Investitori francezi şi sud-coreeni, interesaţi de CET Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/06/2011

CET Iaşi va fi preluată până la iarnă de un investitor privat străin, cei mai interesaţi dintre investitorii veniţi la Iaşi fiind francezii de la Dalkia şi sud-coreenii de la KEPCO ( Korea Electric Power Corporation ), care au venit la Iaşi pentru negocierea preluării sistemului de producere şi distribuţie a agentului termic pentru locuitorii municipiului.

După ce primarul Gheorghe Nichita s-a întâlnit săptămâna trecută cu o delegaţie condusă de directorul general al Dalkia Europa Centrală, Jean-Michel Mazalerat, sosită la Iaşi pentru a vizita instalaţiile centralei de termoficare ale CET Iaşi, miercuri, 29 iunie a fost rândul sud-coreeniilor de la KEPCO să discute cu edilul-şef despre situaţia CET Iaşi. Aceştia au venit la Iaşi cu o delegaţie de 5 persoane condusă de Chung Si Woo, preşedinte al BKB-BUSAN KOREA.

„Astăzi am avut o nouă rundă de discuţii cu posibilii investitori interesaţi de CET Iaşi. Aşa cum am promis ieşenilor, caut cea mai bună soluţie, iar cea mai bună soluţie înseamnă cel mai bun investitor. Discuţiile purtate sunt foarte serioase, pentru că situaţia CET-urilor din ţară este una extrem de delicată în contextul în care Guvernul României intenţionează să renunţe la acordarea de subvenţii. Suntem foarte insistenţi faţă de viitorii noştri parteneri pentru că nu dorim să pierdem timp preţios tergiversând salvarea CET prin discuţii sterile. Suntem, în acelaşi timp, foarte atenţi la orice detaliu şi negociem cu seriozitate fiecare componentă în parte” – a declarat primarul Gheorghe Nichita, la finele discuţiile cu sud-coreenii.

Dacă până la începerea sezonului rece procedurile de licitaţie nu vor fi finalizate, municipalitatea ieşeană ar putea opta pentru predarea către un investitor, pe o perioadă de un an, prin simplă negociere.

Delegaţia coreeana a firmei Korea Electric Power Corporation (KEPCO) s-a arătat de asemenea interesată şi de cartierul pe care municipalitatea vrea să îl construiască în zona Moara de Vant, dar şi de autostrada Est-Vest, care leagă Moldova de Ardeal.

De preluarea CET Iaşi s-au arătat interesaţi şi finlandezii de la compania Vahanen, care însă au reprogramat venirea la Iaşi stabilită iniţial pe 30 iunie pentru luna august. Reprezentanţii CET Iaşi vor demara însă din aceste zile pregătirea documentaţiei pentru licitaţie.

Comments

comments

Categoria: CET

Cuvinte cheie: , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*