Ioan Manciuc, edilul marilor transformări urbanistice

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/11/2011

CURIERUL DE IAŞI prezintă istoria primarilor Iaşului, cei care au condus destinele oraşului din 1864 până în prezent.

Ioan Manciuc a avut o contribuţie importantă la transformarea municipiului Iaşi într-un oraş modern. Pe lângă transformarea vechiului oraş, acesta a reuşit să obţină bani de la nivel central pentru a crea “mini-oraşe” precum Alexandru cel Bun, Dacia şi Mircea cel Bătrân.

Cariera politică şi administrativă

Ioan Manciuc s-a născut la data de 25 iulie 1929 în satul Şcheia, comuna Alexandru Ioan Cuza (pe atunci în judeţul Roman, azi în judeţul Iaşi), într-o familie de ţărani înstăriţi. A urmat cursurile Liceului Teoretic şi apoi Facultatea Muncitorească din Iaşi. A studiat şase ani la Moscova, învăţând limbile rusă şi franceză. Din anul 1969 a fost ales ca deputat în Marea Adunare Naţională, iar din 1975 este ales ca membru al Consiliului de Stat al R.S. România. În anul 1970, Ioan Manciuc a obţinut licenţa în istorie la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi. În perioada 1970-1979, el a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Popular al Municipiului Iaşi (denumire sub care era cunoscută în acele vremuri funcţia de primar). În calitate de primar, el a făcut parte din Consiliul Executiv al Federaţiei Mondiale a oraşelor înfrăţite, ocupând şi funcţia de vicepreşedinte al acestuia.

Modernizarea Iaşului

În timpul mandatului său de aproape un deceniu, Ioan Manciuc a creat si ceea ce astazi numim Zona Industriala, mai exact fabricile metalurgica, de matase, de fire si fibre sintetice, de tricotaje, de antibiotice, de materiale de constructii, avand un rol important in construirea CUG si CET. Printre realizarile sale ca primar pot fi menţionate: amenajarea centrului civic al municipiului Iasi, constructia si dezvoltarea cartierelor Alexandru cel Bun şi Dacia, modernizarea cartierului Copou, sistematizarea cartierului Tătăraşi, integrarea în municipiul Iaşi a suburbiilor Nicolina, Frumoasa şi CUG, unde au fost construite blocuri de locuinţe, construirea de noi blocuri în cartierele Păcurari, Tătăraşi şi Nicolina, extinderea şi sistematizarea magistralei Socola, lărgirea bulevardelor Ştefan cel Mare, Independenţei şi Păcurari, amenajarea zonei Gării, construirea pasajului subteran din Piaţa Unirii, amenajarea râului Bahlui, construirea bazinului de acumulare de la Cârlig etc. În afară de aceste activităţi, Ioan Manciuc s-a mai ocupat şi de institutiile de invatamant, sanitare si culturale din oras, de pastrarea si punerea în valoare a tuturor monumentelor de artă şi istorice. Printre realizările în acest domeniu se află construirea de noi cămine studenţeşti, de licee cu profil industrial şi a Casei de Cultură a Sindicatelor.

Comments

comments



Stiri similare

  1. Gheorghe Lascăr, edilul destoinic
  2. Alexandru Ioan Cuza, reformatorul statului român
  3. Grădina Palas, armonia şi bunul gust al marilor parcuri europene
  4. Expoziţie de soluţii urbanistice pentru viitorul cartier Moara de Vânt
  5. Primarii Iasului – Alexandru Bădărău, iniţiator al proiectelor de aducţiune a apei


Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!