Ion Cristea: “Visul meu e să aud Hora Unirii la Chişinău”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 24/07/2016

În fiecare zi, din orologiul Palatului Culturii răsună acordurile Horei Unirii. Este un mod prin care timpul ne îndeamnă să ne gândim zilnic la lecţia trecutului înscrisă pe toate vechile zidiri ale Iaşului. De maşina timpului aflată în Turnul Palatului Culturii se ocupă, de 40 de ani, expertul restaurator Ion Cristea. Priceperea şi răbdarea acestuia stau în spatele bunei funcţionări a inimii Iaşului, cea care bate simultan cu inima fiecăruia dintre noi.

Copy ofceas palatul culturii 042

Curierul de Iaşi: – În sfârşit, simbolul Iaşului, ceasul care bate din Turnul Palatului Culturii, poate fi vizitat de către public. Cum vedeţi această inedită postură în care se află imensiul orologiu?

Ion Cristea: – După multe demersuri făcute timp de 35 de ani, toate hârtiile pentru permiterea accesului la ceas au fost aprobate, cu excepţia avizului de la pompieri. Aceştia nu au aprobat vizitarea turnului cu ceas de teama că, odată ajunşi aici, sus, vizitatorii s-ar putea arunca pe fereastră. Această percepţie a blocat vreme de 35 de ani accesul turiştilor în turn. Nimeni n-a putut urni acest pietroi pus de pompieri. După reabilitarea Palatului, s-a reuşit aprobarea vizitării ceasului din turn. Îmi aduc aminte că, ducând prin pod pe ambasadoarea Greciei, aceasta a fost impresionată de ceea ce vedea şi a spus că vizitarea turnului ar fi o acţiune interesantă şi rentabilă. Astfel, am înţeles de ce era ambasadoare: pentru că era o femeie foarte deşteaptă. Revenind la turn, acesta este format din trei încăperi. Prima este sala greutăţilor, cu aproape 90 de metri pătraţi, unde deja s-a pus parchet şi se află în curs de amenajare. Urmează sala mecanismului propriu – zis, cu aceeaşi suprafaţă, şi sala carillonului, a clopotelor, care este deasupra. În total, sunt circa 400 de metri pătraţi care pot fi valorificaţi muzeistic. Închipuiţi-vă că această suprafaţă uriaşă a stat din 1925 nevalorificată sub nici o formă, până în prezent. Sperăm să avem acelaşi succes din punct de vedere al vizitatorilor ca şi în cazul turnului cu ceas din Sighişoara, spre exemplu.

– De 40 de ani lucraţi în interiorul acestei bijuterii a tehnicii şi mecanicii fine. Cum aţi ajuns aici, în inima metalică a Iaşului?

– Eu am venit la laboratorul de restaurare şi conservare a metalelor, un laborator zonal, printre puţinele din ţară, care a împlinit recent 40 de ani de la înfiinţare. Foarte mulţi străini au rămas surprinşi de nivelul superior ştiinţific al activităţii laboratorului. În acea vreme, am restaurat foarte multe mecanisme, automate muzicale, ceasuri etc. Cu această pasiune m-am trezit de mic. Există o chemare, aşa cum unii se nasc să cânte, de pildă. Păcat că societatea actuală nu mai oferă posibilitatea orientării profesionale a tinerilor care au astfel de pasiuni. Au fost desfiinţate şcolile profesionale şi e păcat, mulţi tineri crescând ca buruienile.

-În toţi aceşti ani de când vegheaţi la buna funcţionare a ceasului, vi s-a întâmplat să vă aflaţi în alt colţ al oraşului şi să aşteptaţi cu emoţie bătăile sale? Aveţi câteodată sentimentul că trebuie să vă aflaţi 24 de ore lângă el, pentru a fi sigur că funcţionează ireproşabil?

-Desigur, răspunderea este mare. Dacă ceasul merge bine, nu te întreabă nimeni nimic. Dacă merge aiurea sau s-a stricat, toată lumea te întreabă ce ai făcut. Atunci când s-a defectat, am fost chemat de acasă pentru a remedia problema.

 

– Înţeleg că a existat la un moment dat un proiect de difuzare a bătăilor ceasului până dincolo de Prut.

-Da, în 1970 s-a făcut o staţie de sonorizare pentru tot oraşul. Apoi, s-a adus o staţie de emisie – recepţie care bătea 200 de kilometri cu gândul ca bătăile ceasului să se audă până la Chişinău. Practic, să cânte Hora Unirii în inima Basarabiei. Dar a venit Brejnev şi a zis “Niet!” Acum, mă bucur că am reuşit să punem din nou în funcţie staţia de sonorizare şi, astfel, să se audă în jurul Palatului acordurile simbolului muzical al Iaşului, Hora Unirii. Sper ca şi proiectul cu Chişinăul să fie reluat.

-După restaurare, Turnul cu Ceas a devenit vizitabil. Ce reacţii aveţi de la turiştii care vin aici?

-În viaţa mea nu am primit atâtea felicitări şi cuvinte de bine, de când am deschis accesul vizitatorilor în turn. Desigur, şi eu le-am spus o mulţime de lucruri pe care nu aveau de unde să le ştie. Chiar dacă sunt pasionaţi, sunt multe lucruri tehnice pe care au fost bucuroşi să le afle de la mine.

 

Neobosita inimă a Iaşului

Ceasornicul din turnul Palatului a contribuit în mod deosebit la faima clădirii. Acesta moştenea amintirea orologiului instalat în turnul porţii Curţii Domneşti la 1728 şi care a dat, multă vreme, ritmurile oraşului. Instalarea unui orologiu cu carillon a fost, în sine, o opţiune romantică, întrucât construirea acestui gen de mecanisme se afla în ultima fază de evoluţie istorică. Aceasta era o idee retro, în acord cu spiritul clădirii. Ceasul a fost produs în Germania, la Hamburg, de firma J.F. Weule-Bocknem, şi instalat în Turnul Central al Palatului Culturii în 1925, de „casa” inginerului Horia Pascalovici din Bucureşti.

Mecanismul ceasului transmite mişcarea către acele celor trei cadrane, prin axuri şi grupuri de roţi dinţate conice. Acesta se încarcă automat, la fiecare 12 ore, cu ajutorul unui motor electric şi al unei greutăţi de 120 kg, ce se ridică la o înălţime de 8 m.

Cadranele sunt decorate cu mici vitralii, reprezentând cele douăsprezece zodii. La exterior, doi plăieşi în costume naţionale, zugrăviţi pe zidul turnului stau de strajă încadrând ceasornicul, după modelul oştenilor pictaţi la Castelul Peleş. Potrivit lui I.D. Berindei, arhitectul care proiectat şi construit Palatul în perioada 1906 – 1925, cei doi oşteni pictaţi în frescă sunt „plăieşii lui Dragoş Vodă”, descălecătorul Moldovei.

Carillonul ceasului este un sistem de clopote acordate, o replică modernă a mecanismelor similare din Evul Mediu occidental. Cele 8 clopote reproduc, la fiecare oră exactă, „Hora Unirii”, melodia lui Al. Flechtenmacher fiind înregistrată pe un tambur cu 69 ştifturi.

 

Comments

comments

Categoria: interviu





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*