Investiţiile Primăriei din acest an pe axa Mircea – Alexandru – Dacia

Publicat de Curierul de Iasi la data de 11/04/2013

Din acest număr, Curierul de Iaşi va prezenta, săptămânal, investiţiile pe care Consiliul Local şi Primăria le-au plănuit pentru anul în curs, cu exemple concrete pentru fiecare cartier în parte. Primul episod al acestui serial este dedicat cartierelor vecine Mircea, Alexandru şi Dacia.

Bani pentru şcoli
În urma aprobării bugetului local pe 2013 în cadrul şedinţei Consiliului Local din 28 martie, la rubrica de „investiţii” au fost prevăzute lucrări importante pentru această zonă a oraşului. Astfel, la la capitolul infrastructură de învăţământ, în
zona Dacia – Alexandru – Mircea au fost alocate fonduri pentru extinderea unui corp de clădire la Liceul “M. Costin”, pentru reparaţii capitale la şcoala „Alexandru cel Bun” şi pentru reparaţii capitale, refacere hidroizolaţie la Grupul Şcolar “V. Madgearu”.

Intersecţie semaforizată

Cartierul Alexandru cel Bun este cel mai populat din Iaşi, statisticile vorbind de peste 60.000 de locuitori.

Tot la capitolul investiţii din fonduri proprii se află şi lucrările de infrastructură. De exemplu, în acest an, este programată amenajarea unei parcări între blocurile B1 şi B2 din strada Roman Vodă, a trotuarelor şi aleilor pietonale dintre blocuri, proiectarea în vederea reabilitării termice a 8 blocuri şi întocmirea studiului de fezabilitate pentru proiectul de contorizare individuală a agentului termic sau instalarea unui sistem de supraveghere în spaţii publice în vederea creşterii siguranţei cetăţeanului. Intersecţia de la Zimbru – bulevardul Dacia urmează a fi semaforizată în acest an.

Locuri de joacă
De asemenea, cei mici vor beneficia de finalizarea programului municipal (2011-2013) prin care se amenajează 123 de locuri de joacă în tot oraşul, în zona Dacia – Alexandru – Mircea urmând a fi modernizate locurile de joacă aflate în şoseaua Naţionala nr. 66, bl. C910, bulevardul Alexandru cel Bun nr. 60, bl. G12, str. Columnei nr. 3, bl. R1, str. Bistriţa nr.7, bl. B13, str. Amurgului nr.10 şi la grădiniţa cu program prelungit numărul 21.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*