Ion Sapdaru: „Pe actor şi pe lup îi hrănesc picioarele”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 17/03/2016

Interpret al unor roluri memorabile în A fost sau n-a fost, California Dreamin’, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Concertul sau Jucătorul, dar şi regizor al mult aplaudatelor reprezentaţii cu Lecţia, Chiriţa în provinţie, Nevasta lui Hans, Natură moartă cu nepot obez, Hollywood Mirage sau Freelancer Story, Ion Sapdaru încântă publicul prin savoarea şi umorul special cu care-şi îmbracă fiecare clipă dedicată artei spectacolului.

Curierul de Iaşi:Anul viitor se împlinesc 20 de ani de la un record al Teatrului Naţional Vasile Alecsandri: piesa “Chiriţa în provinţie”, regizată de dumneavoastră şi a cărei premieră a avut loc în iunie 1997, a înregistrat peste 100 de reprezentaţii timp de 5 ani consecutiv. A fost cel mai longeviv spectacol postdecembrist al scenei ieşene. Ce amintiri aveţi de la acest moment unic, practic un omagiu adus celui care patronează spiritual Naţionalul ieşean?

Ion Sapdaru: – Despre montarea Chiriţei am amintiri încă foarte vii şi emoţionante. Îmi amintesc că a fost greu să conving conducerea să montez piesa. Erau câteva motive pentru care nu se voia montarea. Pentru că rolul Chiriţei este foarte râvnit de mulţi dintre actorii Teatrului Naţional din Iaşi, este un fel de  înregimentare definitivă în rândul marilor actori care au jucat acest rol la Iaşi. Îi amintesc aici doar pe Matei Millo şi Miluţă Gheorghiu. Ori propunerea mea pentru acest rol era Teodor Corban! Teo nu avea pe  atunci nici 35 de ani! Această propunere a picat greu la ,,rast’’- ul (ficatul – aşa spunea Chiriţa) unora din teatru. Au fost doi ani de aşteptare în acest sens, conducerea dorea enorm spectacolul în repertoriu, dar vizitele câtorva onorabili la biroul directorului general bloca proiectul şi elanul. O actriţă a propus chiar să facem o rugăciune la mormântul lui Miluţa Gheorghiu, poate ne dă marele înaintaş dezlegare şi am făcut-o şi pe asta. Nimic! Mulţi îmi sugerau să schimb propunerea cu Corban. Că dacă vine alt interpret al Chiritei totul se va aranja ca prin minune. Eu m-am ţinut tare! În sfârşit, la intervenţii mari de tot, ca în filmele cu mafioţi, au început repetiţiile care au durat o lună şi un pic. A trebuit să rezolvăm o mulţime de probleme. Iar cea mai anevoioasă dintre ele a fost calul. Celebrul cal pe care Chiriţa intra în scenă trebuia să aiba câteva calităţi. Să fie un cal cuminte, să nu se sperie de public şi, evident, să aibă anumite calităţi actoriceşti. Aşa a apărut Murachi, mânzocul de 3 ani, o minune de căluţ, care s-a dovedit a fi un actor desăvârşit. Cuminte, frumuşel şi mare iubitor de zahăr. Apoi a fost Murachi 2 şi chiar şi Murachi 3. Studenţii mei din figuraţia cu ţăranii, apoi boieri din Iaşi, au jucat 4 ani în acest spectacol. Iar interpretele Luluţei a fost şi ele trei, pentru că, dragele de ele, se măritau, rămâneau gravide şi eram nevoiţi să le înlocuim cu alte actriţe. În ce-l priveşte pe Teodor Corban, consider că  Chiriţa jucată de el stă cu cinste în rândul celor mai mari interpreţi ai acestui rol.

Sapdaru 3

C.I.: – Dacă tot este vremea aniversărilor, ar fi imposibil să nu amintim împlinirea a 10 ani de la premiera filmului „A fost sau n-a fost”, cel care, practic, v-a deschis o carieră foarte prolifică în cinematografie. Pe de altă parte, sunteţi la fel de activ în regia de teatru, luni abia întorcându-vă de la o nouă premieră din acest an, Oscar şi Tanti Roz la Teatrul “Jean Bart” din Tulcea, pentru ca marţi să plecaţi la o filmare în munţi. Aceste schimbări de registru vă menţin în formă sau simţiţi că erodează, pe undeva, tihna necesară marilor proiecte?

I.S.: – Aceste “schimbări de registru’’ sunt din ce în ce mai grele, dar l-aş supăra pe Dumnezeu să spun că îmi displac, mă obosesc sau altceva …Un proverb din folclorul actoricesc spune că ,, pe actor şi pe lup îi hrănesc picoarele“…Aşa este, trebuie să alergi mult, azi la Tulcea la teatru, iar mâine la munte, la filmări. E greu, e solicitant, dar, Doamne ajută, încă vreo sută de ani! Sunt 10 ani de când s-a făcut ,, A fost sau n-a fost ‘’. Nu ştiu dacă pentru istoria cinematografiei e mult sau puţin. Pentru mine e ca şi cum s-a întâmplat ieri. Încă mai sunt vii momentele acelea de la filmări, dar şi mai vii sunt epuizantele repetiţii pe care le-am avut cu Corneliu Porumboiu. Am repetat acest film ca pe o piesă de teatru. Dar cât de uşor ne-a venit apoi să filmăm! A fost o mare onoare pentru mine să joc alături de Teodor Corban şi Mircea Andreescu. Mi-a plăcut expresia ,,tihna marilor proiecte “. Da , e o expresie frumoasă …

 

C.I.: – Aţi studiat actoria de film la Institutul de Cinematografie VGIK din Moscova, una dintre cele mai vechi şcoli de film din lume ce a scos la lumină nume precum Aleksey Batalov, Sergei Eisenstein, Andrei Tarkovsy. V-aţi gândit vreodată că, dacă rămâneaţi la Moscova, vi s-ar fi deschis o altă cale în cinematografie?

I.S.: – Dacă rămâneam la Moscova? Nu ştiu ce mi s-ar fi întâmplat. Dar, acum, când stau şi mă gândesc, nu cred că faceam o mare carieră în filmul rusesc. Care, după căderea comunismului, a căzut şi el. Au fost douăzeci de ani şi mai bine în care filmul rusesc efectiv a agonizat rănit de moarte. Apoi, parcă şi-a revenit şi a început să se ,,americanizeze’’. Venirea lui Zviaghinţev, Loza, Balabanov a adus o rază de speranţă în lumea filmului rus. E posibil să fi avut şi eu un anume traseu în toată nebunia asta, dar cred că al meu ar fi fost mai simplu: teatru – crâşmă – acasă – cimitir. Şi poate vreo figuraţie în vreun film în care personajul principal seamănă la muşchi cu Schwarzenegger, dar vorbeşte ruseşte.

Sapdaru 4

C.I.: – Sunteţi un puternic susţinător al cauzei actorului de teatru, exprimându-vă hotărât în privinţa sprijinirii actorilor tineri. De altfel, aţi dedicat o piesă, “Freelancer Story”, memoriei unui actor foarte tânăr, Toma Moraru, dispărut prea devreme. Credeţi că Iaşul actual are capacitatea de a furniza scenei actori de mare calibru? Ce ar trebui făcut pentru a promova Iaşul din punct de vedere teatral, dar şi cinematografic?

I.S.: – Şcolile de teatru din România, ca şi cea din Iasi, sunt bântuite de o fantomă: ,,Bologna’’! Sistemul acesta de învăţământ, care o fi eficace în alte domenii, distruge noţiunea de studii de actorie. Şcoala de teatru din Iaşi a scos pe parcursul existenţei sale nume mari în teatrul românesc. Şi am să-l amintesc aici doar pe Octavian Cotescu. Sunt un susţinător al actorilor tineri, îi iubesc şi încerc să-i ocrotesc şi să-i ajut pe cât e posibil. Ştiu cât de greu e astăzi să obţii un post în teatru, cunosc tendinţele de ,,regie’’ care îl desfiinţează în cele mai dese cazuri pe tânărul actor şi, în general, în teatru investiţia cea mai sigură e tinereţea! Acesta-i secretul! Teatrul Naţional din Iasi, care este angajat al ministerului culturii, nu este promovat în nici un fel de instituţia care-l plăteşte. De chestia asta cred că ar trebui să se ocupe mai apăsat primăria.

Sapdaru 5

C.I.: – Sunteţi actor, regizor, dramaturg. În ce ipostază se simte Ion Sapdaru în elementul său şi de ce?

I.S.: – În toate ipostazele în care reuşesc să spun ceva oamenilor.

 

C.I.: – Vara vă retrageţi la Prisăcani, la 20 de kilometri de Iaşi, într-o căsuţă de pe malul Prutului. Pe uliţele de acolo, prin stufărişul în care bate vântul dinspre Moldova, se întâmplă să-l regăsiţi, câteodată, pe Ion din Doroţcaia natală?

I.S.: – Da, îl regăsesc mereu pentru că îl şi caut. Nici nu-mi vine greu să-l regăsesc. Satul moldovenesc nu s-a prea schimbat. O spun asta şi cu regret, dar şi c-o ascunsă bucurie. Satul moldovenesc e la fel de moleşit ca pe vremea copilăriei mele, cu oameni galeşi care nu vor nimic, doar să-i laşi în pace. Aceeaşi vorbă mucalită, cu tâlc şi cu înjurături kilometrice. Acelaşi nesaţ de a bea, dar şi a cunoaşte. Ce mai, veşnicia s-a născut la ţară!

 

C.I.: – Fără îndoială, surprindeţi multe imagini din tot ceea ce vă înconjoară, unele dintre ele inspirându-vă în proiectele dumneavoastră. Spuneţi-ne despre o imagine pe care o păstraţi neatinsă în suflet şi pe care o consideraţi atât de specială, încât n-aţi îndrăzni să o transpuneţi niciodată pe scenă sau în film.

I.S.: – Imaginea unui car cu boi care se mişcă anevoios pe un drum de ţară, din care curgea sânge, lăsând dâre negre în ţărână, iar în car erau trei puşti agonizând şi ţipând. Fuseseră cu vacile la păscut şi au găsit un obuz nedetonat din marele război mondial. Aveam 7 ani când am văzut asta…

Comments

comments

Categoria: interviu

Cuvinte cheie: , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*