Investiţie privată de 70 milioane euro la Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 02/06/2010

Municipalitatea are în discuţie Planul Urbanistic Zonal pentru construcţia unei zone comerciale şi de birouri pe Bd. Primăverii nr. 2.

O firmă privată doreşte să construiască la Iaşi un complex de spaţii comerciale şi birouri. Investiţia este estimată la 70 de milioane euro, construcţiile urmând să fie amplasate pe terenurile fostei intreprinderi IaşiTex SA. Complexul va ocupa 46 mii metri pătraţi la intersecţia bulevardelor Primăverii şi Socola, vis-a-vis de Casa Sindicatelor. Terenul este proprietate privată a firmei Green Plaza, cea care va derula această investiţie la Iaşi.  Conform planurilor, construcţia efectivă va începe în primul trimestru al anului 2011 şi va fi finalizată în doi ani.

Documentaţia urbanistică a fost depusă la Primăria Municipiului Iaşi, urmând să fie propusă aprobării Consiliului Local. Conform proiectului, complexul va consta dintr-o clădire cu 2 şi 3 etaje destinată spaţiilor comerciale şi o clădire de birouri cu 12 etaje. De asemenea, vor fi create 1400 de locuri de parcare pentru a deservi acest complex.

Firma Green Plaza face parte dintr-un concern olandez specializat în construcţia de zone comerciale, având astfel de obiective pe tot mapamondul. În România este prezentă deja cu investiţii demarate în zona hotelieră şi de servicii în Bucureşti, Hunedoara sau Tg Mureş.

Comments

comments

Categoria: diverse





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*