de la Bucureşti care au adus marea veste a unirii au fost primiţi cu fast la Iaşi şi a fost organizat un banchet somptuos la hotelul Binder. „Nu ştiu dacă am mâncat ceva, ascultând cu emoţiune povestirea minunei ce realizaseră dânşii la Bucureşti”, şi-a notat V.A. Urechia în volumul de memorii „Din tainele vieţii”.

Banchetele Junimii
Poate cele mai celebre momente ale hotelului sunt legate de Societatea Junimea şi de membrii ei ce se găseau adesea pe terasă sau în restaurant. Aici s-au ţinut câteva dintre cele mai însemnate aniversări ale „Junimii”. Neuitată a rămas aceea de la jumătatea lunii noiembrie 1878. Participând şi iniţiatorul societăţii „Junimea”, criticul Titu Maiorescu, a notat în jurnalul său: „Sâmbătă, 11/23 noiembrie 1878, plecat cu Eminescu, Caragiali, Slavici şi Olănescu la Iaşi, la a 15-a Aniversare a Junimii (cei dintâi trei pe socoteala mea). Duminecă 12/24, sărbătorit această Aniversare (eu cu grozave dureri de gât). Slavici a citit Gura Satului, Caragiali viia lui comedie <<O noapte furtunoasă de la no. 9>>. Apoi, banchet, ca de obicei, până pe la ora 4 dimineaţa…”.

„O noapte furtunoasă”
În restaurantul de la Binder, în duminica aceea, s-a jucat un important act al teatrului românesc. Tânărul dramaturg Caragiale şi-a făcut întâia apariţie la “Junimea” şi a prezentat, pentru prima oară în public, spumoasa lui comedie “O noapte furtunoasă”. A interpretat-o cu atâta succes, jucând toate rolurile ca într-un adevărat spectacol, încât ascultătorii (cum scria Iacob Negruzzi) “s-au tăvălit cu toţii de râs”, iar potrivit altui martor, din cauza râsetelor şi a veseliei, chelnerii restaurantului, furaţi de replici, se împiedicau şi cădeau grămadă cu tăvile pline de pahare şi farfurii. Finalul comediei fu răsplătit cu furtunoase aplauze, dar şi cu pocnetul dopurilor de la sticlele de şampanie, căci se luase acest obicei la Junimea pentru a saluta un orator apreciat.

hotel binder glantzNumeroşi proprietari
Rămas fără ctitorul Iosif Ciolcin Binder, trecut în lumea umbrelor, a încercat să-i menţină renumele faimosul Cristian Pester, stăpânul Grădinii de la capătul Copoului, dar, din cauza marilor datorii ce-i apăsau existenţa, otelul a trecut apoi din mână în mână. Prin 1900 era antreprenor M. Glantz, în 1904 Albert Kanarik, în 1905 B. Laufer, în 1906 Leon Weiss, în 1908 B. Schvartz, în 1914 Leon Solner, în 1915 Vintilă Cicei, în 1920 Herşcu Laufer, în 1922 Adolf Theitler, în 1923 I. Caramalău, în 1927 B. Brauner, în 1923 Zaharia Golden, în 1932 Mosul Lobel, în 1938 Banca Moldova, în 1938 C. Motaş, în 1939 B. Blauman şi mai la urmă Societatea pentru locuinţe ieftine. Din 1941 clădirea a fost destinată cartiruirii trupelor române şi italiene, iar mai apoi, odată cu îndepărtarea frontului, a fost cedată, în 1943, Şcolii de subingineri. Sub auspiciile acesteia din urmă s-au făcut reparaţii capitale şi radicale, s-au schimbat pereţii interiori, faţada, ferestrele, uşile, dându-i alura păstrată în zilele noastre. (de Ion Mitican)

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*