Invitaţie în Grădina Beilicului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/09/2010

Apropierea împlinirii unui veac de la încorporarea Bucovinei în Imperiul Habsburgic, cu năprasnica decapitare a domnitorului Moldovei fiindcă îndrăznise să se opună răşluirii frontierelor ţării, hărăzise laşilor anului 1875 dureroase momente de aduceri aminte. Cu acest prilej, la 1 octombrie 1875, în piaţa existentă pe pământul fostului conac, unde „au ţăet pe Măria Sa Grigore Ghica Voievod, cu vicleşug, în casele de beilic, la văleatul 1777 octombrie 1, duminică spre luni”, se dezvelea un monument din marmură, în chip de sarcofag (un cenotaf). Peste un an, lângă acesta, se înălţa şi o coloană din marmură cu bustul eroului, dăltuit de sculptorul Karl Storck, piaţa devenind grădină publică „Ghica Vodă”. Fiindcă vineri 1 octombrie 2010, ora 12, la monumentul din strada Ghica Vodă are loc comemorarea domnitorului, cu sprijinul {colii Carmen Silva, Bisericii Barnovschi şi altor instituţii, propunem o întoarcere în timp.

Beilic însemna loc de ospeţie al înalţilor dregători turci, aflaţi cu misiuni în Moldova. Cu timpul, cuvântul căpăta sensul de obligaţie a pământenilor de a da adăpost şi hrană trimişilor de la ~nalta Poartă. Pentru a scăpa locuitorii Iaşilor de asemenea atribuţii păguboase, domnitorul Mihail Racoviţă (1715-1726) ridica o clădire în apropierea palatului, iar urmaşul său Scarlat Ghica (1757) construia una „de beilic”, pe un loc mai îndepărtat, luat de la Mănăstirea Zlataust. Acaretul se administra de un Portar Başa cu mai mulţi portărei.

Slăbită de războaie, Turcia, putere suzerană în Principatele Române, cedând prin 1776 Imperiului Austriac, fără drept, vreo 10.000 de kilometri pătraţi din teritoriul Moldovei cu Suceava, fosta capitală a Moldovei şi alte localităţi, teren ocupat din 1774, domnitorul Grigore Ghica a protestat, căutând şi ajutor internaţional.

Iritată de nesupunerea domnitorului, Înalta Poartă din Istanbul a trimis în Moldova un emisar (pe aga Kara Hisarli Ahmed) cu vreo 40 însoţitori. Ajungând la Iaşi, motivând că merge la Hotin, emisarul s-a prefăcut bolnav şi a cerut să fie urcat pe braţe în clădirea de Beilic, chemând domnitorul să-1 vadă şi să-i dea un mesaj de la sultan. Vizitându-l medicii de la Curte, unul a bănuit că trimisul minţea şi-şi legase mâinile, iar altul a socotit că este cu adevărat bolnav. Acceptând să-l întâlnească, la 1 octombrie 1777, seara, cu toate că soţia nu era de acord, domnul s-a dus însoţit de puţini însoţitori. La scara clădirii a fost întâmpinat de secretarul lui Ahmed, de medicul Curţii şi de slujitori (arapi) care i-au luminat drumul, l-au afumat cu tămâie din căţui de argint si l-au stropit cu apă de trandafiri. Slujitorii aveau hangere la brâu şi erau posomorâţi. Ce s-a mai întâmplat în odaia de primire nu se ştie exact, însoţitorii domnitorului fiind conduşi în casele din curte.

Mai multe versiuni privind moartea lui Ghica Vodă

După unii contemporani, la intrare, Ahmed ar fi strigat musafirului că e mazilit, iar după alţii că l-ar fi poftit lângă dânsul, oferindu-i tabac. Uşa salonului era păzită de doi slujitori, după perdele şi sub divan fiind alţii, care l-ar fi atacat când emisarul a scos tabachera sau a spus: „tabac”.

Se mai crede că domnitorul vrând să se retragă, s-a luptat şi ar fi mers la fereastră să cheme slujitorii, dar a fost înjunghiat, i s-a tăiat capul, iar trupul s-a aruncat în curte. Auzind zgomotul luptei ar fi venit slujitorii, dar Ahmed le-a arătat firmanul, spunându-le că domnul era mazilit.

În altă variantă se spune că gazda i-a oferit cafea, dar când a bătut din palme au sărit bostangiii de sub pat şi de după perdele. Capul, sărat, s-a pus intr-o cutie şi s-a trimis la Istanbul, drept mărturie a execuţiei, unde era înfipt într-o suliţă “deasupra porţii Seraiului”. Trupul, luat mai târziu, s-a îngropat la Biserica Sf. Spiridon.

Exista şi părerea că uciderea s-ar fi făcut cu complicitatea unor boieri înduşmăniţi, care îl pârâseră că era prea autoritar şi le mai tăiase stipendiile. Unul dintre ei, Vasile Razu, ar fi fost văzut cu sânge pe încălţăminte, semn că asistase la crimă.

Întâmplarea din Beilic a îngrozit capitala, bănuindu-se că fapta s-a petrecut la sugestia deregătorilor de la Viena, şi a fost condamnată în capitalele europene. O gazetă din Olanda scria că domnitorul iubea ştiinţele şi vorbea franceza şi italiana, iar cronicarul Enachi Kogălniceanu considera că „întreg era acest domn la toate şi de minte învăţat, ştia toate trebile cum le va purta. Nu era împrăştietoriu, toate sămile le căuta.”

„Domnitorul grec cu suflet de român”

Dorindu-se imortalizarea evenimentului şi a chipului „domnitorului grec cu suflet de român”, pe la 1860 Gheorghe Asachi iniţia un monument, îl reprezenta pe Grigore Ghica cerând dreptate pentru femeia de la picioare, ce plângea pierderea copiilor şi a pământului strămoşesc („Moldova şi fiii”).

Căutându-se mai târziu locul unde s-a petrecut tragica întâmplare, pentru a se amplasa un monument propus de Consiliul Comunal, prin ianuarie 1875 se întreprindeau cercetări sub conducerea consilierului Vasile Pogor.

Fosta clădire fiind distrusă şi uitată, un bătrân, economul Vasile Arbore, de la Biserica Barnovschi, îşi amintea că în zilele Eteriei a văzut cum ienicerii ucideau cinci volintiri sub balconul conacului, aflat după dânsul, cam la răsărit de actuala grădină.

Alt locuitor de 80 de ani ştia că fostul conac avea doua caturi, unul fiind pe jumătate în pământ, iar al doilea avea patru ferestre mari. Streşinile erau lungi şi late, ca să apere cerdacul de soare şi ploi. Clădirea avea un cerdac enorm, la care se urca o scară de vreo 8-10 trepte şi era legat prin două mari coridoare, unul ducând la feredeul turcesc şi altul la dependenţe. În curte exista şi un „ogeag” – cazarmă pentru vreo 200-300 de ostaşi.

Făcându-se unele săpături în pământ se găsise canalul feredeului. Se credea că mergea spre strada Zmeu. Profesorul I. Andreiescu Cale bănuia că faimoasa aşezare se afla cam spre Spitalului Ghelerter. Un bătrân probăluia locul conacului spre apus de piaţa pe care se intenţiona fixarea monumentului, iar mai mulţi vecini o situau spre miază zi. Feredeul s-ar fi aflat spre casele Măriei Burchi. Câţiva martori plasau conacul spre răsărit.

Dezvelirea bustului domnitorului, la 1 octombrie 1876

Nefiind şanse de stabilit situarea exactă a clădirii, Vasile Pogor încheia cercetarea făcând un proces verbal cu arătările de mai sus şi hotărându-se aşezarea monumentului, propus, în piaţa de atunci. Reprezenta un mormânt din marmură, realizat în aprilie 1875 cu inscripţiile: „în amintirea lui Grigore Ghica V.V. ucis de turci la 1777 luna octomvrie. }ara recunoscătore”; „Grigorie Ghica a protestat contra luarei Bucovinei” şi „Aceasta pieatră s-a redicat de cătră Consiliul Comunal din Iassi în Anul 1875, Octomvrie l”. Primar era Nicolae Gane.

Dezvelirea propusă, iniţial, pentru 11 mai 1875 s-a stabilit pentru l octombrie 1875, ziua uciderii domnitorului, drept răspuns la marile festivităţi organizate de autorităţile austriece, toamna, în Cernauţi cu prilejul aniversării unui secol de la încorporarea Bucovinei.

Coloana cu bustul s-a dezvelit la 1 octombrie 1876.

Redactor la „Curierul de Iassi”, poetul Mihai Eminescu evoca figura domnitorului martir şi „mişelia diplomaţiei” care după răpirea bucăţii de pământ „unde zac oasele domnilor noştri de la Dragoş Voievod până la Petru Rareş, după ce ni se luase vatra strămoşească, începătura domniei şi neamului moldovenesc şi în care doarme cenuşa lui Alexandru cel Bun, legiuitorul şi părintele ţării, şi a lui {tefan Vodă, pavăza creştinităţii întregi, după ce am pierdut pământul nostru cel mai scump, se asasinează, prin influenţa morală a Austriei, domnul care au îndrăznit a protesta contra neruşinatei răpiri. Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare! Dacă fiii tăi ar fi fost uniţi totdeauna atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit. Nu merge la mormintele domnilor tăi cu sămânţa dezbinării în inimă, ci precum mergi si te împărtăşeşti cu sângele Mîntuitorului, astfel împărtăşeşte-ţi sufletul tău cu reamintirea trecutului; fără patimă si fără ură între fiii aceluiaşi pământ, care oricât de deosebiţi ar fi în păreri, fraţi sânt, fiii aceleiaşi mame sânt.

Aniversarea asasinării lui Grigorie Vodă şi a răpirii pământului strămoşesc ne-am reamintit-o cu durere şi alaltăieri, cu ocazia descoperirii bustului pe care Măria Sa Preaînălţatul nostru Domn 1-au dat în dar oraşului Iaşi. Serbarea a fost tot atât de frumoasă şi de demnă ca şi în anul trecut. După serviciul funebru la Mitropolie, o mulţime nenumărată de popor cu arhierei în frunte s-au pus în mişcare spre piaţa Beilicului, trecând în procesie prin stradele de căpetenie ale oraşului. Ajunsă în piaţă, în mijlocul căreia se înălţa în cunună de laur bustul de marmură al martirului, clericii începură cu citirea acelor molcome si tânguioase versete bisericeşti, scrise în dulcea limbă a trecutului, pline de sfinţenie şi pace sufletească.”

În timpul festivităţilor din toamna anului 1875, poetul s-a aflat la Cernăuţi cu un teanc de broşuri despre Răpirea Bucovinei, pe care le-a împărţit prin oraş.

Pe parcurs, grădina amenajată în jurul cenotafului domnitorului Grigore Ghica devenea un loc al manifestaţiilor patriotice. Fiindcă bustul realizat de Kark Storck a fost deteriorat, după ultimul război, s-a înlocuit cu acel existent în zilele noastre (1975). Este realizat de sculptoriţa Lucreţia Dumitraşcu Filioreanu.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*