Investiţii europene în sistemul de termoficare

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/08/2015

Proiectul european din programul POS Mediu destinat modernizării centralei ieşene a fost completat cu noi obiective. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Mihai Chirica a anunţat vineri, 28 august avizarea actului adiţional al proiectului prin care sunt incluse patru obiective noi pentru CET. „Am primit actul adiţional prin care proiectul de POS Mediu este completat cu noi obiective şi se va finanţa modernizarea cazanului de apă fierbinte de la CET II, legătura dintre magistralele 2 şi 5, demolarea unei estacade de zgură şi cenuşă, precum şi staţia de epurare a apelor rezultate din transportul cenuşei. Valoarea întregului proiect depășește 14 milioane euro”, a declarat Mihai Chirica.

 

Şedinţa Consiliului Local

În altă ordine de idei, edilul a anunţat şedinţa ordinară aferentă lunii în curs, întâlnire ce va avea loc luni, 31 august. Aleşii locali vor avea în dezbatere 23 de proiecte de hotărâre, cele mai importante vizând distribuţia excedentului bugetar şi rectificarea alocaţiilor financiare anuale. Spitalul Parhon va beneficia de fonduri pentru modernizarea unei săli de operaţii. În cadrul rectificării, prima majoră a anului, se suplimentează veniturile bugetului local cu 22 milioane lei. În acelaşi timp, sunt alocate sume suplimentare pentru serviciile publice,  transport public, salubritate, iluminat public. De asemenea, va intra în atenţie înfiinţarea unei comisii consultative pe probleme de urbanism

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*