Ionel Teodoreanu şi amintirile de pe stradela Buzdugan

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/06/2015

În Păcurari, într-o casă cu etaj, a locuit familia lui Ionel Teodoreanu din 1930 şi până la plecarea sa la Bucureşti, în 1938. În perioada interbelică, în apropiere, au locuit şi Garabet Ibrăileanu, medicul Gr.T. Popa şi biologul Ion Borcea.

Pe o stradă azi dispărută
Din Păcurari, stradela Buzdugan urca spre sanctuarul profesorului Garabet Ibrăileanu. Străduţa avea făgaş pe lângă blocul nr. 2, construit în anii 1950, urmând aleea scărilor de azi către strada ce poartă acum numele lui Ibrăileanu. Mai sus, pe această stradelă, se afla locuinţa lui Ionel Teodoreanu. În balconul clădirii, la etaj, puteau fi văzuţi adesea romancierul şi doamna sa, Lily cu iubiţii lor gemeni Afani şi Gopo. Aici, Ionel Teodoreanu a scris multe dintre romanele sale. Intrarea în curtea plină de flori şi liliac se făcea prin strada Buzdugan ce urma un traseu paralel cu strada Păcurari. La capătul nordic al uliţei, într-un fundac cu o casă ce purta numărul 10 şi era proprietatea inspectorului M. Ene de la CFR, locuia profesorul Garabet Ibrăileanu. Locul era, de altfel, înţesat de intelectuali care au făcut Iaşul celebru. În Păcurari, pe locul actualelor blocuri locuia medicul şi reputatul om de cultură Gr.T. Popa, pe stradela Buzdugan îşi avea casa biologul Ion Borcea, cel care a înfiinţat staţiunea de cercetări maritime de la Agigea, iar mai sus era şi casa profesorului junimist Constantin Meissner. Atinse de bombele războiului şi spulberate de sistematizare, toate zidirile străzii Buzdugan au lăsat locul noilor construcţii, ridicate în tulburii ani ‘50.

La Teodoreni
Ionel Teodoreanu şi soţia sa, Lily, veniseră pe strada Buzdugan în 1930. S-au mutat aici din strada Kogălniceanu nr. 24, unde zămislise cartea „Uliţa Copilăriei”, apărută în 1923, cele trei volume din „La Medeleni”, „Hotarul nestatorniciei” – 1925, „Drumuri” – 1926, „Între vânturi” în 1927 , urmate de „Turnul Milenei” şi „Bal mascat” în 1929. Casa părintească din dealul Sărăriei îi era dragă, aici îşi cunoscuse soţia şi aici se căsătoriseră. Lily Lupaşcu, născută la 17 octombrie 1897, era fiica diplomatului Ştefan Lupaşcu din Bacău şi a unei franţuzoaice. Aflată la Iaşi în ultimele zile ale refugiului, decembrie 1918, avea să fie invitată de surorile Delavrancea să petreacă împreună ajunul Crăciunului la familia avocatului Osvald Teodoreanu, tatăl romancierului. Şi astfel tinerii s-au cunoscut şi s-au îndrăgostit unul de celălalt într-o seară magică când ninsoarea cădea fără oprire, valuri, valuri. La 16 august 1919, cei doi tineri s-au logodit, iar în februarie 1920 s-au căsătorit. Locul atâtor amintiri, casa din strada Kogălniceanu era prea mică pentru familia cu doi gemeni şi părinţi şi de aceea au hotărât să se mute cu chirie în zona Păcurarilor. Tot aici, a stat o perioadă şi Al.O. Teodoreanu, Păstorel, fratele romancierului.

Casa din Păcurari
Prezenţa Teodorenilor în strada Buzdugan a semnalat-o N. Crevedia în articolul „Cu Ionel Teodoreanu”, apărut în „Universul Literar” din iulie 1930. A descris aici întâlnirea cu romancierul. „Descinsesem în gara Iaşi după 16 ore de călătorie plină de riscuri din cauza apelor revărsate. O trăsură mică, aproape cât cărucioarele acelea cu care guvernantele duc copiii bogaţi la promenadă, m-a dus în Fundătura Buzdugan, la locuinţa domnilor fraţi Teodoreanu care trebuiau să-mi dea cheile cu care să deschid porţile zăvorâte ale scriitorilor cu domiciliul în Capitala Moldovei. L-am vizitat pe domnul G. Ibrăileanu, cel mai ascuţit spirit critic din cultura românească de azi, filosoful şi restauratorul celui mai măreţ monument poetic ridicat în limba românească de Augustul Eminescu. Când am hotărât ceasul convorbirii, domnul I. Teodoreanu mă aştepta în camera lui Păstorel. Era îmbrăcat în faimoasa bluză rusească neagră şi bine dispus. A sărit ca un pui de cerb şi şi-a încrucişat picioarele…”.

ionel teodoreanu acasaÎn familie
Tot în Păcurari l-a găsit şi Profira Sadoveanu care, sub pseudonimul Valer Donea, a semnat interviul „Ionel Teodoreanu”, apărut în „Adevărul literar şi artistic” în preajma Crăciunului anului 1935. „Înspre seară, acum câteva zile, m-am îndreptat spre Păcurari – un cartier al Iaşului – să găsesc strada Buzdugan, în fundacul căreia se află casa în care locuieşte Ionel Teodoreanu. Se înnoptase. Am nimerit destul de repede. Într-o linişte de câmpuri sub lună, casa sta luminată pe dinăuntru, prietenoasă. Mi-a deschis Gogo, elev în uniforma Liceului Internat. De la o masă, s-a ridicat un tânăr stângaci, cu amprentele adolescenţei zugrăvite pe faţă şi cu vocea nesigură. Era Afani… Stăpânii casei, Lily şi Ionel Teodoreanu, luau ceaiul obişnuit. M-au poftit şi pe mine. Ne-am retras într-o odaie din fund, unde patul larg vişiniu, mobila artistică veche, tablouri de preţ pe perete, bijuteriile orientale şi şalul persan alcătuiau un interior cu totul personal: stilul Teodoreanu”, amintea autoarea interviului. Atunci au discutat şi despre cel mai nou volum publicat – Lorelei. Romancierul a spus: „De fapt, e cartea acestei case, a destinului pe care îl evocă colţul acesta retras de lume. Am numit-o Lorelei însă, pentru că mi s-a părut că se potriveşte mai bine cu fiinţa care dă tonul cărţii şi chiar cu fondul de legende a soartei ce se desprinde din întregul roman”.

Aici, în casa de pe fundacul Buzdugan, Teodoreanu a scris Fata din Zlataust, apărută în 1931, Golia, apărută în 1933, Crăciunul de la Silvestri, în 1934, Lorelei, în 1935, Arca lui Noe în 1936, Secretul Anei Florentin în 1937.

În drum spre Bucureşti
Scriitorul a stat pe dealul Păcurarilor până în anul 1938 când a pornit şi el pe drumul Bucureştilor, ducând în suflet „dulce târgul Ieşului”. A plecat, nevoit de condiţiile tot mai dificile în Iaşul rămas tot cu mai puţine activităţi economice. Înaintea plecării, Colegiul avocaţilor a dat în cinstea sa un banchet la Trei Sarmale. A încheiat etapa ieşeană scoţând la Bucureşti volumul de amintiri „În casa bunicilor” (1938) şi romanul „Fundacul Varlaamului”, inspirat de figura părintelui său Osvald Teodoreanu, tecut în lumea umbrelor. Iaşul i-a stăruit în suflet şi i-a închinat ultimele volume „Întoarcere în timp” (1941) şi „Masa Umbrelor” (1946). În Bucureşti a locuit la Intrarea Romană, azi strada Mihai Eminescu şi pe strada Romulus nr. 53. A murit într-o zi de iarnă cu nămeţi şi viforniţă, la 3 februarie 1953. Mai înainte, în 1952, murise şi mama Sonia, Păstorel vieţuind până în 15 martie 1964.

Bombe şi sistematizări
Părăsit, Fundacul Buzdugan sau Fundacul Varlaamului, cum îl botezase în roman, a rămas fără dragii săi locatari. Plecase în lumea umbrelor şi Garabet Ibrăileanu, la 12 martie 1936, urmat cu paşi repezi de George Topârceanu, la 7 mai 1937. În timpul războiului, în Iaşul aflat în 1944 pe linia frontului s-au dat lupte aprige. Fundacul Buzdugan şi legătura acestuia cu Păcurariul au fost bombardate şi astfel au dispărut casele cu amintiri de nepreţuit. Ce nu au distrus exploziile, a fost dărâmat mai târziu în lucrările de sistematizare, iar în loc au fost ridicate trei blocuri zidite prin anii 1950, cu proiecte şi sprijinul unor ingineri sovietici. Blocurile au fost destinate personalului fabricii Penicilina, ce tocmai se înălţa. Mai târziu, pe locul fundacului au fost construite scările şi câteva spaţii comerciale spre strada care astăzi poartă numele lui Garabet Ibrăileanu. (de Ion Mitican)

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*