Kaufland reînnoiește magazinele din Iași și aduce cele mai noi formate, cu Food Court și Open Mall

Publicat de Curierul de Iasi la data de 20/12/2017

Iașul a devenit primul oraș din țară, după Capitală, în care compania Kaufland a implementat cele mai noi formate moderne de magazine, ce includ Food Court și Open Mall – acest concept fiind introdus în premieră în România în această vară de către Kaufland. Astfel, magazinele Kaufland din șos. Păcurari nr. 86M, str. I. P. Pavlov nr. 14 și str. Mitropolit Varlaam nr. 20 beneficiază de cel mai nou design, tehnologii și funcționalități, care vin să ofere clienților o experiență de cumpărături mai simplă, mai rapidă și mai plăcută.

 

Prin aceste modernizări, Kaufland inaugurează pentru prima dată la Iași noul concept de open mall, prin care reinventează galeriile comerciale pentru chiriași, deschizând în exteriorul magazinului un spațiu nou de cumpărături. Astfel, pentru chiriași au fost amplasate containere speciale de exterior în parcarea magazinelor, iar în interior amenajarea acestora s-a făcut sub formă de insule deschise. În total, magazinele Kaufland cuprind peste 15 puncte comerciale, incluzând curățătorie, centru de copiere chei, accesorii GSM sau magazin de electrocasnice.

De asemenea, Kaufland aduce și prima zonă de Food Court în magazinele din Iași, care găzduiește restaurantul de tip street-food The Box și Sweet Blanca, cofetărie cu sortiment extins de cafenea (magazinele de pe str. Pavlov și de pe str. Păcurari) și pizza (magazinul din Nicolina).

În interiorul magazinelor, Kaufland introduce noul raion sub conceptul To Go, ce oferă produse pregătite pentru consum imediat, gata ambalate și rapid de luat, precum sandvișuri, salate convenience, băuturi răcite etc. Raionul este amplasat în apropierea caselor de marcat, special pentru clienții care vin în pauza de masă și se grăbesc.

Casele de marcat au fost modernizate și sunt prevăzute cu scannere ultra-rapide, într-un nou proiect pilot internațional implementat mai întâi în Iași, în magazinul situat pe str. Păcurari.

Magazinele beneficiază și de o nouă configurație, pentru un traseu al  cumpărăturilor mai rapid și mai ușor. Noul design creează o atmosferă luminoasă, caldă și primitoare, combinând elemente de open space, mobilier și o nouă cromatică, pentru ca timpul petrecut la cumpărături să fie și mai plăcut.

„Suntem bucuroși să aducem cele mai moderne standarde internaționale de amenajare în magazinele din Iași. Acesta este al doilea oraș din țară în care aducem concepte precum zona de Food Court și Open Mall, special pentru a oferi o experiență completă de cumpărături, mai mult decât una plăcută și rapidă. Acest scop este foarte important pentru noi. Avem mereu multe idei noi și abia așteptăm să le implementăm pentru clienții noștri”, a declarat la Iaşi Valer Hancaș, Director Corporate Affairs & Comunicare, Kaufland România.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*