Ion Mitican, poveste fără de sfârşit

Publicat de Curierul de Iasi la data de 29/03/2012

Povestea inginerului şi scriitorului Ion Mitican a început pe 11 aprilie 1931, ziua în care avea să vină pe lume în familia unor ţărani simpli din satul vasluian Dăneşti. Vizitele făcute de către familia mătuşei sale din Iaşi aveau să-i stârnească interesul pentru cultura şi civilizaţia urbană.

„Veneau încărcaţi de cărţi, să petreacă vacanţa în satul cu vii şi livezi imense de pruni. Toţi ieşenii, vasluienii şi bucureştenii care erau din sat vara veneau la părinţi, la bunici. Unii cu chitarele, alţii cu patefonul”, mărturisea Ion Mitican într-un interviu acordat cotidianului Evenimentul, în 2007.

Anii adolescenţei l-au adus la Iaşi, unde a învăţat la Liceul Naţional. Între anii 1950 şi 1954 urmează cursurile Facultăţii de Electrotehnică din Iaşi. Refuză un post în Ministerul Energiei Electrice, alegând să se angajeze la Vaslui, pentru a electrifica satul natal. Din 1960 s-a transferat la Regionala Căi Ferate Iaşi, ocupându-se în principal de comunicaţiile feroviare. De altfel, aici va dezvolta primul sistem din România de radicomunicaţii între mecanicii de locomotivă şi dispecerate.

În paralel cu activitatea profesională, desfăşurată la CFR, până în februarie 1994, când a ieşit la pensie, Ion Mitican şi-a dedicat jumătate din viaţă cercetării istoriei Iaşilor. Cercetând vechi publicaţii şi documente din biblioteci şi Arhivele Statului, a scos la iveală informaţii şi amănunte puţin cunoscute despre trecutul oraşului şi personalităţile care l-au însufleţit.

După ieşirea la pensie, în anul 1994, Ion Mitican şi-a păstrat spiritul dinamic şi inovator, organizând şi predân cursuri de utilizare a calculatoarelor la Clubul CFR Iaşi. De asemenea, a desfăşurat o susţinută activitate publicistică în cele mai citite publicaţi locale. Pe 24 martie, Ion Mitican a plecat dintre ieşeni, lăsând în urmă o poveste fără de sfârşit, la fel cum e şi istoria Iaşului.

„Am îndrăgit istoria în general şi mai ales pe cea a Iaşului. Mi-am dezvoltat gustul pentru scris graţie profesorului de istorie din liceu. Se bătea prea multă monedă pe savanţi şi realizările lor, iar el, ca să evite asemenea lucru, ne ţinea extraordinare lecţii despre Iaşi.” – Ion Mitican.

Visul lui Ion

În 1955, tânăr absolvent al Facultăţii de Electrotehnică, Ion Mitican a refuzat o repartiţie foarte bună primită din partea Ministerului Energiei Electrice, preferând un post de electrician la Vaslui. Marea lui dorinţă era de a electrifica satul natal, Dăneşti.

„M-am împrietenit cu cei de la uzină ca să pot lua şi eu nişte sârmă, pentru că de asta aveam nevoie în sat. La 23 august 1955 s-a făcut lumină în sat. Pe la ora două, dupa masă se auzea la radio: “Se transmite din satul Dăneşti, Vaslui pornirea curentului prin autoimpunere” (adică prin mijloace locale, nu investiţii de la stat). Statul făcea astfel de investiţii doar în localităţile de mare importanţă, centre de radio, sate colectivizate. Iar Dăneştiul era un sat de răzeşti de pe timpul lui Ştefan cel Mare. În ziua aceea s-au adunat toţi din satul nostru şi de prin satele vecine la Căminul Cultural şi toţi aşteptau de acum să vină curentul, iar noi eram tămâie pentru că grupul de electrogen se învârtea, dar nu dădea curent. Am impresia şi în ziua de astăzi că ne-a sabotat cineva, să ne taie puţin din elan, pentru că erau mulţi meşteri pe acolo veniţi de pe la Vaslui care erau invidioşi pe ceea ce reuşisem noi să facem. Balul a început până la urmă pe întuneric şi pe la ora 22 s-a făcut o lumină mare. S-a luminat tot satul şi toată lumea ţipa de bucurie. Acesta este un moment frumos din viaţa mea”, a povestit Ion Mitican într-un interviu acordat în 2008 agenţiei de ştiri CuzaNet.


Pionierul radiocomunicaţiilor feroviare din România

În 1973, inginerul Ioan Mitican elabora volumul „Radiotelefoane – principii”, în care concentrase rodul cercetărilor sale în domeniul radio – comunicaţiilor. Mitican lucra în acea vreme la Regionala CFR Iaşi, fiind hotărât să întreprindă ceva pentru a preîntâmpina producerea de accidente feroviare cauzate de lipsa vizibilităţii şi a unei comunicări eficiente între mecanicii de locomotive şi dispecerate.

„Mecanicul mergea cu 60-70 km la ora, convins că totul e OK doar pe baza semnalului luminos. Stătea la bordul locomotivei cu ochii ţintă. Era obositor, dar se întâmplau accidente, pentru că uneori nu se vedea bine, era ceaţă, şi prin anumite staţii trenul rapid trecea şi cu 80 de kilometri pe oră. Îmi amintesc că la Tecuci, la intrare, rapidul a primit o linie secundară în loc de linia întâi, ocupată temporar. Din cauza vitezei, trenul a deraiat şi au murit 50 de oameni. Dacă mecanicului i s-ar fi comunicat prin radio să reducă puţin viteza, accidentul ar fi fost evitat. Atunci am găsit sprijinul directorului de la Regională, care a militat pentru sistem, în ciuda criticilor care i se aduceau”, mărturisea Ion Mitican într-un interviu acordat Jurnalului Naţional. În cele din urmă, graţie ambiţiei lui Ion Mitican, prima linie din România în care s-au utilizat radiocomunicaţiile, în 1973, a fost Iaşi-Bârnova-Vaslui-Bârlad-Tecuci, după care sistemul s-a extins în întreaga ţară.

Cărţile lui Mitican, cu mireasmă de candelă

Ion Mitican ilustrează spiritul locului precum puţini alţii. Ca inginer a publicat, în anii ‘70, mai multe cărţi de specialitate (de la „Radiotelefoane-principii“ la „Radiotelefoane portabile“). Preocuparea statornică de turist cultural infatigabil a fost remarcată la apariţia ineditului op „Un veac prin gara Iaşi“ (Bucureşti, editura Sport-Turism, 1983). Susţinător lucid (incomod pentru ignari) al conservării monumentelor, „răzeşul“ născut în anul 1931 în Dăneştii Vasluiului, absolventul Liceului Naţional şi al Facultăţii de Electronică a devenit, din 1990, un fel de „impiegat“ cultural de înaltă clasă, îndrumător, ghid, călăuză inepuizabilă pentru toţi iubitorii de Iaşi vechi, basarabeni sau maramureşeni, occidentali sau orientali. Cotrobăind prin arhive şi case uitate, parcurgând cu minuţiozitate jurnale vechi în biblioteci publice, înfruptându-se din valorile existente în muzee, librării şi anticariate, „ispravnicul“ Ion Mitican ne-a fascinat, ne încântă şi ne instruieşte, fără ostentaţie, neobosit, fie prin discursul oral pitoresc, fie prin cărţile, cu mireasmă de candelă, dedicate străzii istorice Lăpuşneanu, lui Eminescu şi Creangă, mahalalei Târgu Cucului sau Palatului Roznovanu (transformat în Prim\rie de tip european de Vasile Pogor şi Nicolae Gane). (“Veronica domnului Mitican…”, Lucian Vasiliu, Ziarul Lumina, 25 Septembrie 2007)

“Iaşul a pierdut foarte mult, a pierdut foarte mult Primăria, prin dispariţia lui Ion Mitican din această lume. Avea o dragoste pentru această urbe cum rar mai întâlneşti. Era o enciclopedie vie a ceea ce a însemnat Iaşul, iubea fiecare părticică din trecut, iubea ca nimeni altul străzile şi monumentele acestui oraş. Prin prodigioasa sa activitate editorială şi publicistică, Ion Mitican şi-a exprimat imensa sa dragoste pentru Iaşul cel făuritor de istorie şi legendă, un Iaşi al preafrumoaselor poveşti despre epoci şi oameni care i-au conferit identitate şi prestigiu. Pentru noi toţi, domnul Ion Mitican va rămâne o poveste fără sfârşit, precum Iaşul din scrierile domniei sale. Suntem obligaţi să-i păstrăm vie amintirea şi îi vom cinsti memoria printr-o recunoaştere publică”. – Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*