Istoria unui monument – Casa cu turn din dealul Copoului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 07/05/2012

“Cu ocazia aniversării a 170 de ani de la construirea monumentului istoric supranumit şi “Casa cu turn din Copou”, Curierul de Iaşi publică un text dedicat istoriei acestui edificiu, pus la dispozitie de domnul Liviu Apetroaie, muzeograf la Casa Memorială “Mihail Sadoveanu”, instituţie care funcţioneaza astăzi în această clădire”.

Cine trece prin Iaşi, urcând agale dealul Copoului, se opreşte o vreme şi în faţa unei case cu înfăţişare ciudată… Ferită privirilor iscoditoare de o verdeaţă abundentă, e plină de lumină şi, în acelaşi timp, de discreţie, sugerând aerul aparte al unui castel cu donjon. Împrejurimile sunt molcome. Dealuri şi văi se împletesc domol, în culori mereu schimbătoare, îndulcite de ceţuri matinale. Departe de tumultul oraşului, casa din dealul Copoului îndeamna la linişte şi tihnă.

Cândva, pe aceste locuri se întindea, plină de oşteni şi tâlhari, pădurea Breazu. Locuitorii, începând a se înmulţi, iar Iaşul a se întinde, copacii au fost smulşi şi, pe locul arat, s-a plantat vie. Dupa 1800, partea din deal a oraşului devenise loc de promenadă şi petrecere. Aici îşi cumpărase aga Ilie Kogălniceanu o fărâma de coastă cu niscaiva copaci, închipuind un parc – rest al codrului de odinioară. La 21 mai 1834, el dădea permisiunea unui oarecare Nicolini să regizeze în via sa un foc de artificii, la care erau poftiţi cu măreţie feudală să ia parte toţi ieşenii (Albina romanească nr.41, 1834). Pe acest teren al tatălui său, în 1842 Mihail Kogălniceanu construieşte casa, aşa cum o vedem şi astăzi. Arhitectura ei ciudată, datorită turnului fantezist – rămăşiţă nostalgică a impresiilor occidentale – va fi stârnit, desigur, comentarii printre locuitorii intrigaţi de gustul extravagant al aghiotantului domnesc. Kogălniceanu avea însă nevoie, nu numai de o vilă pentru distracţii, ci şi de o casă care să-i îngaduie să-şi ducă la bun sfârşit multiplele-i şi diversele-i activităţi: de istoric şi profesor de istorie, de director al Teatrului National, de scriitor, de om politic, de negustor, de editor şi tipograf.

In 1856, când are bugetul deficitar, Kogălniceanu închiriază casa pe mai mulţi ani (Steaoa Dunarii, nr. 23, 1856). După Unire, devenit prim –ministru, şi retinut de luptele politice în Bucureşti, o vinde, la 1 iulie 1867, unei Sofia Ceaur-Aslan (Arhivele Statului Iasi, Fond Tribunal Iasi, s. III, transcriptiuni 1873, nr.440), care, la rându-i, primeşte pentru ea, la 11 nov. 1873, suma de 2250 de galbeni de la „principesa Aglae Răducanu-Rosetti, nascuta Ghica”, transferând, „pe conta”, acesteia datoriile anterioare ale contractului (ibidem). Doi ani mai târziu, inginerul Stamatopulo, descria, descurajat, casa: „Turnul nu era tencuit, încăperile nu aveau nici uşi, nici ferestre, nici duşumele, nici sobe, florăria era ruinată, dependinţele-dărăpănate, fântâna-înfundată (idem, autentice,1875, nr. 487). Foarte nimerit prilej pentru cumpărător la preţ redus. Nelăsând să-i scape prilejul, Inge Rober împrumuta 1800 de galbeni de la I. Neuschotz şi cumpără via, cu rabat de la Aglae Macri (ex-principesa de mai sus).

În 1899, murind şi creditorul şi debitorul, procedura se complică. Adelaida de Neuscholtz cesionează drepturile ei avocatului Gr. I. Macri, care cumpară la licitaţie „via cu tot terenul ei şi cu vila numita Kogălniceanu” (idem, inscriptiuni 1899, nr.522). Prin succesiune testamentară, via trece în stăpânirea lui Gh. Lazăr, care o vinde şi el rentierei Ana Tătaru, la 25 iunie 1912 (idem, transcriptiuni, 1916, nr.592).

Primul razboi mondial îl aduce în casa de la Copou pe George Enescu. Locuind aici aproape trei ani, el va activa intens, înfiinţând orchestra care-i poarta numele, premiul similar, terminând simfoniile a II-a şi a III-a.

În fine, la 14 mai 1918, fraţii Mihail şi Vasile Sadoveanu cumpără casa cu 86.334 de lei. Actul de vânzare-cumpărare stipula că, deoarece clădirea e închiriată, noii proprietari „vor intra în stăpânirea sau folosinţa imobilului fie la expirarea contractului de arendă, fie prin buna întelegere cu arendaşii, sau, eventual, prin judecată” (idem, transcriptiuni, 1918, nr. 687).

Sadoveanu era, din 1909 director al Teatrului Naţional din Iaşi, dar locuia la Fălticeni, fiind nevoit să bată des drumul între cele doua oraşe, aşa că, odată tranzacţia încheiată, îşi aduce familia la Iaşi, locuind provizoriu în câteva camere din uzina teatrului. Abia în primăvara anului 1919 se va muta definitiv în casa din Copou, locuind câteva luni cu George Enescu si soţia acestuia, Maruca Cantacuzino.

Sadoveanu va rămâne permanent în acest loc pâna în 1936, când este chemat la Bucureşti pentru a prelua direcţiunea cotidianelor Adevărul şi Dimineaţa.

Perioada în care a locuit Sadoveanu în această casa coincide cu cea în care a scris cea mai importantă parte a operei sale, numai puţin de 35 de volume de proză prinzân viaţă aici.

Casa de la Copou era locul de întâlnire a întregii pleiade de scriitori ieşeni, şi nu numai, care activau la „Viaţa românească”, cea mai importantă mişcare culturală interbelică din ţară. Asfel, poposeau adesea la Sadoveanu şi Otilia Cazimir, şi George Topîrceanu, Păstorel şi Ionel Teodoreanu, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sevastos, Gr. T. Popa, Demostene Botez, Sergiu Celibidache şi mulţi alţii asemenea lor. În curtea casei se juca volei şi oină, nelipsitul şah, bridge, tarot, alte jocuri de societate. Locul acesta este unul dintre cele mai importante din istoria culturală interbelică a Iaşului.

În 1950, Sadoveanu trece casa si terenul (peste 6 hectare) în proprietatea Institutului Agronomic, care, la rândul său o va transfera Academiei Române, aici functionând, pe rând, Institutul de lingvistică şi cel de antropologie.

După cutremurul din 1977, imobilul a necesitat reparaţii captale importante, acesta fiind momentul când, cumnatul şi secretarul lui Sadoveanu, Constantin Mitru (fratele celei de a doua soţii, Valeria), cu sprijinul muzeografilor literari ieşeni, între care, în mod special, Ion Arhip, Constantin Liviu Rusu, Dumitru Vacariu şi cu interventia decisivă a lui Petru Enache, prim-secretar de partid la Iaşi, reuşesc să deschidă muzeul actual, la centenarul naşterii scriitorului, respectiv 5 noiembrie 1980.

În fiecare an, muzeul organizează „Sărbătoarea liliacului” (floarea simbol a scriitorilor interbelici ieşeni), la începutul lunii mai, iar în pe 5noiembrie, ziua de naştere a lui Sadoveanu, are loc Festivalul-concurs Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”.

CITATE DESPRE MUZEU

„În dreapta, albă şi deşirată, cu turnu-i înalt, pătrat, sprijinind cerul jilav al primăverii timpurii, fosta casă a lui Mihail Kogălniceanu, fostă a Baronului Neushotz, fostă a scriitorului Peretz, fostă a noastră, sta neclintită, dreaptă şi măreaţă, într-un peisagiu gol, sterp parcă. Măreaţă, dar după cum unui om bătrân îi cade părul, ei îi căzuseră toate cerdacele, precum şi geamlâcul din stânga intrării…”

Profira Sadoveanu

„O casă mare, albă, solitară, tăcută, în factura acelor case numai în faţade, şi care, ca atare, sunt parcă lipsite de taine şi fără istorie.

Dar în Casa de la Copou, au sălăşluit totuşi, pe rând, trei vestitori, trei titani, Mihail Kogălniceanu, George Enescu şi, în cele din urmă, Mihail Sadoveanu…”

Dan BĂDĂRĂU

„Era o vilă cu ferestre nalte, arcuite, cu terase de piatră încununate de trandafiri acăţători şi c-un turnişor pătrat la un colţ, pe ferestruicile căruia se uita cu ocheana la Ceahlău, în amurgurile curate de august.“

(M. Sadoveanu, fragment din Strada Lăpuşneanu)


„Acum, la împlinirea unui veac de la naşterea marelui scriitor Mihail Sadoveanu, am participat la desăvârşirea acestei mărturii a dragostei ieşenilor şi românilor de pretutindeni, Muzeul Memorial „Mihail Sadoveanu”, loc în care au fost zămislite cele mai valoroase capodopere ale renumitului prozator.

Fie ca de azi înainte, acest nou templu de cultură românească să-şi împlinească, în faţa generaţiilor ce vor urma, menirea sa adevărată: contopirea tuturor vizitatorilor, prin opera marelui Sadoveanu, cu cele mai nobile idealuri de dragoste şi preţuire pentru acest pământ şi popor.”

IPS TEOCTIST Mitropolitul

(din alocuţiunea la deschiderea Muzeului, în 5 noiembrie 1980)

„Am împlinit azi un vis frumos: inaugurarea Muzeului Memorial „Mihail Sadoveanu”, casa sa pe care a înnobilat-o cu viaţa şi sufletul său îşi deschide, generoasă, porţile spre lume.

Fie ca fapta noastră, încheiată astăzi, 5 noiembrie 1980, să bucure pe toţi cei care ne vor urma în timp şi să-i îndemne spre împlinirea unor idealuri asemănătoare.”

Constantin MITRU

(din alocuţiunea la deschiderea Muzeului, în 5 noiembrie 1980)

„Sărbătoarea liliacului e sărbătoarea luminii de primăvară – atotbiruitoare. Printre tufele încărcate de floare se iveşte, aeriană, imaginea Marelui Meşter al Cuvâtului fără Moarte. Acasă la Sadoveanu suntem în miezul sufletului românesc.”

Constantin CIOPRAGA

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*