Jurnalistul Dan Teodorescu va lansa o nouă carte, “UNIVERS 69”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 01/02/2019

“UNIVERS 69”, noul volum al jurnalistului Dan Teodorescu, va fi lansat vineri, 22 februarie 2019, de la ora 17:00, la Hotelul Moldova din Iaşi, în cadrul unui spectacol artistico-sportiv de top, cu participanţi din România şi Republica Moldova.

În carte vor fi cronici culturale şi sportive, extrem de interesante, din perioada 2018-2019, din România, Grecia, Germania, SUA şi Franţa. Vor mai fi reportaje şi cronici de la alte evenimente importante din “Oraşul celor Şapte Coline”, acolo unde Iaşul a primit, din mâna Preşedintelui Klaus Werner Iohannis, titlul de “Capitală Istorică a României” şi a aniversat pe 24 ianuarie 2019, în Piaţa Unirii, în faţa a peste 4.000 oameni, 160 de ani de Unirea Principatelor Române, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Tot la Iaşi a fost lansată recent şi Asociaţia Civică “Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, care militează pentru construirea autostrăzilor A 8 şi A 7 şi nu numai.

“Acest volum este dedicat tuturor oamenilor care simt şi trăiesc româneşte, oriunde s-ar afla! Vă mai spun: Lectură plăcută, dragi prieteni din universul galactic al cărţilor!”, a menţionat autorul volumului “UNIVERS 69”.

Curiozităţi numerologice

În “Universul” celui supranumit “Dan Te”, cifra 69 reprezintă apropiata vârstă a autorului, născut la Iaşi, în România, pe 19 aprilie 1950, sub zodia “Berbecului”. Iar dacă adunăm ziua 19 cu anul ’50 ne rezultă tot 69. Tot în ’69, autorul, inginer constructor de profesie şi jurnalist profesionist, a absolvit Liceul nr. 1 “Mihail Sadoveanu” din Iaşi (actualul Colegiu Naţional), iar în 2019 se împlinesc astfel cinci decenii de la terminarea unei şcoli de elită. Acest volum este dedicat promoţiei 1969 de la “Sadoveanu”, la 50 ani de la absolvire, dar şi colegilor de la UZPR, la 100 ani de la înfiinţarea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, cu nişte capitole scrise în exclusivitate. De asemenea, cartea are 692 pagini, deci şi aici apare cifra 69.

 

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*