Istoria Primăriei: Sediu propriu din 1910

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/01/2013

Până în 1910, Primăria şi-a tot schimbat sediul, plătind chirie pentru spaţii din centru pe care le-a ocupat perioade scurte. În 1910, Nicolae Gane, primarul de atunci, a cumpărat pentru Primărie clădirea istorică Cantacuzino – Paşcanu, astăzi sediu al Stării Civile. Primăria a funcţionat aici până în 1969, an în care s-a mutat în Palatul Roznovanu, sediu care este folosit şi în zilele noastre

Din 1902, Primăria a fost chiriaşă în Palatul Balş-Sturza

Sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX a găsit instituţia Primăriei într-o continuă mutare. După o scurtă găzduire în clădirea de lângă statuia lui Miron Costin, Primăria s-a mutat în chirie în Palatul Balş – Sturza, actualul sediul al Poştei. Clădirea şi toate spaţiile comerciale de la stradă spre Piaţa Unirii aparţinuseră Băncii Moldova, care falimentase.

Palatul era luminos, cu spaţii mari şi chiar elegante. Primarul s-a instalat la etaj, într-un salon cu parchet şi două sobe, iar Consiliul Comunal se întrunea în fosta sală de şedinţe de la parter, cu două uşi laterale şi una spre terasă şi stradă (Arhivele naţionale, Primăria Iaşi, dosar nr. 281/1907).

Eminescu la Curierul

În stânga străzii, clădirea în care au fost redactate Convorbirile Literare ale Junimii. Fotografie din 1935

Bolţile dughenilor alăturate, de pe colţul străzilor Cuza Vodă şi Alecsandri – tot acareturi bancare, de unde şi numele de Bolţile Băncii, ultimile ce se mai păstrează din fosta Uliţă a Goliei, zisă o vreme chiar Uliţa Băncii, adăpostiseră şi ele întreprinderi junimiste: Tipografia, Librăria, Cabinetul de Lectură şi Redacţia “Curierului de Iassi”, la care a lucrat şi poetul Mihai Eminescu ca redactor, corector, cronicar (1876-1877). Alături, Iacob Negruzzi pitrocea revista ”Convorbiri literare”, scoasă la Iaşi până în primăvara anului 1885, când s-a mutat la Bucureşti. La colţul lor, Uliţa Golia se şi termina, începând Uliţa Pavelei de Lemn.

Achiziţia

Planurile construirii unui Palat Comunal tot îndepărtându-se – deşi inginerul Iginio Vignali îl şi proiectase – după trecerea celor cinci ani de locaţie, din 1902, la 23 aprilie 1907, Primăria a mai încheiat un contract pe încă cinci ani, până la 23 aprilie 1912, refuzând cumpărarea imobilului cu suma 100.000 lei propusă de proprietar. Primarii au intrat în tratative cu fraţii Alexandru şi Constantin Cantacuzino – Paşcanu, pentru preluarea imobilului lor din strada Alecsandri, actualul sediu al Stării Civile. Astfel, Primăria scapă, după aproape 20 de ani, de statutul de chiriaş.

Oferta de cumpărare fusese făcută cu mai mulţi ani înainte şi chiar discutată în Consiliul comunal din 26 ianuarie 1904, numindu-se şi o comisie care să o cerceteze (”Monitorul comunal”, 31 ianuarie 1904). După negocieri îndelungate, amânate şi reluate, în şedinţa Consiliului din 16/29 septembrie 1910, primarul Nicolae Gane arăta avantajul achiziţiei (”Monitorul comunal”, 1 noiembrie 1910).

Afaceri imobiliare

Bolţile Paşcanu (în dreapta), cumpărate de Primărie odată cu sediul din strada Vasile Alecsandri

Vânzătorii ofereau palatul principal cu 25 de camere şi alte două clădiri anexe (proprietatea comună a fraţilor Alexandru şi Constantin Cantacuzino -Paşcanu) pentru suma de 150.000 lei cât şi 11 dugheni de la strada Golia, numită apoi Cuza Vodă (proprietatea lui Alexandru Cantacuzino – Paşcanu), pentru suma de 275.00 lei. Potrivit evaluărilor, imobilele pentru care urma a se plăti 425.000 lei, făceau peste 700.000 lei. Ca afacerea să fie şi mai avantajoasă, întocmai ca şi la cumpărarea casei Roznovanu, proprietarii erau îndemnaţi să ia câte un împrumut de la Creditul Urban în contul caselor, pe care urma să-l achite Primăria odată cu diferenţa neacoperită de împrumut.

Spaţii comerciale

Odată cu palatul, Primăria a cumpărat şi dughenile existente pe atunci la stradă, unde este acum spaţiu verde şi bustul lui Dimitrie Cantemir.

Vânzarea s-a încheiat cu actul din 28 decembrie 1910, pentru cele 11 dughene (22 camere). Au costat 275.000 lei din care s-au primit 165.935 lei prin împrumutul de la Creditul Urban. A semnat Neculai Gane, primarul, şi proprietarul Alexandru Cantacuzino – Paşcanu. Pentru corpul central şi alte două secundare s-a semnat actul din 31 ianuarie 1911, preţul fiind de 150.000 lei, din care s-au primit 135.000 lei de la Creditul Urban. Semnatari au fost Alexandru şi Constantin – Paşcanu, proprietarii, cât şi D. Greceanu din partea Primăriei. Împrumuturile şi diferenţele urmau a se plăti prin bugetul anilor 1912-1913 şi 1913-1914.

Straşnicul vad

Afacerea pusă la cale de Nicolae Gane s-a dovedit profitabilă pentru Primărie, căci o parte din costul clădirilor s-a amortizat din taxele luate pe încăperile (bolţile) clădirii negustoreşti de la stradă, închiriate diferiţilor negustori ce doreau să fructifice straşnicul vad al zonei centrale.

Odăile clădirii de pe colţul străzii Cuza Vodă şi strada V. Alecsandri au fost închiriate de faimosul locantier Simon Paşcanu (iunie 1911), adesea pomenit în amintirile literare fiindcă acorda găzduire marilor ”spadasini” Mihai Codreanu, George Topârceanu, Păstorel Teodoreanu şi nelipsiţilor amatori să participe la vesele dueluri cu catrene şi epigrame. Datorită norocoasei aşezări, cârciumioara avea muşterii berechet printre vizitatorii veniţi la Primărie cu probleme şi care dădeau adălmaşuri când aveau izbândă şi-şi înecau supărarea într-un păhar de vin când îi păştea insuccesul.

Alaiuri de nuntaşi

Apropierea de sediul Primăriei aducea locantierului şi cinstirile vesele ale alaiurilor de nuntaşi ieşiţi de la ofiţerul Stării Civile din sediul Primăriei. Intrând în local cu mirii şi însoţitorii, de obicei naşul striga: ”Casă de piatră şi cinste pentru întreg poporul”, de care beneficia toată asistenţa. Motiv ca ”boema” târgului să-şi mute aici staniştea din alte locuri fără dever. Tratând nuntaşii, indiferent de stare, ca pe nişte oaspeţi din lumea înaltă, chelnerii echipaţi pe dată în fracuri şi cu mănuşi albe, ca la palatele regale, îi aşeza în tronurile pregătite în capul mesei şi-i trata domneşte cu şampanie şi tort, în timp ce un fotograf imortaliza momentul şi, în puţin timp, le înmâna pozele.

O altă boltă a Primăriei a luat-o Petro Bett (ianuarie 1912) pentru Armurăria italiană de unde îşi cumpăra muniţie vânătorul Mihail Sadoveanu şi un pistol Panait Istrati.

Primăria în noul sediu

Mutarea definitivă a funcţionarilor Primăriei avea să se întâmple, după amenajări, abia la Sfântul Gheorghe din anul 1912 când, la cererea noului proprietar, s-a eliberat complet corpul central al caselor Weissengrun, unele birouri fiind plecate încă din octombrie 1911.

Localul cel nou avusese nevoie de ample lucrări de reparaţii căci stăpânii dinainte stătuseră mai mult pe la moşii (Alexandru Cantacuzino la Salcea şi Fălticeni, iar Constantin Cantacuzino la Roman şi Dagîţa – unde dirija o Fabrică de spirt). Primăria a rămas, cu mici intermitenţe, în acest sediu până în 1969, când a revenit în sediul pe care Pogor îl dorise: Palatul Roznovanu.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*