Ioan Holender, propus pentru titlul de Cetăţean de onoare al Iaşului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 24/11/2015

Cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, Ioan Holender, va deveni cetăţean de onoare al Iaşului. În acest sens, Executivul Primăriei a propus un proiect de hotărâre care va fi dezbătut într-o şedinţă ordinară a consilierilor locali, ce se va desfăşura miercuri.

Holender 2

Holender a fost director al Operei de Stat din capitala Austriei în perioada 1992 – 2010 şi a fost preşedinte şi director artistic al Festivalului de Muzică „George Enescu“ în perioada 2003 – 2015.

În martie 2010, a devenit cetăţean de onoare al oraşului Viena, iar în 2011 i s-a acordat acelaşi titlu de către municipiul Timişoara, oraşul său natal. Holender este Doctor Honoris Causa al Uni­versităţii din Bucureşti, al Univer­sităţii de Vest din Timişoara, al Academiei de Muzică din Sofia şi al Conservatorului „Gheorghe Di­ma“ din Cluj.

„Ioan Holender a fost manager artistic al mai multor evenimente care au promovat adevăratele va­lori româneşti în ţară şi peste hotare, fiind una din persona­lităţile contemporane cele mai cunoscute şi apreciate în ţară şi în lume. Acordarea tilului de cetă­ţean de onoare al municipiului Iaşi, la propunerea unor distinşi reprezentanţi ai mediului cultural ieşean, ar aduce un plus de promovare şi imagine pozitivă oraşului nostru“, se precizează în proiectul de hotărâre.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*